Mireasa din Corint - Goethe

Din Atena, un flacau descinde
In Corint; aici strain era,
Doar un cetatean de-al sau parinte
Cu o vorba s-a legat, candva:
Dar de-atuncea lor,
Fiica si fecior,
Mire si mireasa le spuneau.

Insa l-or primi cu bucurie
Crezul vechi de l-ar fi lepadat?
Pe ai sai, pe el, pagani ii stie,
Iara gazda lui s-a crestinat.
Cand se naste-un crez
Dragostea ades
Buruiana, la gunoi s-a dat!

Cufundata-n somn adanc e casa;
Bezna. Treaza, mama auzit-a,
L-a-mbiat cu drag; asterne masa,
In iatacul aurit l-invita.
Abia ca grai
Si cina sosi.
Cu drag il pofti gazda, ce iesit-a.

Vinul cel de prêt, ba si mancarea
Negustate insa le-a lasat.
Istovit, uitand si de-nsetare,
Imbracat el cade plumb pe pat.
Somn ca nu l-a prins.
Peste prag, prelins,
Se strecoara-un oaspete ciudat.

In al lampii licar se arata,
Toata-n valuri ca-ntr-un alb vesmint,
Fruntea-n auriu si-n negru, o fata,
In cucernic pas inaintand.
Dar cum l-a zarit,
Chipu-i s-a-ngrozit,
Mana-i alba iat-o ridicand.

“Oare-s socotita o straina,
Ca de oaspete nimica n-am aflat?
In chilie vrut-au sa ma tina!
Ce rusine m-a cuprins! Indat`
Sa tulbur n-as vrea
Odihna cuiva!
Eu, cum am venit, grabnic am plecat”

“Preafrumoaso, nu, ramai!”, ii zice,
Sare din culcus, strigand: “Aici vei sta!
Ceres, Bachus, darul lor aici e,
Tu, acum pe Eros mi-l poti da!
Stai! Cat ai clipi,
Teama va pieri:
De sunt veseli zeii, vom afla!”

“Tinere, de mine fugi departe!
Amagirii mama s-a supus:
De placeri lumesti sa nu am parte,
De se-alina boala-I, fost-a spus.
Deci s-a juruit
Si a harazit
Tineretea-mi sacrei bolti de sus.

Am privit cum pleaca la rascruce
Forfota pestrita: vechii zei;
Azi Mantuitor slavim, pe cruce
Prins, in cer! Dar nu-l vezi ca pe ei!
Tauri, miei ferim
Si nu-i mai jertfim:
Oameni cad drept jertfa, cati nu vrei!”

El intreaba, vrea sa inteleaga,
Cugetu-i nu pierde un cuvant.
Fata-n fata cu mireasa draga:
“In iatac de taina-aievea sunt?
Da-mi-te in dar!
Zei strabuni, har sfant
Ne aduc, prin vechiul legamant.”

“Suflet bun, ah! Nu e cu putinta,
Vor surorii mele-a te sorti;
De-o saruti, sa zboare-a ta dorinta
Spre chilia-n care va pali
Nestinsul meu dor,
Chin sfasietor;
Eu curand sub colb voi odihni!”

“Nu! Iti jur pe flacara tacuta
Ce ne prevesteste Hymeneu,
Nu esti pentru bucurii pierduta,
Ai sa ma-nsotesti la tatal meu.
Nu te mai sfii,
Paznic fie-aci,
Sa nuntim chiar azi si tu si eu.”

Semne de credinta-si dau indata,
Lant de aur ii intinde ea;
El o cupa de argint, lucrata
Maiestrit, iubitei vrea sa-i dea.
“Pentru mine nu-i”,
A raspuns ea. “Vrui
O suvita numai. Mi-o poti da?”

Miezul noptii, negru ceas, se-aude;
Fetei parca noi puteri ii vin.
Palidele buze par mai ude,
Cu nesat sorb sangeriul vin.
Dar de-azima sa,
Gingas cand ii da,
Nu se-atinge catusi de putin.

