Cheile sufletului meu

Si cheile sufletului meu stau imprastiate peste tot,
Dar nu le ia nimeni, parca nu le vede nimeni.
Si orasul dinauntrul meu sta pustiu, si plange.
Lacrimi, lacrimi cu un gust acrisor si dulce.

Si cheile sufletului meu stau imprastiate pe podea,
Dar oamenii sunt orbi, si nimeni nu le poate vedea.
Si orasul dinauntrul meu urla dezamagit, fara speranta,
Disperat dupa iubire.

Si cheile sufletului meu.. Uite! Is acolo!
Printre randuri de poezie roasa de tutun.
Printre cafea alba si cuburi de zahar brun.
Dar nimeni, nimeni nu le vede.

Si cheile sufletului meu se vestejesc.
In curand de nimic nu vor mai fi de folos.
Si lacrimi ruginite se rasfrang printre fire de par verde.
Si sufletul meu dornic de iubire, continuu arde.

Cheile sufletului meu se pierd in timp si spatiu,
Si nu le mai gasesc nici eu pe nicaieri.
Si le caut disperata in caz ca le va vrea cineva, vreodata.
Dar nimeni nu apare…

Si cheile sufletului meu s-au pierdut de tot.
Si stau si ma gandesc cu jale,
La poarta dinauntrul meu, vesnic inchisa,
La cheile sufletului meu….