This is default featured slide 1 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 2 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

luni, 31 octombrie 2011

Halloween!

Μου αρέσει το αλκοόλ va ureaza HALLOWEEN FERICIT!!!


sâmbătă, 22 octombrie 2011

Critici

Din intamplare pe google am dat peste picturile lui Pervuninsky Vladimir… si merita toate laudele! Adica.. uau! Omul asta a fost genial la viata lui: nu mi-as mai dezlipi niciodata ochii de picturile sale. :x ma uit la ele si parca timpul se da usor inapoi… prin secolul 19, in marile orase ale lumii.

Sa ramai intiparit pe vecie intr-un tablou… pt ca mai tarziu, o pustoaica de 15 ani sa-ti observe superbitatea… caci cei ce i-au pozat lui Vladimir au fost frumosi… in intregul sens al cuvantului: civilizati, sofisticati, si pur si simplu frumosi la chip. Mai toate personajele lui din picturi au o lumina aparte… deci, practic, pictorul te duce exact in secolul 19, in perioada aceea cu corsete si fracuri, in perioada aceea boema de care eu sunt atat de indragostita! Caci, daca ar fi sa ma intorc in timp, asi alege perioada aceasta: secolul 19.

Poezie, romantism, civilizatie… caci asta este diferenta dintre secolul 21 si 19: atunci oamenii erau mult mai civilizati si culti decat acum, cand exista internetul si atatea rahaturi de care am putea sa ne folosim pt a ne informa. Dar nu vrem. Plus ca romantismul in zilele noastre e atat de… fals.

Acum, dragilor, va las si pe voi sa va dati cu parerea:




duminică, 16 octombrie 2011

Comunicarea

Ma pot lauda, ca stiu, cum ca rahatul privind “Cheia relatiilor perfecte este comunicarea” is a biiig BULLSHIT!!! De ce? Pai sa va explic. Nu numai ca, cu cat comunici mai mult o persoana ajunge sa te cunoasca. Si cu cat te cunoaste mai tare, cu atat mai mult isi pierde interesul, si mai ales RESPECTUL fata de persoana ta.
Dar asta nu e tot! Priviti la mine si luati aminte!

1.Cu mama. Cu cat vorbesc mai mult cu ea, si incercam sa ne intelegem (mai mult eu incerc s-o inteleg pe ea, nu ea pe mine) ajungem exact in acelasi punct din care plecam: NEINCREDERE. Cum naiba, tu, femeie, vrei sa am incredere in tine daca tu nu ai in mine? Ea vrea ceva, eu vreau ceva, incercam sa discutam civilizat, ajungem la cearta si nimeni nu obtine nimic. Interesant, nu?

2.Ex-ul meu prieten. Cu cat vorbeam mai des, cu atat ne certam. Defapt, durata de conversatie era direct proportionala cu durata ceartei dintre noi. So, girls, cand prindeti pe unul mut, care nu vorbeste, PASTRATI-L!

3. Prietena mea cea mai buna. Refuzam sa ne zicem cine stie ce cacaturi, numai ca sa nu se ajunga la cearta.

Astea 3 fiind cele mai importante, sa zic asa, exemple pe care vi le dau. Dar mai sunt si altele... in fine..:-j

joi, 13 octombrie 2011

Tomnatic suspin

Prin frig si ploaie ma plimb singura pe strazi.

Noaptea se lasa usor peste oras, completand aerul autumnal ce domneste.

Capul ma doare, imi e stors parca de ganduri negre. Vreau sa scap de ele, dar nu le pot goni asa usor, caci trebuie inlocuite cu ceva.

Cu iubire! Dar de unde s-o mai iau acuma? E 2 noaptea iar magazinele de vise sunt inchise.

E ceata parca si fum afara. Parfumul meu se pierde prin aer cu fiecare pas ce il mai fac. Pustietate…

Tot ce se aude sunt pasii tocurilor mele obosite de mers prin viata. Sau nu.

Si stau si ma gandesc la el… oare ce face? Oare e bine?

Si sentimentele se contopesc cu picaturile reci ale ploii. Si cu fiecare strop mai moare un gand.

De aia iubesc eu toamna. E anotimpul acela tarziu, cu ploi multe, cu oameni obositi si tristi, cu melancolii surde colorate in ruginiu.

Cu miros de cafenele si baruri deschide pana tarziu, din care se aude muzica jazz, dar eu tot o melodie rock am in minte. (Scorpions-love will keep us alive-sau nu.).

Anotimpul acela cand parca toate fantomele trecutului tau se intorc, si nu mai stii ce sa faci.

Anotimpul acela cand ai mai vrea odata sa fuga cineva dupa tine prin ploaie ca sa te sarute. (pff, ce vremuri!)

Anotimpul acela cu Frunze multe ce cad pe alei, inviorandu-ti sufletul. Bacovia… Audrey Hepburn… cata nostalgie!

