This is default featured slide 1 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 2 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

marți, 6 noiembrie 2012

...Si la sfarsit a mai ramas cosmarul, de Oliviu Craznic

Am promis o recenzie autorului acum mai multa vreme, cand tocmai imi venise cartea prin posta (comandata de la editura online Elefant). Mai mult comentariu decat recenzie.


Cand mi-am dat seama, in timpul cititului, ca e defapt o carte cu vampiri (mai mult sau mai putin) mi-am dat ochii peste cap si m-am rugat sa nu cumva sa fie una din acele “clisee literare”. Caci in majoritatea cartilor cu vampiri sau varcolaci, gasim o adolescenta care pleaca intr-o tabara de reeducare, unde cunoaste un vampir. Din fericire, aici nu s-a pus problema. Ba chiar este o carte gotica in intregul sens al cuvantului, profunda si de-a dreptul – frumoasa.

In aceasta carte este vorba despre nunta marchizei Josephine de Lauras cu Max Schwartz, la care este invitat si personajul nostru principal, Arthur de Seranges.

Invitatii sunt putini, si ciudati. Printre ei se numara un fost preot, despre care se spune acum ca ar fi un mare desfranat, Giulianna Sellini, o italianca despre care se spune ca ar fi pasionata de artele magice si se culca cu tapi (replica ei, nu a mea), Von Walter, dar nu in ultimul rand, cel mai important personaj al cartii (dupa parerea mea) Albert de Guy, inchizitorul. Spun cel mai important deoarece atunci cand acei asa-zisi vampiri sunt oarecum „descoperiti” el conduce intreaga actiune, si ordoneaza totul, fiind slujitor al lui Dumnezeu.

Lucrurile in Castelul Ultimelor Turnuri merg cu adevarat rau atunci cand invitatii incep sa se imbolnaveasca si sa prezinte pe corp mici umflaturi negre, ca facute de un vampir. Atunci intregul castel intra ca intr-un fel de carantina. Nimeni nu intra, nimeni nu iese. Stresul este continuu, si nimeni nu mai poate avea incredere in nimeni. Nu se precizeaza exact cand se petrece actiunea, dar fiindca autorul vorbeste de spadasini, cavaleri, inchizitori, marchize si vicontese, tind sa imi imaginez totul la sfarsitul secolului 19, cel mult.

Este o carte horror/ mistery. Dar din punctul meu de vedere, daca n-ar fi fost acea atmosfera super-gotica, s-ar fi putut incadra deasemenea la romanele politiste. Acest roman are acelasi suspans, si momente incordate „la fiecare colt de strada”. Cine sa fie oare vinovatul tuturor relelor ce se petrec? Sa fie Von Walter? Destul de probabil, avand in vedere ca abea daca se stie cum a ajuns el la nunta. Sa fie Huguet de Castlenove, fostul preot, care acum e un spadasin periculos? De ce nu Arthur de Seranges? De ce nu Giuliana Sellini? Bineinteles ca vinovat e cel la care nu ne gandim niciodata, exact ca intr-un roman politist!

Ah, sa va mai spun ca in umbra actiunii sta si o poveste de dragoste? Una moale, sa zic asa. Arthur de Seranges, personajul principal, se indragosteste de fiica politistului, Adrianna de Valois. Si era cat pe ce sa zic daca raman sau nu impreuna.... dar pe asta o veti stii voi, cand veti citi romanul :*

Cand am terminat romanul in sine, am avut niste ..dubii, ca sa zic asa. Au fost lucruri pe care nu le-am inteles. Exista sau nu, in realitate, Conrad Lorenz? Si pe ce cronici medievale se bazeaza romanul? De unde s-a inspirat scriitorul si de ce a scris el aceasta carte? Raspunsurile au venit rand pe rand citind postfata romanului, „O saga in negru”, un fel de comentariu al acestei carti, scris chiar de autor. Mai jos aveti cele doua pagini cu motvatia scriitorului si scopul sau – doua dintre cele mai importante pagini ale cartii.



Mi-au placut extraordinar de mult scenele horror si desrierile acelor creaturi numite nelapsi. Cu adevarat de groaza...

Personajul meu preferat este vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur de Seranges, cu toate ca moare la sfarsit. Imi place acest personaj deoarece aduce putin a Lestat de Lioncourt. Curajos, aratos, si foarte putin impulsiv. Vincennes este foarte sociabil, manierat, un adevarat cavaler al secolului 19. „Curajul lui, hotararea, mintea lui ascutita, toate faceau lucrurie mai simple. Dar acum vicontele Raoul de Vincennes lipsea, si eu eram pe cont propriu” spune Arthur.

