[...]
-Si printesa?
Intreba fata cu parul abanosului
Din pura curiozitate pentru aceasta.
-Ce?
Contele-i raspunde buimacit.
-Este mereu o printesa…
Convinsa ca un asemenea castel
A fost demult, odata, altfel,
Locuit de o frumusete rara.
-Ah! Printesa! Ea s-a aruncat de la fereastra,
Cu patru secole in urma noastra,
Opunandu-se ideii de a fi luata de turci.
Astfel ca printul s-a intors si-a gasit-o moarta,
Iar preotii au declarat-o pentru totdeauna blestemata…
Astfel ca printul a inceput sa loveasca cu sabia-i in cruci.
Intorcandu-se impotriva Domnului,
Imbratisand Intunericul Satanic, nemurirea.
Si astfel si-a asteptat iubita sa vie,
Sperand ca timpul va invinge, amintirea…
-Iar printesa…. Spune fata cu parul abanosului
Lacrimi reci pe obraji siroindu-i.
Printul Intunericului la ea se duce, ii mangaie tristetea
Si lacrimile in diamante se preschimba,
Tinute in mana de monstru.
Fata incepe sa surada scotand la iveala chipului finetea.
-Iar printesa esti tu… continua printul.
-Da-mi, te implor, nemurirea! Se plage printesa.
Si din piept licoarea-i soarbe cu nesat
Dulcele sange din piept ce-i cade sa-l suga.
Iar printul invaluit de agonie,
O indeparteaza cu blandete de la pieptul sau,
Si-o priveste-n ochi cu-o grea a vocii afonie.
-Draga mea, oricat te-as vrea,
Nu-ti pot oferi nemurirea, nu te pot blestema.
Langa mine, pentru eternitate te doresc
Dar nu pot, caci prea mult te iubesc.
-Dar dragul meu, tu nu-ntelegi!
O iubire ca a noastra, nu poti sa o negi!
Am invins timpul si spatiul,
Am invins pe Dumnezeu si pe Satana!
Am invins moartea si nemurirea.
O iubire absoluta, depasind orice obstacol!
Intervenit in drumul nostru, oracol.
-Atunci bea, copila mea iubita.
Soarbe-mi sangele ce nemurirea o sa-ti aduca!
Si iubeste-ma vesnic, caci oh!
Am atata nevoie de iubirea ta!
Dar barbati vin, inarmati sa-l distruga pe print.
Si un glonte se prabuseste in pieptul sau, dezarmandu-l.
Iar printesa incepe a plange cu lacrimi de sange.
Ea se transforma incetul cu incetul
In ceea ce si el era.
Dar se-ntalnesc din nou, la castelul mult iubit,
La ei acasa, se aflau din nou, in sfarsit!
Intr-o iarna grea si geroasa,
Cand fulgii in aerul obraznic danseaza.
Dar dragostea mult nu dureaza.
Caci un cutit ii taie gatul printului
Si lasa sangele negru sa-i cada pe zapada alba.
Dar Jonathan le sugereaza celorlalti sa plece
Caci treaba lor acolo se terminasera demult.
Iar printesa pe print il duce inauntru.
-Unde-i Dumnezeu acuma? intreaba printul disperat.
Cand, varsand sange omenesc, de satana l-am aparat?
El, mi-a judecat bunatatea, El, m-a blestemat!
Iar un sarut printesa printului ii da.
Si o lumina pura strabate incaperea, desi-i noapte.
Au vazut cum sufletul dracului e salvat
Si cum rana de pe cruce se desparte.
Iar acolo, atunci toti au inteles:
Cata salvare dragostea poate raului aduce.
Sabia se invarte-n pieptul printului
Iar capul ii este mai apoi retezat.
Dar, fiti atenti! Nu s-a terminat!
Caci dragostea lor abea incepe,
Acum, ca sufletul printului este salvat.
Se vor intalni iar si iar, in viitor.
Cand nepotii nepotilor nostrii voi domni
Pe acest pamant umed de sange varsat.
