Stau.

Stau si-mi omor nervii pe o foaie de hartie
Stau si ma gandesc ca un baiat ca el n-o sa mai vie .
Am un blocaj al scriitorilor nocturni,
Cei ce stau pana la 2 dimineata sa scrie,
Cei pe care voi ii numiti nebuni,
Dar voi nu-i intelegeti, voi ii discriminati,
Caci de nebuniile lor usor va speriati.
Si alungati cuvinte rele, pe care nici voi nu le-ntelegeti,
De care credeti ca sunteti iresponsabili,
Cand defapt distrugeti sufletul unui om,
Si-l lasati in universal sau select…
Omorindu-i gandurile scrise pe foaie il criticati,
Fara a va gandi, cu tot dinadinsul, sufletul vreti sa i-l marcati.
Cu ganduri negre, scociorite de societate.

Stau si ma gandesc cat de meschina e lumea,
Stau si ascult niste versuri din surdina,
Ce ma motiveaza sa merg mai departe,
Sa-mi ascult instincetele de copila,
Pe care voi inca nu mi le-ati ucis…
Dar nici mult nu mai aveti, caci,
Abea asteptati sa mi le aruncati intr-un adanc abis
De ganduri negre, ganduri sparte…

Stau si privesc pe fereastra, la un minunat luceafar,
Ce coboara usor printre ramuri de copaci,
Sa-mi spuna ca nu-s singura…
Ca ma va apara cu pretul cerului de acesti negrii vraci,
Ce incearca sa-mi otraveasca sufletul.
Si-mi mai spune ca nici EL nu mai are mult de trait…
Ca si sufletul lui e pe moarte din cauza EI,
Din cauza societatii meschine.
Si-mi spune sa ma duc sa-I soptesc cat il iubesc,
Si sa murim amandoi, ca 2 fiinte marine ,
Ale cerului filarmonic.