Este o carte minunata, pe care o recomand in special celor pasionati de ocultism, creaturi mitologice si goticism.
Dar si celor care pur si simplu vor o carte alaturi de ceaiul de dimineata! <3

Imi pare rau ca nu am scris mai multe despre actiunea romanului, dar cred ca mi-ar fi fost imposibil sa fac asta fara a va prezenta si sfarsitul. <3

marți, 23 octombrie 2012

Mi-e dor...




Mi-e dor de chipul tau angelic, si de glasul prea divin
Mi-e dor de clipele impreuna, si de sticlele cu vin.
Mi-e dor de ochii tai precum smaraldul si trupu-ti prea curat
Mi-e dor sa te privesc din nou, tu, inger intunecat.

Mi-e dor de zambetul tau cald, si parul carliontat,
De buzele gustoase, si de gesturile ce mi-ai aratat.
Mi-e dor sa te-aud cum citesti, sub clarul lunii stralucitoare,
Mi-e dor sa te ascult cum imi spui povesti nemuritoare.

Mi-e dor sa te tin iar in brate, ca pe-ul bibelou sculptat,
Mi-e dor sa iti mangai inima, si sufletul nemasurat.
Mi-e dor sa iti aud iarasi pasii, ca pe un vechi ecou,
Mi-e dor sa ma bucur de tine, tu, al vietii, cel mai frumos cadou.

Mi-e dor sa te simt iar aproape, si sa te gust neincetat,
Mi-e dor sa imi inseninezi din nou, cerul innourat.
Mi-e dor sa te iubesc indeaproape, de parc-ar fi ultima zi,
Mi-e dor sa vad cum ma iubesti, si inima ce mi-ai furat.


<3 allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" iframe="" src="http://www.youtube.com/embed/b1DJlUcxgJ8" width="560">

miercuri, 18 iulie 2012

Despre muzica rock

Muzica rock provoaca placere oamenilor care o canta, dar in special celor care o asculta! Muzica rock, dupa mine, e printre cele mai mari placeri omenesti: un lucru plin de pasiune, noncomformism, sentimente si sunete nebune ce iti inalta sufletul deasupra cerului: e o culme a fericirii. Si lasati-ma sa va zic: GOD LOVES ROCK MUSIC!

In lumea muzicii rock nu conteaza culoarea pielii tale, religia, tara din care provii, sau statutul tau in societate. Lumea muzicii rock e… LIBERA, lipsita de cretinism, fandoseli fara rost sau ipocrizie.

Acest gen de muzica a facut ravagii in intreaga lume: a determinat oamenii sa se certe intre ei, sa se impace, sa se iubeasca unii pe altii. Le-a condimentat viata cu sentimente, caci asta este ceea ce transmite muzica rock. A nascut adevarate stele, a incheiat razboaie, a schimbat modul de gandire a oamenilor, si a unit inimi. A creat vise! Si la randul ei, aceasta arta, pe care noi o numim muzica rock, este un vis implinit.



In timp ce scriam acest post, vorbeam cu un tip pe mess:
X: Vrei sa te las putin, poate pierzi vreo idee ceva..? m-a intrebat el.
Atunci cand scriu despre rock, o fac din suflet, si atata timp cat il am, nu am cum sa pierd nimic. Vine dinauntrul meu, ideile imi sunt intiparite in adancuri, caci nu le gandesc, le simt. Simt muzica rock, cum imi navaleste in suflet, purtandu-ma deasupra valurilor fericirii. Si n-am cuvinte s-o descriu, e minunata.

Muzica rock te linisteste, te agita, te face sa te regasesti pe tine insuti pentru ca mai apoi sa te pierzi din nou.

Muzica rock e ca o carte: TE FACE SA ZBORI.

Daca ar fi sa-mi imaginez raiul, ar fi asa: Cerul intunecat (sa fie noapte, da, deci intelegeti voi), cu un nor imens in mijloc, luminat de fulgere. Deasupra lui, un Iisus cantand la chitara electrica, impreuna cu Jon Lord, Kurt Cobain, Freddie Mercury, Gary Moore, Jim Morrison si multe alte legende ale muzicii rock - de ce nu, poate chiar si Statuia Libertatii :)) (In caz ca nu stiti, cei pe care i-am enumerat mai sus sunt cu totii decedati. Au facut parte din trupe faimoase, si au ajuns foarte departe…. Insa Dumnezeu planuieste sa-si faca trupa rock, dupa cum spun cei de la Metalhead. )

Asa imi imaginez eu raiul… ca o mare masa de ROCK.



vineri, 13 iulie 2012

Postare Monstru - Soapte, Dean Koontz

Zic Monstru, pentru ca o sa fie o postare foaaaarte lunga. Rezumatul e de-a dreptul sfasietor, si m-am chinuit sa iasa caat mai mic, cu putinta. Dar ce vrei daca Dean Koontz se apuca de scris telenovele? :)) glm.

