This is default featured slide 1 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 2 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

joi, 4 iulie 2013

Portretul lui Dorian Gray

          


  Da, e un capitol complicat. Am imprumutat cartea de la biblioteca liceului in ultima saptamana de scoala si bibliotecara o va vedea inapoi la anul… :3 dar cum spuneam. Am vazut filmul de cateva ori inainte si evident mi-a influentat lectura dar nu imi pare rau.

            Este vorba despre un tanar englez, foarte frumos, pe nume Dorian, caruia i se face un portret de catre Basil, cel mai bun prieten al lui de pana acum. Si ajunge sa faca cunostinta cu Harry, un om care poarta masca a ceea ce si-ar fi dorit sa fie, si ceea ce ajunge sa fie defapt, Dorian. Il influenteaza pe Dorian intr-un mod barbar, astfel ca acesta isi pune o dorinta fara sa vrea, atunci cand vede portretul pe care i l-a terminat Basil.  Este gelos pe faptul ca acel portret va tine piept anilor, si va ramane mereu frumos, in timp ce el va imbatrani. Asa ca isi doreste sa se intample invers, si dorinta i se indeplineste… dar nu numai atat. Sufletul sau se urateste din ce in ce mai mult din cauza influentelor lui Harry, pana cand ajunge sa-si ucida prietenul cel drag… iar totul incepe sa se vada pe portretul sau.. nu pe fata reala.

            Este o fresca sociala a inaltei societati engleze de la sfarsit de secol 19. E vorba despre oamenii care poarta masti, despre cum trebuie alesi oamenii pe care vrem sa-i avem in jurul nostru… cea mi importanta invatatura pe care ajungi sa o tragi din aceasta carte e aceea ca nu trebuie pus nimic inaintea iubirii si a valorilor morale umane. Nimic inaintea sinceritatii si a cinstei.

Caci frumusetea este un dar ce se pierde rapid…


Aa, da, era sa uit sa va spun: ecranizarea din 2009, e superba :3



vineri, 31 mai 2013

Muste care roiesc la intuneric

Gandurile-mi sunt ca niste muste. Dar mustele astea ale mele roiesc la intuneric, cand e intuneric si nimic. Ma gandesc la el. Il vreau. Timpul e ca o franghie ce te trage mereu inapoi. Dar gandurile astea se suprapun in timp ce citesc si dispar toate cand cititul ma trezeste.. "O franghie de care atarnau rufe albe, noptiere, portocale, sucuri, reviste din mai multe saptamani sau luni". Si oameni. Multi oameni. Defapt e numai el. Si muzica colegilor mei care ma loveste din spate si care suna parca dintr-o alta lume.

Gandurile s-au pierdut... S-a facut lumina.

Desi e tot intuneric.




sâmbătă, 16 martie 2013

Magazinul de Sinucideri, de Jean Teule

Am terminat cartea asta in 2 zile. Bine hai, 3. Dar in prima zi am citit 5 pagini si in a 3, 10. Este o carte care mi-a placut la nebunie, desi urasc faptul ca am vazut filmul inainte. Cartea aceasta este deja cunoscuta in unele locuri pentru faptul ca despre anumiti adolescenti romani care s-au sinucis, se spune ca citeau aceasta carte. EU SPUN CA E BULLSHIT! Este vorba despre sinucideri, da, Magazinul de Sinucideri, dar este UMOR. Unul negru, e adevarat, unde glumele se fac pe seama mortii, dar este umor! Este o carte care iti ridica moralul de la pamant, te face sa fii mai fericit si te face sa ai mai multa incredere in viitor. Asa ca pentru cei care zic ca aceasta carte instiga la sinucidere, ii invit, cu drag, sa se sinucida.

Jean Teule este un scriitor de benzi desenate, romane si scenarii. Este de origine franceza, are 60 de ani si nu stiu cum de nu am mai auzit inainte de el.

Este vorba despre o familie franceza, Mishima, Lucrece, fii lor Vincent si Marilyn. Totul se schimba atunci cand se naste cel de al treilea fiu, Alan. Baiatul se naste cu un zambet pe fata, desi asa ceva nu s-a mai intalnit pana atunci, si pe parcursul vietii lui, este un optimist incurabil si care ii face si pe ceilalti din jurul lui sa fie la fel ca el. Tind sa precizez ca actiunea se petrece cu cate secole in viitor, unde se petrec foarte multe atentate teroriste, unde soarele nu rasare niciodata, unde poluarea e cu 50% mai mare decat in ziua de azi, unde lumea e foarte pesimista, si unde se sinucide un om la fiecare 40 de minute. Totul pana cand se naste acest copil, Alan.



Familia are un magazin, pe care Mishima l-a mostenit de la tatal sau, care il mostenise de la tatal celalalt, samd. Deci era o traditie pentru ei sa pastreze magazinul si sa aiba grija de el. Fiecare om care intra acolo, nu se mai intorcea niciodata (asta la inceput). Oamenii vin acolo smulsi de vlaga, oameni pe care viata i-a tradat si parasit... clientii magazinului, cand intra, sunt foarte uimiti de toate sticlutele de otravuri felurile pe care le vad, de tipurile, lungimile si grosimile funiilor de spanzurat, sau de kit-urile de sinucidere (spre exemplu kitul Alan, model dupa Alan Turning, care a otravit un mar cu cianura, l-a pictat si dupa l-a mancat, si a murit). Oamenii plec de acolo cu sacose pe care scrie „V-ati ratat viata? Cu noi, moartea e un succes!”

