Domnisoara Christina

De Mircea Eliade!



Incepe putin plictisitor. Un domn ajunge intr-o casa. Nimic mai banal. Dar banalitatea dispare in timp ce inaintati in randuri...

D-l Nazarie ajunge in casa doamnei Moscu. Aici il cunoaste pe Egor, un pictor, musafir si el, pe Sanda, fiica cea mare a doamne moscu si pe Simina- sora mai mica a Sandei.

Deci romanul incepe foarte banal, ok?

Dar pe masura ce inaintam in randurile cartii, banalitatea dispare cu totul. Lucrurile cu adevarat stranii incep sa se petreaca dupa ce D-na Moscu le arata celor doi musafiri portretul surorii ei mai mari, decedate, Christina. Egor incepe sa o viseze si desi este absolut atras fizic de ea, (are impresia ca domnisoara Christina este precum o esenta cu care ai putea sa te imbeti ) reuseste sa se opuna dragostei sale, invinge strigoaica impreuna cu ajutorul taranilor din sat si a domnului Nazarie.

Domnisoara Christina este sora mai mare a doamnei Moscu, ucisa in 1907, la numai 19 ani, din gelozie. Mi-a amintit, prin cruzimea ei excesiva, de Elisabeth Bathory, daca stiti despre ce vorbesc.

Scrierea in sine mi-a adus aminte de Salem’s Lot de Stephen King… datorita groazei care se intiparea pe chipurile personajelor la gandul ca – noaptea va veni iar!

Dar si putin de “Portretul lui dorian grey” (desi nu am citit inca aceasta carte) datorita prezentei tabloului, in care era intiparit chipul Christinei.

Imediat vad si filmul :x Sper sa fie foarte frumos, desi filmele de multe ori ma dezamagesc.