M-am hotarat in legatura cu postarea erotica / porno. O voi pune pe Wattpad, ca sa fie toata lumea fericita si multumita. De acolo o veti putea citi cu totii, veti putea da voturi, scrie commenturi, etc etc. Si totusi... va mai astept cu voturi la sondaj.

Ca tot veni vorba de Wattpad, am postat astazi doua capitole la "Sunet de pian". Si acum, rezumatul - monstru al cartii Soapte, de Dean Koontz.

Am terminat azi cartea Soapte – Dean Koontz. Am citit-o de pe pc, si versiunea pe care o am eu are 314 mega-pagini de word. Actiune = 10 din 10, Plictiseala = 0. Pur si simplu nu imi dadeam seama cand se terminau paginile alea, in timp ce le “rasfoiam”.

Intr-o seara, in Los Angeles, Bruno Frye incearca sa o violeze si s-o ucida pe Hilary, o scenarista de la Hollywood. Dar Hilary scapa si anunta politia. Politia nu o crede, deoarece au sunat in Napa Valley (unde locuia Bruno Frye) iar ofiterul de acolo a bagat mana in foc, ca Bruno e acasa.

Dupa plecarea politistilor, Bruno intra iar in casa lui Hilary, ca s-o omoare. Dimineata urmatoare, ea scapa din nou, il injunghie pe Frye de 2 ori in abdomen din legitima aparare, si anunta politia. Frye fuge din casa ei, vazut de vecini, se urca la volanul furgonetei Dodge, si conduce destul de putin, pana la niste cabine telefonice, de unde suna pe cineva… cred ca va veti da seama cine e acel cineva, pe moment ce cititi acest rezumat. Dupa ce iese din cabina telefonica, se aseaza langa furgoneta, pe jos, si moare. Este gasit abea dupa cateva ore, si dus la morga, unde vine si Hilary, insotita de doi politisti. Unul din ei, fiind Tony Clemenza, care se indragostise lulea de ea, inca de noaptea precedenta.

Dupa ce politistii o conduc acasa pe Hilary, Tony insista ca Hilary sa-i dea intalnire, iar ea, dupa un refuz, accepta. Se vede cu el sambata seara iar duminica, Bruno Frye este inmormantat ( cei care s-au preocupat de el nu s-au uitat in sicriu inainte sa il ingroape).

Intr-una din noptile din saptamana urmatoare, Hilary doarme acasa la Tony. Ma rog… Nu doarme. Dar se intoarce acasa cu masina, spre dimineata, unde il gaseste peee... ghici! Exact, Bruno Frye! Tony o tot suna pe telefonul fix, dar linia e rupta… Isi da seama ca ceva e in neregula, si porneste cu masina, dupa ea. Hilary scapa din nou de Bruno, cand Tony intra in casa. Bruno iese pe usa din spate, fara sa fie vazut de Tony. Hilary tot zice ca Bruno a intrat in casa ei, i-a ravasit toata casa, si a incercat sa o ucida din nou, dar Tony crede doar ca are o criza de nervi… in fond, Bruno a murit… asa-i? Atunci Tony si Hilary pornesc intr-o aventura uimitoare. Ceee, credeati ca s-a terminat? :))

Cei doi merg in Napa, si il intalnesc pe avocatul familiei Frye, (ma rog, fosta familie, caci Bruno fusese ultimul membru al acestei familii) aducandu-i la cunostinta cele intamplate. Pana ca ei sa ajunga in oras, se mai intamplasera ceva in legatura cu Bruno: 3 din conturile lui din banca fusesera golite. Sume foaaaarte mari. Golite de o persoana care arata exact ca Bruno Frye. Si isi verificasera seiful din banca, unde pusesera o scrisoare, cu privinta la Katherine, mama lui, intoarsa din morti, in trupul unei femei numite astazi Hilary Thomas. Trebuia s-o ucida, ca sa nu-l ucida ea pe el. Joshua, avocatul, mai descoperisera ca Bruno, cat timp a fost in viata, trimitea cecuri lunare unui ocultist, (care ii facea rost lui Bruno de carti cu teme oculte, foarte rare si scumpe) unui psiholog (psihologul lui Bruno) si unei femei (care n-a vrut sa-i spuna la telefon, avocatului, nimic din relatia ei cu Frye). Joshua, Hilary si Tony fac schimb de informatii, si cu totii sunt zguduiti de cele ce se intampla. O sosie? Dar cum sa-si gaseasca Bruno o sosie? Cu siguranta ca fusesera greu pentru el, avand in vedere musculatura mult prea dezvoltata, ochii, gura, nebunia din privire, si nu in ultimul rand, tonul harsait din voce.

