Septembrie, septembrie...

Septembrie, septembrie, ce n’as da sa stai!
Sa tot pot privi frunzele cum cad…
Sa tot pot privi al toamnei alai.
Dar tu pleci si ma lasi in al iernii iad.

Septembrie, septembrie, cu frunze de rugini,
Cu copaci ce se dezbraca usor…
Si’si lasa frunzele pe ale trotuarurilor margini,
Ce vor fi mai apoi maturate de vanturile iernii…
Lasandu’mi in suflet un gust acrisor…

Nostalgii accentuate de fum se lasa acum peste oras.
Melancolii dulci gasesti in al frunzelor covoras.
Iar gandurile tale zboara la vara…
Sa tot uiti de frigul de afara.
Septembrie… septembrie…