Anotimp plin de dorinte, oh, temps, suspend ton vol! (o, timpule, stai in loc!) l-asi strange de gat pe Cronos, caci prea se grabeste spre nicaieri!




Copilaria

Sunt pur si simplu o fata complicata, dar cu o viata a dracului de simpla.

Am fost ultima generatie care a jucat sotron si v-ati ascunselea pe afara (da, noi, noi astia de 15-16 ani facem parte din ultima generatie. Nu voi, astia de 30… fara suparare :d ) nu de alta, dar mereu ma uit pe diferite bloguri ale unor oameni de 20 si ceva, 30 de ani, si spun ca

“Noi am fost ultima generatie de copii care jucau sotron si baba oarba… noi jucam leapsa in spatele scolii, noi beam sucuri la dozator si eram 2 copii la o savarina, noi mancam cutare bomboane si noi nu stiu cum, noi nu stiu ce, cand un copil de 13-14 ani nici n-a auzit de asa ceva.”

Dude, lasa-ma sa te contrazic! Si eu am prins vremurile alea si am 15 ani. Asa, si? (deviasem de la subiectul “Lectii de viata” )

luni, 10 octombrie 2011

Lectii de viata

Draga Robert,

Nici nu stiu cu ce sa incep. Tu cand ai plecat ai lasat in urma ta lacrimi, suspine, dureri infinite si dor… am stat, si dintr-o prostie mi-a venit in cap intrebarea: “Daca ar fi sa mor eu, oare i-ar fi cuiva dor de mine?” hm, pai, sa vedem. Mama, tata, frati/surori. Cam atat… baiatul pe care il plac nici nu stie ca exist (mai bine asa!), cel pe care il iubesc (nici nu cred ca il mai iubesc…sau da? Nu stiu) are prea multe damblale (satula sa astept sa-si aminteasca de mine), prietena mea nici nu cred ca are o parere prea frumoasa despre mine, ceilalti…mai rau.


De ce? Probabil din cauza a cum gandesc. Stii foarte bine ca nu i-am inteles pe oameni. Mereu cu lacrimi in ochi si dureri pe suflet. Din ce cauze? Pai, sa vedem, bani nu sunt, dar in schimb sunt boli. Parintilor nu le pasa, si viitor, multi tineri nu au (asa gandesc ei). Ce, frate? Tu, ai avut multe probleme… bogat n-ai fost, boli ai avut, in rest probleme in familie, cu prietenii, la scoala (la fel ca toti aproape de varsta lui sau mai mici). Dar tu… tu erai mereu, dar MEREU cu zambetul pe buze. Cum? Cum reuseai, chiar mereu? Altii care nu au motive chiar asa mari de suparare plang pe la colturi, cand tu, ramaneai in picioare (si cu zambetul pe buze!) la fiecare zid de care te loveai. Atat de intelept…


Si, te intreb acum, ce are lumea asta atat de proasta? “Tu vezi numai partea roz, numai partea frumoasa din viata… clar nu stii nimic.” Hm.. da, ma pot lauda ca am parinti normali, prieteni, si o situatie financiara modesta, dar care imi permite sa ajung departe. Are cineva ceva impotriva? Sa zica acum sau sa taca pe veci!


Acum, cititorule, TU de ce n-ai dat la facultate? Acum ar fi putut avea un servici in afara, poate si o nevasta, dar iti mai permiteai si copii, si bani pt a-ti realize visurile. N-ai avut bani? Nu cred. “E prea greu…” of… m-am saturat de aceste vorbe! “E prea greu, nu pot, n-am cum, nu stiu.” E atat de usor sa ai vise si sa nu le realizezi… e atat de usor sa scapi de povara realizarilor unor vise. Dar te-ai gandit vreodata ce va fi dupa? Te-ai gandit vreodata cati bani vei avea si cat de important vei fi pt unii oameni? Mda…


Acum, dragul meu, Robert… ce vorbe intelepte imi vin acum in minte, aruncate de tine! “Omul, cand incepe a te cunoaste, isi pierde din ce in ce mai mult respect, cand defapt ar trebui sa fie invers…” adevarat! Si… imi pare rau ca te-am contrazis atunci. Aveai atata dreptate!


“Cand cunosti un om din prima, nu-i cunosti decat latura de la suprafata, caci in interior e cu totul altceva…” mmda. Alt cacat adevarat si intelept care tot nu-mi convine.


Acum, Robert, sa revenim la mine. Nu cred ca cineva vreodata a reusit sa ma cunoasca pe deplin. Poate ca nici tu… dar la tine e cu totul altceva, tu timp n-ai avut. Multe persoane nu isi rezerva rabdarea de a ma cunoaste pe deplin. Altele nici nu vor… cand dau de complicatii la mine fug… iar eu voi ramane mereu acea enigma pe care n-a putut nimeni niciodata sa o descifreze. De ce nu sunt toti oamenii ca tine? Pur si simplu… de ce?