Hilary, Tony si Joshua stau de vorba cu o femeie batrana, care le povesteste lucruri cutremuratoare: Katherine, mama lui Bruno, a fost violata, ramanand insarcinata. Tatal ei o oblige sa poarte corsete peste corsete, o infometa, ca vecinii sa nu-si dea seama de faptul ca ea ramasese insarcinata. Inainte ca ea sa nasca, tatal ei moare. Dar inainte ca el sa moara, ii da o adresa. Adresa era a unei patroane de bordel, care o va ajuta sa nasca.

In noaptea cu pricina, Katherine a nascut doi copii gemeni, in loc de unul. Ea spusesera satenilor ca va veni acasa cu un copil, deoarece o colega de liceu ramasese insarcinata si nu are pe nimeni… Astfel, Katherine a innebunit. Tony, Joshua si Hilary isi imagineaza cum mama celor doi gemeni, le-a pus acelasi nume, si i-a obligat sa se comporte ca si cum ar fi unul si acelasi. Iar cand ei doi se comportau ca doua persoane diferite, ea le pfera o pedeapsa crunta. Bruno ii spusese psihologului ca mama lui il obliga sa stea intr-o pivnita care ducea spre iad, unde auzea soaptele demonilor.

Deci, acest Bruno Frye era un dement, care isi ura mama, si care era opornit sa ucida toate femeile care semanau cu ea. Hilary, semana foarte bine cu mama lui decedata, Katherine. El era convins ca ea se intoarce din morti.

De la psihologul lui Bruno, Tony, Hilary si Joshya afla ca el avea niste cosmaruri cutremuratoare, umbrite de creature ciudate, intuneric, si soapte neinteligibile.

Intr-o dimineata, cadavrul lui Bruno este deshumat. Ma rog.. sicriul. Politia descopera ca trupul neinsufletit a lui Bruno lipsea, in locul lui facandu-si veacul trei saci de mortar.

Tony, Hilary si Joshua se duc sa verifice casa unde cei doi Bruno isi petrecura copilaria, intr-o dimineata. Bruno il injunghie pe Joshua si il ataca pe Tony. Hilary fuge de el, ajungand la niste usi care dadeau intr-un fel de subsol. Ii observa privirea speriata a lui Bruno. Ea deschide usile si coboara in pivnita respectiva, crezandu-se salvata. Dar incepe sa auda niste… niste soapte neinteligibile… Intoarce capul, ocheste cu lanterna o parte a pivnitei si ramane incremenita: sute, milioane de gandaci care se tarau. Incaperea era arhi-plina de gandaci. Defapt nu erau gandaci.. ci creaturi de 5 ori mai mari decat gandacii obisnuiti, erau creaturi subterane. Iar pivnita respectiva era plina. Straturi peste straturi, insect incolacite in jurul altora, pe pereti, pe tavan, peste tot. Hilary o ia la fuga spre iesire, preferand cutitul lui Bruno in locul gretoaselor insecte. Dar el inchide cele doua usi, si ea ramane in intunericul acela orb. Simte cum gandacii vor sa se urce pe ea, s-o devore.

Finally, Tony il ucide pe Bruno, Hilary scapa de creaturile uriase,Tony o cere in casatorie si ea accepta.

Si se termina brusc.. prea brusc. Pe lista mea de lecturi (am niste liste de lecturi, imprastiate pe pereti si pe dulap, poate voi face odata poze) i-am dat punctajul maxim cartii, cu toate ca n-ar fi meritat. Nici nu mai zice daca Bruno a avut pana la urma un frate sau nu, nu se rezolva toate treburile. Dar chiar si asa, mi-a placut la nebunie cartea. Acum, doua fragmente legate de Hollywood: Si.. inca unul... de groaza! >:)

"În vasta minte colectivă, care visa şi comenta din Hawai până în Maine şi din Florida până în Alaska, Hollywoodul era o combinaţie strălucitoare de chefuri monstru, femei uşoare, bani câştigaţi fără efort, prea mult whiskey, prea multă cocaină, zile de vară numai bune pentru lenevit, băuturi gustate la marginea piscinei, vacanţe în Acapulco şi Palm Springs, sex pe bancheta din spate a unui Rolls Royce tapiţat cu blană. O fantezie. O iluzie."