Tanarului ea-i intinde-o cupa.
Lacom el licoarea a sorbit.
Biata inima sta sa se rupa,
Dragoste cerseste cel iubit!
Dar cum implora,
Fata-l infrunta,
Si plangand pe pat s-a prabusit.

Apoi ingenunche dinainte-i:
“Ti-as opri chiar eu cumplitul chin,
Dar ma tem ca groaza te-o cuprinde
De-ti dezvalui taina pe deplin.
Alba, fulg de nea
E aleasa ta,
Vai, cu cloi de gheata pieptu-I plin!”

Tinerescu-I foc o infioara,
O cuprinde-n dragastos alint:
“Ai sa dogoresti in bratu-mi iara,
Chiar de-ai fi trimisa din mormant!”
Vis de sarutari,
Roi de-mbratisari,
“Simti vapaia? Simti dogorilor framant?”

Lanturi de iubire si-nclestare,
Lacrimi isca-n fiece sarut,
Ea, pe buze-I soarbe stropi de soare,
Intr-un singur ins s-a prefacut.
Dar avantul lui
Dand glas sangelui
A ramas in pieptul fetei mut.

Mamei, prinsa prin gospodarie,
Ii rasuna-n prag un zvon ciudat.
Se opreste, asculta, soapta-nvie;
Langa usa-adasta necurmat.
Geamat de iubire,
Mireasa si mire,
Freamat de sarut necugetat.

Iscodeste-ntr-una, nemiscata,
Totusi sa se-ncredinteze vrea.
Dor si juraminti: e inciudata,
Soapte de iubire auzea.
“Iata umbre rosii,
N-auzi tu cocosii?”
“Dar la noapte esti din nou a mea?”

Cu putinta nu-i sa mai indure,
Mama trage ivarul, grabit:
“Sunt in casa fete prea usure
Ce se dau strainului sosit?”
Licarul raspunde,
Si mama patrunde,
Pe copila-n pat o a zarit!

El, de spaima, in intaia clipa
Chiar cu valul ei, ca sub covor,
S-o ascunda vrea; dar ea in pripa
Zvarle darz gingasul ajutor.
De un duh manta,
Trupu-I s-a-naltat
Drept din pat, incet, neiertator.

“Ma trezesti din nou in deznadejdi?”
Spune ea cu glas neomenesc;
“Din caminul cald ma izgonesti,
Pizmui, mama, ceasul luminos?
Nu iti e de-ajuns?
Trupul mi-ai ascuns
Sub tarana-n pripa, colo jos!

Dar sub lespezi stramte de sihastra
Cugetul aflatu-mi-a judet;
Tot ce canta preotimea voastra,
Binecuvantarea-i, n-are pret!
Apa-a stins vreodat`
Piept invapaiat?
Dorul nici sub lespezi nu-l ingheti!

Venus cand domnea-n camin, voioasa,
Mi-a fost tanarul mie sortit!
Mama, de-un cuvant furat iti pasa?
Juramant nevrednic te-a robit!
Crezi c-asculta zeii
Vorbele femeii
Ce de Hymeneu m-a talharit?

Din mormant deci fost-am harazita,
Dupa un iubit pierdut sa fug,
Sa-ndragesc de ce-am fost pagubita,
Sange cand din inima sa-i sug.
Lui de i l-am supt,
Si cu alti ma-nfrupt;
Mortii tineri imi sunt larg belsug!

Mandru chip! Pe soarta-ti sunt stapana!
In curand te stingi pe lanced plai.
Salba mea ti-am pus-o doar in mana,
Iar din parul tau suvita luai.
Bine s-o provesti.
Maine-ncaruntesti.
Colbul sur te-o face iar balai.

Mama, asculta-mi ruga cea din urma!
Ai inchis iubirea-n stramt bordel!
Spaima patimei pe rug se curma;
Flacari ne cuprinda, pace daca vrei!
Noi scantei cand sar,
Sub cenusa-i jar!
Vom zbura din nou spre vechii zei!”