Barbatii

Uneori mi’as dori sa fiu barbat in loc de femeie. Lor le e atat de usor sa uite sau chiar sa nu le pese. Ii detest, mi’e scarba de ei, dar mai simt o anume invidie…shi o oarecare stima. Ei trec prin viata fara sa le pese de nimic. Si cu toate astea pot fi fericiti.

Stima… stima pt k sunt niste nenorociti, carora nu le pasa decat de ei. Cat mi’as dori si eu sa fiu asa! Stima, pt k ei nu sufera niciodata. Nu’mi doresc sa iubesc, dar nici daca nu iubesc pe cineva nu e bine… poate ca, imi place sa sufar. Sau poate ca imi doresc pe cineva sa fie non’stop langa mine, sa ma inteleaga, iar prietenii nu imi sunt de ajuns. Dar care prieteni?
NIMENI nu ma intelege…
NIMENI nu simte ca mine. Si mi’e atat de greu… de ce mi’e atat de greu sa gasesc o relatie in care sa ma simt EU? Si de ce atunci cand o gasesc, dispare ca si cand nu s’ar fi intamplat niciodata? De ce mi’e atat de greu sa gasesc oamenii potriviti?

Dar sa reiau. Femeile parca sunt blestemate. De barbati nu mai e deloc nevoie. Cand vrei sa faci sex, ai vibratorul, iar cand vrei sa faci copii, mergi la ginecolog si te insamantzeaza prin numeroase feluri. Pe cand barbatii nu pot fara noi. Femeia duce totul in spate, e o mare de sentimente si dezamagiri profunde ce o scalda in ochii mei ca pe o sfanta. Unui barbat i se pare greu sa ii cedeze pana si un loc in autobuz. Si le numeste pe toate curve, deoarece in clasa a 6’a n’a vrut nu stiu care sa se combine cu respectivul tip. Femeia duce totul in spate, si cu toate astea nu e apreciata nici cat un sfert din cat ar trebui.

Cu toate ca idolatrizez sexul feminin, ma intreb de ce nu sunt barbat! De ce nu pot pur si simplu sa arunc la gunoi tot din sufletul meu si sa inaintez in viata cu viteza, pentru a ajunge mai repede la capat, fara macar o zgarietura pe sufletul meu. Dar asa? Mi’e zdrobit, calcat in picioare de oameni care nu ma cunosc, si nu ma vor cunoaste niciodata.