"ÃŽn realitate, cei din lumea filmului ÅŸi televiziunii munceau mai mult decât semenii lor, deÅŸi câteodată — ÅŸi nu de puÅ£ine ori — rezultatul muncii lor nu merita efortul. Vedeta unui serial de televiziune, cu mare succes la public, muncea din zori până în noapte, deseori până la paisprezece ÅŸaisprezece ore pe zi. FireÅŸte, recompensa era enormă. Dar în realitate chefurile nu erau chiar de pomină, fe¬meile nu erau cu nimic mai uÅŸuratice decât cele din Philadelphia, Hackensack sau Tampa, zilele însorite erau rareori pierdere de vreme, iar sexul se practica la fel ca ÅŸi în cazul secretarelor din Boston sau al negustorilor din Pittsburgh."

"Hilary rămăsese pe ultima treaptă de sus, bătând cu pumnii în uşile închise şi ţipând după ajutor.
În spatele ei, şoaptele din pivniţa întunecoasă deveneau tot mai puternice cu fiecare bătaie năvalnică a inimii.
Riscă o privire peste umăr, proiectând lanterna în josul treptelor. Simpla vedere a masei mişcătoare de insecte o făcu să se sufoce de oroare. Încăperea era plină de gângănii, un strat care ar fi ajuns până la brâul unui om. O mare de gângănii care mişunau, se mişcau şi şuierau în aşa fel, încât părea că în pivniţă exista o singură creatură monstruoasă, cu nenumărate picioare, antene şi guri înfometate.
ÃŽÅŸi dădu seama că nu se oprise din Å£ipăt. Å¢ipa iar ÅŸi iar. ÃŽnce¬pea să ÅŸi piardă glasul. Dar nu se putea opri.
Câteva insecte se aventurară în sus pe trepte, în ciuda luminii. Două ajunseră la picioarele ei, şi Hilary le strivi sub tălpi. Altele le luară locul.
Se întoarse din nou spre uÅŸi, Å£ipând. ÃŽncepu să bată în lem¬nul lor cu toată puterea.
Apoi lanterna se stinse. Fără să şi dea seama, lovise cu ea în uşă, într un efort disperat de a cere ajutor. Sticla se sparse. Lumina muri.
O clipă, şoaptele părură să contenească, apoi crescură rapid în intensitate, devenind mai tari decât oricând."

Nu-i asa ca-ti da fiori?! :o



miercuri, 11 iulie 2012

Clubul mortilor + Raspunsuri.

First of all, as vrea sa ma scuz pentru absenta de pe blog. Am racit ca dracu, ma doare in gat, ma doare capul, nu am nici cea mai mica pofta de mancare si sunt anemica. Lucru care ma afecteaza profund. Dar la medic n-am de ce sa ma duc (imi da un Decasept Bleax! si ma trimite acasa), si nici nu stiu cu ce, sau cum sa tratez starea tampita de spirit pe care o am. Ah.. si durerile... :((

Apoi, sa raspund la cateva intrebari:

Rose: Aveam si eu o intrebare, iti plac clatitele?
Da, imi place orice e cu ciocolata.

Raisa: Cum te simti cand citesti un comentariu?
Ma simt foarte bine sa stiu ca lumea citeste tampeniile pe care le scriu... Imi place sa ascult sfaturi, opinii si nu in ultimul rand, complimente, of course.

Daca mai erau intrebari, va rog sa-mi spuneti, si ma scuz. Sunt vraiste.

Siii sa va vorbesc despre Clubul Mortilor: Am scris postarea asta acum mult timp, dar n-am mai pus-o pe blog.

" Charlaine Haaaarriiis!!! Vampirii sudului:
Am citit in 2 zile magnificul roman Moartea la Dallas de 400 de pagini.
Mi-a placut, intr-adevar. Suspans, actiune, drama, comedie, roman politest, ce sa mai? Cate putin din toate. Cu toate ca aceasta serie este gotica, eu nu o pot numi asa.

Goticul e atunci cand se imbina frica, spaima, si romantismul si dragostea. Si cu toate ca seria Vampirii Sudului lui Charlaine Harris este gotica, lipseste acel ceva gotic, si prin urmare nu o pot numi gotica… Anne rice in schimb scrie gotic. Dar hai sa va las cu goticismele ca deja v-am plictisit.

A 3’a carte din VS: Clubul Mortilor: NU-MI PLACE.