Se zice ca, in viata, si doar daca esti norocos, nu intalnesti decat o iubire… eu probabil inca n-am intalnit-o, dar am visat-o adesea. Orasele mari. Dapp, nu stiu unde voi locui peste 10 ani, spre exemplu. Dar asi putea jura ca voi locui intr-un oras magnific. Magnific de mare :x.


Tu stateai in Bucuresti, cum era? Mare, nu? :)) imi aduc aminte cum imi povesteai ca te saturai de mers cu metroul. Pff.. sa-ti pierzi serile singura plimbandu-te prin oras, mergand la un film singura… plimbandu-te pe alei pline cu baruri si cafenele de care sa te indragostesti la nesfarsit. Multimi de oameni trecand rapid pe langa tine, nedandu-ti importanta. Si ramai sa te uiti dupa ei.. gandindu-te “Oare la ce se gandea, oare ce pbme avea, oare … oare?” abea astept... 8->


Of, Robert… oamenii astia. Te fac sa te indragostesti de ei. Mintea si sufletul uman sunt 2 lucruri mult prea avansate, si mult prea “enigme” ca sa zic asa… pt a nu te indragosti de ele. Ca majoritatea romanilor n-au in cap decat “Baga-mi-asi si scote-mi-asi” asta e partea a2-a…


Sa stai pe o banca in parc vorbind cu un domn mai in varsta sau cu o doamna mai in varsta… [cum iti placea tie sa ii numesti babe si mosnegi din cauza ca mereu ocupau locurile din autobuz :d] si sa ii asculti pur si simplu… sa le asculti supararile, fericirile, gandurile, parerile… povestile lor. Toata lumea are cate o poveste mai mult sau mai putin fericita… a mea? Tac. N-are rost oricum.

Si acum, un videoclip care sa va motiveze, daca virgula cuvintele de sus n-au reusit.




sâmbătă, 8 octombrie 2011

...Si imi vine sa plang

Doar tu imi alini suferinta atunci cand plang,
Si numai tu stii sa aduci veselia, razand.
Scriu aceste randuri in durere,
Caci stiu ca esti cu ea acum, simtind placere.
Si nu esti langa mine, si imi vine sa plang.

Iubirea ta… ma face sa fiu atat de nedumerita,
Caci in bratele tale ma simt uneori de rau ferita,
Dar ce ma intreb eu, e de ce plang acum.
Aa da, pentru ca tu te’ai abatut de la al nostru drum.
Si nu esti langa mine, si imi vine sa plang…

Si tot ce vreau, e sa te tin in brate, sa te strang.
Dar nu esti langa mine, si imi vine sa plang.


joi, 6 octombrie 2011

Tie de ce iti place sa scrii?

1.Cand scriu, sunt in lumea mea imaginara, in care pot creea absolut orice.

2.Scrisul e un refugiu. Prefer sa scriu decat sa ma duc la vreun ‘’prieten’’ bine, ca oricum pun pe blog.

3.Scrisul e un univers, in care cuvintele tin locul stelelor.

4.“Scrisul este arta celor ce n’au stiut sa planga, iar cuvintele sunt lacrimile lor.”

5.Ma simt extraordinar cand scriu. Dupa ce am scris, ma simt Dumnezeul unei foi de hartie pictate cu sentimentele si imaginatia mea.

6.Imi usurez sufletul de grele.

7.Uit de toate problemele.

8.Cand scrii, pur si simplu vorbesti cu o foaie de hartie, sau cu blogul tau, care niciodata nu te contrazice! :d

9.Scrisul ma face sa ma cunosc mai bine.

10.Scrisul e arta de a trai mai multe vieti (sau cititul) de fiecare data ai alt nume, alta varsta, alta viata, mai mult sau mai putin frumoasa.



Nu sunt destule, stiu, dar imi las amanet cuvintele aici, in grija voastra, caci stiu ca le veti comenta cum trebuie :*


Tie de ce-ti place sa scrii?

marți, 4 octombrie 2011

Plimbare in parc

Buna! M-am gandit sa postez pe blog niste poze, ce le-am facut intr-o plimbare in parc. Care, ce'i drept, mi-a fost stricata de 2 copii ce se tineau dupa mine, si de aparatul meu foto ce facea figuri. Enjoy the photos! ;)












luni, 3 octombrie 2011

Cand un vis se destrama, alte vise se cladesc, poarta oportunitatilor fiind mereu deschisa.

