This is default featured slide 1 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 2 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

joi, 27 noiembrie 2014

Ea poartă roz.


              Ea poartă roz. Și-i fericită. Intră în parcul înghețat ținându-se de mână cu el. El poartă negru dar părul creț îi lucește și ochii-i scapără viață. Ea poartă roz. Și fericirea-i exuberează întregul corp. În parc e frig, atât de frig încât ar îngheța orice suflet. Dar ei nu îngheață... căci sufletele lor sunt vii. Zăpada dă un aer solemn, brut și tăcut parcului. Dar ei nu văd albul.. ei văd un verlaj cromagiu și alte culori pe care nu le pot vedea decât oamenii vii. Oamenii fericiți. Oamenii ce iubesc. Parcu-i funebru dar ei rămân fierbinți de dragoste și ocrotiți de cer, ei nu văd întuneric, ei văd doar lumina, ei nu văd copacii, ci doar un infinit absolut ce urcă până la stelele cele mai mari... cele mai vii. Ea-i săruta dosul palmei ce stătea în mâna ei, el îi alintă fruntea cu buzele-i dulci. Ea sare pe el și el o sărută. Nefericiții din parc, neutrii și triști, fantomele gosmatice pe care nu le vede nimeni, ei privesc geloși de după copaci. Ei văd și vor și ei. Ei se hrănesc cu suflul altora căci nu îl au și-l vor atât de mult... Dar de ei nu se pot apropia... căci ei sunt împreună și se iubesc. Ei nu sunt doar vii, ci trăiesc împreună. Unul respiră odată cu celălalt și bătăile inimilor lor se coordonează într-un sincron perfect și respiră împreună prin nasuri diferite iubind doar cu o inimă. Așadar fantasmagorica moarte privește de după copaci... de după fiecare copac. Îi privește trecând dorindu-le suflul. Dar ei sunt puternici ca să cadă... trec de parc și ajung în cimitir iar frigul spulberă aerul în două cu un clește dar ei nu văd, ei nu simt, ei doar se iubesc. Cimitirul lor nu e vesel, e de-un supliciu morbid. Atmosfera  e de-un cadaveric palid albui, ceța se-ntețește iar funebre cruci stau concave deșirate ici colo de marmură pin plumb, într-un eterogen sinaptic. Glod e prin noroi dar pe ei doi fericirea îi poartă prea sus ca să-l poată atinge așa că merg. Mersul lor veloce supără strigoii ce se prefac în stană de adunături de nisip, ei aprind lumini pentru cei ce nu mai sunt fără să vadă că ei înșiși sunt lumina de care morții au nevoie. Dar totuși vin.. să le-arate celor dragi care s-au dus că mai există viață aici sus, că mai există ibostatici pentru care timpul nu contează căci ce simt ei e dincolo de timp și spațiu, limite terestre sau moarte.. Și așa nu-și dau ei seama că lumina scade-n cimitir. Căci ei merg scindat comunativ, ea sare el o prinde ea se ascunde și el fuge după ea ca-ntrun joc de mimă de arșița amorezată-n van.. Totu-i parcă un șah în care ei nu știu să joace, pioni dărmati și regi furați chiar de ei înșiși, să-l lase pe celălalt să câștige. Căci tembelismul lor nepăsător de apatic se naște din dragoste. O dragoste cernută prin site zimțate și dranițe ascuțite. O iubire născută pe net și crescută-n realitate, un aluat din drojdie virtoasă stinsă cu transpirația udă a sufletelor lor, la care se adaugă cea mai delicată făină dar îndeajuns de puternică să clădească singură cetăți medievale.  O iubire de o realitate fantezistă ce îi copleșește, dar nu-s niciodată obosiți. Ea-i încleștează limba cu buze beatitudinale într-un sărut benevolant de dăruință crasă a cărui sufocare lui îi dă aer.. un aer cald de casă-n care au rumenit cozonaci cu rahat multicolor și dulce. El o pipăie și-i simte gustul părului în palma lui gâdilată de-un efort stigmatic iar stelele din păr se pierd ușor pe cerul forului ei interior care-i groaznic de domol. El plesnește în zăpada zemoasă și fulgi bipolari sar pe paltonul ei roz gadilindu-i zâmbetul vivant. Pigmentația coloritului ei contrazice protestând atmosfera macabră din cimitirul cristalizat în iarnă. Dar chiar și dacă s-ar dezbrăca amândoi de orice haină, dacă s-ar lipsi de orice geană sau chiar de ochii înșiși, dac-ar renunța la fiecare fir de păr în parte rămânând în pieile știubeci tot ar avea culoare. Destulă cât să trezească morții din cavouri, destulă cât să reînvie orașe moarte de demult sau pur și simplu să coloreze viețile celor aproape 8 miliarde de muritori ce respiră pe pământ căci tonalitatea înaltă a nuanțelor neon izvorăște dinăuntrul existențial al ființei lor, din sufletul ocrotit de ocultul mirabil de unde izvorăște iubire infinită, din suflete.. simple suflete ce se întâlnesc când ei se privesc în ochi și inimile încep să bată concomitent. Ea îl prinde de spate și-l prăbușește-n zăpadă el o trage de picioare dar bocancii ei fu dați cu smoală. Ea-ngenunchie lângă el și buzele-i trage de dinți. Ei nu se cred într-un cimitir, ci-ntrun Paris circant. Cu flori încă primăvăratice, cu acadele galbene, peruci verzi și acordeoane ce-i îndrumă spre paradis. 