E genul acela de serie, pe care o poti citi incepand cu a 5’a carte, ca intelegi tot. Charlaine Harris repeta multe chestii despre viata lui Sookie… Asta s-a intamplat si in Moartea la Dallas, dar deja in Clubul Mortilor, “repetitiile” respective au devenit mai pline, mai dese, si mai naspa. Nu am terminat-o de citit, dar o voi termina in curand.

Oh, da, sa nu uit!

CH spune ca teriantropii se transforma pe luna plina… gresiiiiit!! Numai varcolacii se transform ape luna plina, si nici macar nu se transforma in ceva anume: jumatate lup jumatate om. Teriantropii in schimb, se pot trasnforma oricand vor ei. Dar anyway… e literatura :* "

Sa revenim la Clubul Mortilor:
Vampirul Bill dispare, iar Sookie se aventureaza intr-o noua misiune. Hormonii si nervii ei sunt accelerati la maximum, si isi ia bataie de vreo 5X. Intr-un final o ucide pe Lorena si il salveaza pe Bill... Bla Bla Bla. Putea fi mai fain de atat. :)
Voi ce ati mai citit, dragilor? :*



duminică, 8 iulie 2012

Primele 100 de cuvinte - Soapte, Dean Koontz.

Inainte de toate, vreau sa va anunt ca inca mai astept voturi la acel mic sondaj din dreapta blogului! :-w

Este o idee marca Rosia_Lady. Trebuie sa scriem primele 100 de cuvinte din cartea pe care o citim. Ia sa vedem. Cartea pe care o citesc acum se numeste Soapte, si este scrisa de Dean Koontz. Sunt la pagina 84 din 313, si e mega absolut-super! :x

"Era o femeie atrăgătoare, în vârstă de vreo treizeci de ani, cu zece ani mai tânără decât el, ÅŸi bărbatul se gândi că o putea avea, dacă îşi punea în gând. Probabil ar fi fost nevoie s‑o curteze puÅ£in, dar nu prea mult, doar atât cât s‑o convingă că fusese luată pe sus, cum se întâmplase cu Rhett ÅŸi Scarlet, ÅŸi trântită în pat împotriva voinÅ£ei ei. FireÅŸte, dacă ar fi făcut dragoste, ar fi fost nevoit s‑o ucidă după aceea. Ar fi fost nevoit să‑i înfigă un cuÅ£it în sânii ei frumoÅŸi sau să‑i taie gâtul, or el nu dorea să facă aÅŸa ceva. Fata nu merita să se neliniÅŸtească sau să riÅŸte din pricina ei. Pur ÅŸi simplu, nu era genul lui, el nu ucidea roÅŸcate."

Nu sunt chiar primele 100... dar am ceva de comentat. Eu urmez sa ma fac roscata, ar trebui cumva sa ma simt norocoasa? :))

Si acum sa va zic ceva despre carte: E vorba de criminalul - violator( destul de cunoscut ca un om de treaba)  care o urmareste pe Hilary Thomas, o scenarista renumita de la Hollywood. La primul atac, ea scapa si suna politia. El fuge. Politia nu crede decat ca ea minte. Daaaaar, ghici ce! Tony, unul din politisti, se indragosteste lulea de ea!

Mai multe cand o termin! :D



Si pt fetele care au trimis data trecuta intrebari: Raspunsurile le dau in postarea urmatoare! :*

sâmbătă, 30 iunie 2012

Paulo COELHO - Veronika se hotaraste sa moara

Ce este un nebun? O intrebare care m-a pus putin pe ganduri… Pai, imi spuneam eu, un nebun este acela care face lucruri neobisnuite… ca de exemplu: cum ar fi sa va opreasca o persoana straina (aparent normala) pe strada, in toiul zilei, sa va ia de umeri, sa va zdruncine razand diabolic?! Zic asta pentru ca si eu imi imaginez de multe ori pe strada cum ar fi sa mi se intample mie (as muri de rusine) sau sa fac eu asta (as muri de ras).

Anyway, sa revenim. Am terminat aseara de citit aceasta carte, a carui final m-a cam dezamagit. Finalul e cam tras de coada... intelegeti voi ce vreau sa spun. Defapt, nu e tras de coada adica.. of, inca nu mi-am baut cafeaua! :))

Veronika este o tanara de 20 si ceva de ani din Slovenia. Care, evident, se decide sa moara, avand o viata tare plictisitoare. Detesta rutina zilei, si aceasta o omora, fara sa stie ca viata este exact asa cum vrei TU sa fie. Ea facea ca rutina aceea innebunitoare, sa continue. Pentru asta se sinucide, devorand 2 flacoane de somnifere (Mvaai, groaznica sinuciderea cu pastile. Iti lasa stomacu' schilod pe viata, si nici nu mori. Mai degraba un topor... dar sa revenim).