Totul pana cand Alan creste, si incepe sa vorbeasca cu clientii, sa le recomande altceva in locul sinuciderii, sa ii faca sa rada, sau sa saboteze produsele. Schimba bomboanele otravite cu bomboane normale, taie franghiile pe jumatate ca acestea sa se rupa cand clientii le folosesc, schimba merele din kit-urile de sinucidere.



Dupa cum ziceam, Alan incepe incet incet sa ii schimbe pe toti in optimisti. La inceput pe clientii mai vulnerabili la fericire, apoi pe sora sa, Marilyn si apoi pe fratele lui, un asa zis sclerozat negativist incurabil, pe care Alan il face sa fie mult mai fericit. Cand parintii lui vad ca magazinul se duce de rapa si cei doi copii ai lor se schimba, decid sa renunte la jignirile aduse lui Alan, spunand ca n-au nici un efect negativ asupra lui, si sa il trimita in armata, de unde toti ies si mai negativisti decat erau cand au intrat, sau de unde nu se mai intorc deloc. Dar Alan le trimite de acolo tot felul de scrisori vesele, in care le povesteste cum ii face pe toti ceilalti baieti sa rada, si ii inebuneste pe profesori.

Cand Alan se intoarce acasa, reuseste sa o schimbe si pe mama lui, iar cand Mishima, tatal sau se imbolnaeste si cade la pat, Alan impreuna cu restul membrilor familiei, schimba Magazinul de sinucideri intr-un fel de restaurant, unde oamenii beau sucuri cu nume de otravuri si unde clatitele sunt in forma de cap de mort. Toata lumea care vine acolo rade, se amuza, ies mai fericiti si mai veseli, mai optimisti si cu chef de viata. Totul, datorita lui Alan. Si-a schimbat familia, orasul, ce mai urmeaza? Sa ii schimbe pe cei din Guvern, ati ghicit!

Guvernantii au dat comanda, la Magazinul de sinucideri, de 40 de tuburi de otrava de inhalat. Iar Alan schimba otrava din sticlute cu gaz ilariant. Acela e momentul crucial, punctul culminant al povestii, unde tatal lui vrea sa il omoare, cand guvernul inchide magazinul de sinucideri! Dar familia cumpara restaurantul de alaturi si se ocupa de el, continuandu-si afacerile. Iar Alan reuseste sa schimbe o lume intreaga, prin optimismul sau!

Cel mai mult mi-a placut stilul scriitorului, felul usor poetic in care scrie, stil pe care il puteti recunoaste in micile fragmente pe care vi le arat.



Mai est o chestie care mi-a placut in film, si pe care nu o gasesc in carte, desi mi-ar fi placut! Este vorba despre o gluma de la sfarsitul filmului: Un om incearca sa se spanzure dar nu reuseste, fiindca franghia se rupe, fiind sabotata de alan. Am ras jumatate de ora! :)) asta da umor negru! :D




Si ca tot am pus o postare pe blog, vreau sa mai spun si ca il iubesc pe Catalin! :*:*
Spor la citealaaa!! :D

miercuri, 23 ianuarie 2013

Miercurea fara cuvinte - Vancouver






vineri, 18 ianuarie 2013

Cimitirul Animalelor 1989


Regele Horror, in persoana :)

Tocmai am vazut un film suuper fain, pe care il recomand in special celor pasionati de genul horror. Filmul se numeste „Pet Sematary” e din 1989 si e facut dupa o carte de Stephen King, cu acelasi nume. Scenariul din cate am citit pe internet (sa imi ziceti daca gresesc) a fost facut tot de Stephen King.



Am citit Cimitirul Animalelor dar nu am reusit din pacate sa termin cartea :( am citit in orice caz peste jumatate din ea si pot spune ca actiunea din film e identica cu cea din roman. Mi-a placut enorm cartea, adica imi place (ca n-am terminat-o), dar mai ales filmul. Deocamdata acestea sunt la egalitate (desi stiti ca la mine, cartea bate filmul!), sunt la fel de bune, dar aici vreau sa vorbesc in special despre film.

O familie fericita si numeroasa (Domnul doctor Louis Creed, sotia lui Rachel, fetita lor Ellie, bebelul Gage si motanul Church) se muta din Chicago, in Maine, deoarece Louis isi gaseste de lucru la un campus universitar. Chiar in prima zi de lucru se confrunta cu un caz grav: Un student a fost lovit grav de o masina in timp ce facea jogging. Se loveste la cap si moare in mainile doctorului Creed. Aici e „primul caz de teroare”, caci studentul respectiv, Victor Pascow, revine la viata pt cateva momente, doar ca sa ii spuna lui Louis sa aiba grija...