                 Rozul mai există dar smaraldele lui ce scăpărau scântei s-au ascuns în strălucirea stelelor din zulufii părului său suprimați de un foarfece sălbatic, rămânând doar imaginea celor doi tineri ce se iubeau atât de mult că puteau trezi un cimitir întreg la viață... Ea încă mai merge și acum pe aleile cu copaci dar acum... acum îi e frică de strigoii ce se uită la ea văzând c-a rămas vie. Ea poartă și acuma roz, dar nu mai-i fericită. 

  


Da, stiu ca am scris gresit, ca am inventat cuvinte, ca am folosit virgule gresit si ca sunt acolo multe pleonasme, stiu ce si cum am scris. Clarific asta pentru a evita comentariile in care dati copy-paste la toate greselile criticandu-le, repet, stiu ce am scris.

luni, 28 iulie 2014

Prieteni.

De la SummerIS (Universitatea de vara pentru elevi din Iasi, editia a II-a, 2014, 17-27 iulie) am invatat multe.. in postarea pe care o veti citi acum am scris despre cum aceasta experienta a definit pentru mine notiunea de "prieten"..



Toti oamenii se lauda ca stiu ce inseamna un prieten. Dar continua sa-i numeasca "prieteni" pe cei din jurul lor, care ii critica si care contribuie la distrugerea lor interioara. De multe ori ati auzit expresia asta si deja devine cliseu "interiorul conteaza!". Dar dupa ce cineva rosteste aceasta expresie nu o mai explica. Si ramane neinteleasa pentru foarte multi oameni... Cert este ca, oricat de negativist suna, avem momente in viata, cand ramanem doar NOI. Singuri. Fara oamenii pe care i-am intalnit in viata. Dar ei sunt importanti in acele momente... intocmai fiindca ramanem singuri. Ramanem cu noi insine. Si cand esti distrus, izolat intr-o carapace din care nu ai invatat niciodata sa iesi, din care nu vezi nimic afara... nu rezisti in asemenea momente si e foarte dureros. De aceea trebuie sa te dezvolti personal pe parcursul intregii tale vieti. Pentru ca, in momente de rascruce pe care le intalnim cu totii, sa ai CU CE ramane, ci anume cu un EU interior puternic si rezistent. Nici eu nu stiam pana acum ce inseamna un prieten. Credeam ca este o eticheta pe care o punem celor din jurul nostru, doar fiindca avem lucruri in comun. Dar NU este chiar asa...

PRIETENUL ESTE UN GEN DE OM! Poti avea "prieteni" pe care ii cunosti de 10 ani si care nu au contribuit cu nimic la formarea ta ca si persoana, care au ras de tine fara sa te invete ceva si fata de care nu iti permiti nici macar sa plangi... sau in cazuri mai rele, ii numim prieteni pe "vampirii energetici", care ne fura energia pozitiva si ne fac sa ne simtim groaznic. Dar continuam sa ii numim prieteni desi nu au ce cauta in vietile noastre.