Se trezeste mai apoi la sanatoriul Villete. Sta la pat cam doua saptamani, dupa care afla ca pastilele i-au imbolnavit inima, si aceasta nu mai are sa bata decat in jur de o saptamana. Dar ei nu-i pasa. Tot ce vrea ea, e moartea.

Apoi incepe sa-i cunoasca pe cei de acolo, si, de-a lungul cartii, Veronika reuseste sa le schimbe felul de gandire (dar si ei il schimba pe al ei). Veronika isi da seama ca defapt, majoritatea oamenilor internati in sanatoriu sunt normali, pe cat se poate defini normalul. Dar nu vor sa plece de acolo, din pricina faptului ca este un azil de nebuni... un loc unde nu trebuie sa te straduiesti sa fii amabil cu ceilalti, un loc unde te comporti asa cum simti ca vrei sa te comporti, din pricina faptului ca nimeni nu te critica, pe motiv ca cica esti nebun (alt rahat care m-a pus pe ganduri).

Veronika isi da seama cate a pierdut la viata ei, cate ar fi putut sa aiba, cat de fericita ar fi putut fi, si cat de mult isi iubeste viata. Ea "isi pune pata" pe cativa pacienti de acolo, si de la venirea ei, sanatoriul incepe sa o ia razna, fel de fel de schimbari se petrec.

Pana la urma Vero nu mai moare, ci ramane cu Eduard Schizofrenicul.

Nu-i pot da punctajul maxim, deoarece ma asteptam la un sfarsit mai tragic, mai dramatico-sentimental. Dar e ok si asa.

"Veronika se ghemui pe jos, îşi scoase acul din braţ şi se duse unde stătea Zedka, încercând să nu dea atenţie sto-macului care începea să i se întoarcă pe dos; nu ştia dacă greaţa era urmarea inimii ei slăbite sau a efortului pe care-l făcea.
— Nu ÅŸtiu ce este un nebun — ÅŸopti Veronika —. Eu însă nu sunt. Sunt o sinucigaşă ratată.
— Nebun este cine trăieÅŸte în propria-i lume. Ca schizo-frenicii, psihopaÅ£ii, maniacii. Sau persoanele care sunt dife¬rite de celelalte.
— Ca dumneata?
— TotuÅŸi — continuă Zedka, prefăcându-se că nu auzise comentariul ei — trebuie c-ai auzit vorbindu-se despre Einstein care zicea că nu există nici timp, nici spaÅ£iu, ci doar o combinaÅ£ie între ele. Sau despre Columb, care susÅ£inea că de cealaltă parte a oceanului nu era un abis, ci un con¬tinent. Sau despre Edmund Hillary, care susÅ£inea că omul poate ajunge în vârful Everestului. Sau despre BeatleÅŸi, care au făcut o muzică diferită ÅŸi s-au îmbrăcat cu totul altfel decât lumea din vremea lor. ToÅ£i aceÅŸti inÅŸi — ÅŸi alÅ£ii cu miile — trăiau ÅŸi ei în lumea lor.
„Nebuna asta spune lucruri pline de sens”, gândi Vero-nika, amintindu-ÅŸi de poveÅŸtile pe care i le spunea maică-sa, despre sfinÅ£i care susÅ£ineau că stăteau de vorbă cu Isus ÅŸi cu Fecioara Maria. Trăiau ÅŸi ei într-o lume aparte?"

"— E frig, dar e o dimineaţă frumoasă — spuse Zedka —. E curios, dar depresia mea nu se manifesta niciodată în zile ca asta, înnorate, cenuÅŸii, reci. Când vremea era aÅŸa, simÅ£eam că natura era de acord cu mine, îmi punea în evidenţă su¬fletul. Pe de altă parte, când se ivea soarele, copiii începeau să Å£opăie pe străzi, toÅ£i eram încântaÅ£i de frumuseÅ£ea zilei, dar eu mă simÅ£eam foarte rău. Ca ÅŸi cum ar fi fost nedrept să se arate toată exuberanÅ£a aceea, la care nu eram capabilă să particip."
Exact asta mi se intampla si mie uneori! :o