Viata imi deschide noi oportunitati… mereu a fost poarta oportunitatilor deschisa pentru mine, dar oare de ce nu am vazut-o? Si acum ca o vad, de ce nu pasesc inauntru? Poate pentru ca mi-e frica…

Ok, sa va explic. De putin timp incoace, am inceput sa pictez, obisnuiam de foarte mult timp sa desenez in creion, dar m-am cam plictisit. Asa ca am inceput sa ma joc cu acuarelele…uram sa fac asta inainte. Nu-mi iesea niciodata! Dar, am zis sa-mi cumpar si eu un penson si niste acuarele la 5 lei ca n-am nimic de pierdut… uau! Mai stiti desenul acela cu un ochi ce se uita la niste flacari? Pe acela l-am desenat prima oara… am continuat cu niste desene ce am sa vi le arat chiar in aceasta postare.

Cum ziceam, mama, ma tot bate la cap sa ma duc la un liceu de arte. Aici, in Roman, (tind sa spun ca orasul e foarte mic) nu este asa ceva. A fost, inainte, si atunci nici nu se numeau arte, caci invatai cum sa bati un cui intr-o scandura, iar aceasta nu se numeste arta.

Mama imi tot zice sa ma duc in Bacau, sau in Iasi, sa stau la un camin (in Bacau pot sta si la rude, dar nu imi convine mie) si pur si simplu sa fac scoala acolo, si sa ma fac oarecum cunoscuta pentru talentul meu. Nu vreau sa fiu negativista acum, dar, n’am luat in viata mea lectii de desen. In orele de desen de la scoala generala imi faceam temele la alte obiecte. Eu cand desenez, o fac dupa cum ma taie pe mine capul, nu dupa legile nescrise ale acestei arte. Caci si atunci iti trebuie sa stii care si ce culori sa combini pt a iesi o alta, din ce unghi sa privesti desenul pt a’ti iesi mai usor, care si cum, si tot felul de trucuri utile pentru a desena foarte simplu. Ei bine, eu nu le stiu… cum am mai spus, desenez dupa cum ma taie pe mine capul.

Aici, in Roman, cand cineva imi vede lucrarile spune “Uau, ce tare…bla bla bla” acolo, insa, la un liceu cu specialitatea aceasta, nu asi fi decat una dintre sutele de elevi ce probabil au mai mult talent ca mine, si nu numai atat, dar mai sunt si instruiti.

Mereu ma plang… eu nu obisnuiesc sa fac sport, urasc asta. Dar imi place sa ma plimb. Cred ca daca asi trai in bucuresti, asi putea sa merg de la un capat al orasului pana in celalalt, pe jos, intr-o singura zi fara ca macar sa ma doara picioarele. Dar nu, stau intr-un oras extrem de mic, si sunt satula de el, il cunosc ca pe podul palmei mele. In Iasi, sau Bacau te plimbi de n-ai aere.

Mereu am visat sa plec naibii de aici. Mereu am visat la viata cea noua pe care o voi avea. Acum am oportunitatea de a merge intr-un oras necunoscut (nu cunosc nici Bacaul, nici Iasiul) unde nu cunosc aproape pe nimeni si unde o voi lua de la zero. Dar ce ma opreste? Frica? Mi-e frica de necunoscut… de necunoscut sa-mi fie mie frica? Apai ce ma voi face in viata, daca mi-e frica sa merg sa fac liceul in alt oras? Ca daca nu-mi va placea, ma voi transfera inapoi aici. Mereu e cale de intoarcere, dar nu mereu e cale de dus..
Si de ce imi va fi dor? De camera mea, universal meu. Cainele, si colegii de la scoala cu care ma distrez de minune :x. Altceva de ce sa-mi fie dor? De tata? Care mereu in reproseaza cate ceva? De prietenii falsi, care la nevoie te cauta, dar in rest uita sa mai dea un telefon? De oamenii care mereu te-au DESCURAJAT?

Pizzerii noi, oameni noi, liceu, profesori noi. Strazi noi, un oras nou prin care ma voi rataci cu siguranta macar o singura data. Noroc de taxiurile ce te duc mereu la strada pe care o comanzi. Prieteni noi, o noua iubire… cafenele si baruri de care sa ma indragostesc iar si iar. Colege de camera... :X







duminică, 2 octombrie 2011

Septembrie, septembrie...

Septembrie, septembrie, ce n’as da sa stai!
Sa tot pot privi frunzele cum cad…
Sa tot pot privi al toamnei alai.
Dar tu pleci si ma lasi in al iernii iad.

Septembrie, septembrie, cu frunze de rugini,
Cu copaci ce se dezbraca usor…
Si’si lasa frunzele pe ale trotuarurilor margini,
Ce vor fi mai apoi maturate de vanturile iernii…
Lasandu’mi in suflet un gust acrisor…

Nostalgii accentuate de fum se lasa acum peste oras.
Melancolii dulci gasesti in al frunzelor covoras.
Iar gandurile tale zboara la vara…
Sa tot uiti de frigul de afara.
Septembrie… septembrie…