Si ii poti in schimb numi prieteni pe oamenii cu care, desi ai stat doar 10 zile, te-au invatat mai multe lucruri decat oricine, care au ajutat la formarea ta si care au facut sacrificii fara ca macar sa te cunoasca prea bine. Vorbesc bineinteles despre organizatorii si coordonatorii SummerIS 2014. Au fost cei mai frumosi oameni pe care i-am intalnit in viata mea! Ei sunt prieteni. Chiar daca nu le stiu numele complete tuturor. Chiar daca nu am facut schimb intre noi de toate experientele din vietile noastre si chiar daca nu stii din ce orase sunt toti. De ce? Pentru ca se chinuie sa fie cat mai inspirationali si motivationali, indiferent cu cine au de-a face. Pentru ca, daca te vad o data ca plangi, nu rad de tine ci te iau in brate si plang si ei. Pentru ca nu au dormit noptile, nu au avut timp sa manance ziua si desi erau obositi tot timpul aveau grija sa iti ofere un zambet cald cand treceai pe langa ei dimineata pe scarile si holurile din camin...

Sunt oameni care, cand le povestesc planurile mele de viitor imi rad in fata, ma descurajeaza, ma critica... lucruri care vin (sau mai bine zis veneau) de la oameni pe care ii numeam inainte prieteni. In schimb toti cei de la SummerIS, organizatori dar si participanti, cand iti aud visele, oricat de visator ai fi, te incurajeaza sa le duci la bun sfarsit... oamenii acestia mi-au schimbat privirea de ansamblu pe care o aveam asupra termenului "prietenie". Acesti oameni, cand vad ca nu stii sa faci ceva, dar vrei si nu indraznesti (din cauza altor oameni care te-au facut sa-ti pierzi increderea in tine) te imping de la spate, fie ca te straduiesti sa faci lucrul ala, fie ca nu.. dar nu se lasa. Vor cu orice pret sa inveti ceva de la ei. De asta imi permit sa ii numesc prieteni, din tot sufletul meu... in doar 10 zile mi-am format o a doua familie, cu oameni, pe care desi nu ii voi mai vedea prea curand sau prea des, am ras impreuna, am plans unii in bratele celorlalti, oameni de la care chiar am avut ce invata si care mi-au fost ca niste frati tot timpul cat am stat acolo la Iasi. Desi sunt inapoi acasa de doar o zi, spun cu mana pe inima ca deja mi-e dor de voi toti! Si de organizatori si de participanti si de intregul orasul... de zgomotul de tramvai care in Roman lipseste, de Sala Pasilor Pierduti dar si de Aula Magna unde am plans toti impreuna cu Andreea si Lucian la festivitatea de inchidere...


Va multumesc ca ati contribuit la formarea mea ca om, pentru diminetile grabite, pentru serile de chitara, pentru jocurile care nu ne lasau niciodata sa ne plictisim si pentru ca mi-ati oferit o vara si amintiri de neuitat! Dar mai ales... Va multumesc ca m-ati invatat ce inseamna cu adevarat un prieten!


miercuri, 2 aprilie 2014

Lehamite-mi


Ai dracilor aripi le simt in piept batand adanc
Si soarele-si pierde razele, se pierd in vant
La mine nu ajung, caci eu stau prea departe
De sol. Ci inauntrul lui, cautator de moarte.

Satul mai sunt de lume, de oameni si de toti
Caci ei prea mult vorbesc, privesc acum spre morti
Ei stiu sa taca si sa spuna ceea ce altii n-au tacut,
Ranind totul, pe orisicine, nu, ei n-au facut.

Lehamite-mi acum de vii, de lipsa vietii lor,
Ei mor zilnic de bani si ei, niciodata de dor,
Si mai reci ca piatra de mormant,
Isi rateaza viata si destinul, ducandu-se-n pamant.

Ce-i ratiunea? Doar un sentiment mai grav
Ce-acum ignora creierul al inimii morav
Si gandurile-mi se pierd, se duc spre mare,
Lehamite-mi acum, si sa privesc in zare!