-Si printesa?
Intreba fata cu parul abanosului
Din pura curiozitate pentru aceasta.
-Ce?
Contele-i raspunde buimacit.
-Este mereu o printesa…
Convinsa ca un asemenea castel
A fost demult, odata, altfel,
Locuit de o frumusete rara.
-Ah! Printesa! Ea s-a aruncat de la fereastra,
Cu patru secole in urma noastra,
Opunandu-se ideii de a fi luata de turci.
Astfel ca printul s-a intors si-a gasit-o moarta,
Iar preotii au declarat-o pentru totdeauna blestemata…
Astfel ca printul a inceput sa loveasca cu sabia-i in cruci.
Intorcandu-se impotriva Domnului,
Imbratisand Intunericul Satanic, nemurirea.
Si astfel si-a asteptat iubita sa vie,
Sperand ca timpul va invinge, amintirea…
-Iar printesa…. Spune fata cu parul abanosului
Lacrimi reci pe obraji siroindu-i.
Printul Intunericului la ea se duce, ii mangaie tristetea
Si lacrimile in diamante se preschimba,
Tinute in mana de monstru.
Fata incepe sa surada scotand la iveala chipului finetea.
-Iar printesa esti tu… continua printul.
-Da-mi, te implor, nemurirea! Se plage printesa.
Si din piept licoarea-i soarbe cu nesat
Dulcele sange din piept ce-i cade sa-l suga.
Iar printul invaluit de agonie,
O indeparteaza cu blandete de la pieptul sau,
Si-o priveste-n ochi cu-o grea a vocii afonie.
-Draga mea, oricat te-as vrea,
Nu-ti pot oferi nemurirea, nu te pot blestema.
Langa mine, pentru eternitate te doresc
Dar nu pot, caci prea mult te iubesc.
-Dar dragul meu, tu nu-ntelegi!
O iubire ca a noastra, nu poti sa o negi!
Am invins timpul si spatiul,
Am invins pe Dumnezeu si pe Satana!
Am invins moartea si nemurirea.
O iubire absoluta, depasind orice obstacol!
Intervenit in drumul nostru, oracol.
-Atunci bea, copila mea iubita.
Soarbe-mi sangele ce nemurirea o sa-ti aduca!
Si iubeste-ma vesnic, caci oh!
Am atata nevoie de iubirea ta!
Dar barbati vin, inarmati sa-l distruga pe print.
Si un glonte se prabuseste in pieptul sau, dezarmandu-l.
Iar printesa incepe a plange cu lacrimi de sange.
Ea se transforma incetul cu incetul
In ceea ce si el era.
Dar se-ntalnesc din nou, la castelul mult iubit,
La ei acasa, se aflau din nou, in sfarsit!
Intr-o iarna grea si geroasa,
Cand fulgii in aerul obraznic danseaza.
Dar dragostea mult nu dureaza.
Caci un cutit ii taie gatul printului
Si lasa sangele negru sa-i cada pe zapada alba.
Dar Jonathan le sugereaza celorlalti sa plece
Caci treaba lor acolo se terminasera demult.
Iar printesa pe print il duce inauntru.
-Unde-i Dumnezeu acuma? intreaba printul disperat.
Cand, varsand sange omenesc, de satana l-am aparat?
El, mi-a judecat bunatatea, El, m-a blestemat!
Iar un sarut printesa printului ii da.
Si o lumina pura strabate incaperea, desi-i noapte.
Au vazut cum sufletul dracului e salvat
Si cum rana de pe cruce se desparte.
Iar acolo, atunci toti au inteles:
Cata salvare dragostea poate raului aduce.
Sabia se invarte-n pieptul printului
Iar capul ii este mai apoi retezat.
Dar, fiti atenti! Nu s-a terminat!
Caci dragostea lor abea incepe,
Acum, ca sufletul printului este salvat.
Se vor intalni iar si iar, in viitor.
Cand nepotii nepotilor nostrii voi domni
Pe acest pamant umed de sange varsat.
Postări
