Ploaie de versuri vampirice

In camera de zi a castelului
Bate orologiul din perete Miezul Noptii.
Chopin canta un mars funebru, e noapte.
Si afara norii plang, vantul razbate,
Iar razele lunii isi croiesc drum prin furtuna.
O vioara trista anunta o splendida cununa.
Ce sa fie? Ce se intampla oare?
Afara, urletele lupilor iau amploare.
Iar lumea viselor isi ia la revedere,
Cand ma trezesc de’a binelea din ea.
Prin perdelele patului regal vad o silueta.
Un monstru inalt cu chip de inger.
Parul blond si lung ii cade usor pe umeri,
In sclipirea ochilor din safir neefemeri.
Ma priveste lung si arzator prin intuneric.
Si inima imi bate de sa-mi iasa din piept.
Se apropie usor cu un aer inuman,
Sa omoare agonia apirituala ce zace in mine.
Cu un gest gratios indeparteaza draperiile patului
Si cad in mrejele lui, sa ma dezmierd,
Cu toate fiinta pe vecie ma pierd.
Albastrul ochilor lui magici
Se deschid ca petalele unei flori si atunci,
Doi colti din gura sa senzuala isi fac aparintia
Cu rostul de a-mi sfarteca intreaga fiinta.
Si iata cum monstrul se arata nepamantean
Sub clar de luna si de clape de pian.
Ca un inger intunecat ce vine
Sa ma conduca spre a sa lume.
Coltii sai in gatu’mi firav si’i infringe
Lacom el licoarea imi soarbe cu nesat.
In piept, deodata simt un acut venin,
Cu cloi de gheata pieptu’mi este plin.
Si scot o soapta surda, suparata.
“……………….Lestat…”
Si raiul mi se arata.
Il mangai pe parul matasos dar incalcit
Si zac la pieptul sau de sange indulcit.
Ii admir trupul in valtoarea eternitatii,
Cocosii canta si anunta venirea diminetii.
Iar fiinta lui de a mea se desprinde.
Agonia-mi sufleteasca din nou se aprinde.
“Ai sa dogoresti din nou la pieptul meu.
Chiar de va trebui sa lupt cu Dumnezeu.”
Si isi ia zborul spre cosciugul mult iubit
Lasand in urma sufletu-mi pagubit.
Adorm cu speranta ca la noapte va reveni.
Sa ma cante pe un fir de filarmonica,
Sa cream impreuna o cronica a sunetelor
Ce ne impreuneaza aurele mistice.