Casa familiei este plasata pe marginea unui drum periculos, mare, pe care trec diverse camioane incarcate cu marfa. La un moment dat, Church moare lovit de un camion, si ajunge in curtea domnului Jud Crandall, batranul vecin al familiei Creed. Jud i’l arata pe Church lui Louis, dupa care Jud il insosetste pe Louis pana la Cimitirul Animalelor... avandu-l pe Church mort, intr-un sac. Dupa acest mic cimitir erau niste.. aici nu prea stiu cum sa va explic. Un copacel cazut la podea ar fi prea... simplist. Era o multitudine de crengi rupte si copaci cazuti la pamant. Iar ei au traversat acel mic podulet natural, ajungand intr-un vechi cmitir indian. Aici il ingroapa pe Church, iar a doua zi, ca un miracol, Church reapare. Louis incearca sa-si spuna ca l-a ingropat de viu si a putut scapa, dar realitatea era cu totul alta. Acum Church era un motan dezgustator, urat mirositor, care obisnuia sa ucida pasari si sobolani, si avand toate aceste obiceiuri, nu mai era foarte iubit de cei din familie.


Toate se pare ca au revenit la normal, pana cand Gage moare si el, tot lovit de un camion, intr-un moment de neatentie al parintilor sai. Aici incepe adevaratul calvar... Louis se ia la bataie cu tatal lui Rachel la inmormantarea fiului sau, dupa care Rachel si Ellie pleaca in vizita, pentru cateva zile, la parintii lui Rachel. Louis, intr-un acces de nebunie, il dezgroapa pe fiul sau din cimitirul orasului si il ingroapa din nou, de data asta in vechiul cimitir indian. In noaptea aceea, la miezul noptii, Gage se ridica din morti si il ucide pe Jud cu ajutorul motanului. Dupa ce ii suge sangele, apare mama lui Gage... Rachel plecase de urgenta lasand-o pe Ellie la bunici, deoarece a presimtit raul ce va urma sa se intample. Asadar, Rachel apare in casa lui Jud. Ce se intampla?


Asta e unul din momentele cruciale, unul la care eu m-am cutremurat de frica si la care m-am gandit, si la care inca ma gandesc... mereu, inainte de culcare. Tot o vad, cand inchid ochii, pe Zelda... de ea nu v-am spus. Intr-o seara Rachel ii povesteste sotului sau despre Zelda, sora ei care s-a imbolmavit de nu stiu ce, si a murit... a fost un adevarat calvar... Aceasta Zelda, dragilor, desi copil, era urata, cu un spate cocosat din care ii ieseau oasele, putin par in cap, o voce ca de mort, si pe langa faptul ca era bolnava fizic, era si bolnava psihic. Rachel traieste cea mai urata perioada a vietii in copilarie, ingrijind-o pe Zelda, care era invidioasa pe capacitatea sa de a trai normal, pe sanatatea lui Rachel, pe frumusetea ei.
E un cosmar care, desi terminat pentru scurt timp (timpul casatoriei cu Louis si nasterea celor 2 copii) revine in viata ei... pur si simplu nu imi pot scoate din cap.... nu pot! :| Rachel intra in camera unde Gage l-a ucis pe Jud si o vede pe Zelda stand jos, la fereastra... Aceasta intoarce capul si zice: „In sfarsit m-am intors pentru tine, Rachel. Am de gand sa iti intorc spatele, ca al meu, Ca sa nu te mai poti da jos din pat niciodata....” Si pur si simplu nu iti poti scoate din cap urletele ei...



ATENTIE! Filmul propriu zis e color, doar filmuletul de pe youtube e facut in stilul vintage :)


O alta secventa care m-a marcat a fost cea in care Louis se duce a doua zi la casa lui Jud si dupa ce se lupta cu fiul sau si il arunca la podea, acesta se ridica, (Gage, da?) si vine spre Louis avand privirea fixa si un cutitas in una din maini... lui Louis ii vin in minte imagini cu Gage pe vremea cand era copilul sau.... si este intr-adevar, nu un moment de groaza, dar unul emotionant.

La final bineinteles, are loc un incendiu. Louis da foc casei lui Jud in care se afla fiul sau intors din morti, acum adormit cu ajutorul unui ser...



Iar acesta inca nu este sfarsitul... dar dragilor, veti vedea voi, cand veti termina de vazut filmul. Este un film de nota 10! Am vazut 3 filme facute dupa carti de Stephen King: Christine, care, pe langa carte (care mi-a placut enorm!), mi-a placut cel mai putin, Salem’s Lot, care, desi cei care jucau rolul personajelor m-au dezamagit, a fost putin mai bunicel, avand scene cu adevarat horror, ca cele din carte. IT, care mi-a placut la nebunie desi nu am citit cartea (rusine sa-mi fie!) Si Acesta, Pet Sematary, un extraordinar film, cu adevarat horror! :X

Citind cartea Cimitirul Animalelor, sau uitandu-te la film, inveti sa accepti moartea ca facand parte din viata. Aceasta poveste infioratoare, iti arata cum moartea, e uneori, mai buna...