miercuri, 27 iunie 2012

Sandra Brown - Panza de paianjen

Am terminat acum ceva timp aceasta carte si am zis sa va fac o recenzie! ;x




Este vorba despre o femeie in varsta de 20 si ceva de ani, Kathleen. Este educatoare intr-o tabara pentru copii orfani. Acolo, il cunoaste pe Erik, un cameraman mustacios foarte simpatic. (hi, hi!) Kathleen se lasa cam greu, dar el o prinde in mrejele sale… Fac dragoste noaptea in aer liber, dusuri impreuna, si planuiesc sa fie fericiti pana la adanci batraneti, impreuna. Dar ceva le schimba relatia… Camera de filmat al lui Erik se strica, si este nevoit sa schimbe o anume piesa. Pentru piesa respectiva, de care are mare nevoie, se urca intr-un avion cu destinatia Cutarescu. Dar un avion particular il loveste pe cel in care se imbarca Erik si… Buf! Explozie!

Erik este dus la spital, Kathleen il urmeaza. Medicii nu o lasa sa intre in camera lui Erik, deoarece este grav ranit si nu pot intra decat rude apropiate. Asadar, Kathleen vede o femeie blonda, foarte frumoasa, cu acelasi nume de familie ca al lui Erik. Nevasta-sa! Wtf wtf!

In acel moment de disperare, Kathleen isi face bagajele si dispare la San Francisco (daca nu ma inseala memoria) fara sa stie ca defapt acea femeie era nevasta fratelui lui Erik. Kathleen nu mai da deloc semne de viata, Erik, dupa externare, o cauta neincetat.

Ea isi gaseste de munca la o linie de magazine de moda. Seful ei, un invalid, o cere in casatorie imediat ce afla ca ea a ramas insarcinata cu alt barbat (eh, cati dintre voi domnilor, ati face asa ceva?). La urma urmei, ea accepta, gandindu-se la o viata fericita si linistita, alaturi de sotul si copilul ei… Dar totul se schimba! In 2 ani de zile, Erik apare chiar in casa lor. (Destinu’, dom’le, Destinu’ cu D mare! ), fiind angajat chiar de sotul lui Kathleen, pentru niste reclame. Erik isi da seama imediat ca acel bebelus e al lui, si situatia devine foarte tensionata… In fine, Kathleen afla de prostia facuta... afla ca acea femeie nu era nevasta lui.. ci cumnata. Dar e deja prea tarziu, nu-i asa?!

In preajma craciunului, sotul ei o trimite pe Kathleen in tarile calde, pentru a avea grija ca totul sa fie bine la filmarile pentru reclame. Acolo, il vede pe Erik cochetand cu o blonda siliconata, si de gelozie… isi ia un avion spre o alta insula… Dar Erik o urmeaza! Si petrece acolo cu Erik 3 zile.. zile de neuitat!

Cand se intoarce, afla de internarea sotului ei. El era grav bolnav, dar nu i-a zis niciodata de boala care il mananca de pe dinauntru. El isi da seama intre timp ca Erik este tatal copilului lui Kathleen, si ii ureaza acesteia o viata fericita alaturi de el… fara pic de ranchiuna. Moare... intr-un final.

Si chiar cand credeam ca ei doi nu raman impreuna… x-( iata ca raman impreuna! :x

Am citit aceasta carte cu sufletul la gura.. mi-a placut la nebunie! Rasturnari de situatie, chestii imprevizibile, si nenumarate momente de extrema incordare. 5 din 5, categoric!


joi, 21 iunie 2012

Domnisoara Christina

De Mircea Eliade!



Incepe putin plictisitor. Un domn ajunge intr-o casa. Nimic mai banal. Dar banalitatea dispare in timp ce inaintati in randuri...

D-l Nazarie ajunge in casa doamnei Moscu. Aici il cunoaste pe Egor, un pictor, musafir si el, pe Sanda, fiica cea mare a doamne moscu si pe Simina- sora mai mica a Sandei.

Deci romanul incepe foarte banal, ok?

Dar pe masura ce inaintam in randurile cartii, banalitatea dispare cu totul. Lucrurile cu adevarat stranii incep sa se petreaca dupa ce D-na Moscu le arata celor doi musafiri portretul surorii ei mai mari, decedate, Christina. Egor incepe sa o viseze si desi este absolut atras fizic de ea, (are impresia ca domnisoara Christina este precum o esenta cu care ai putea sa te imbeti ) reuseste sa se opuna dragostei sale, invinge strigoaica impreuna cu ajutorul taranilor din sat si a domnului Nazarie.

Domnisoara Christina este sora mai mare a doamnei Moscu, ucisa in 1907, la numai 19 ani, din gelozie. Mi-a amintit, prin cruzimea ei excesiva, de Elisabeth Bathory, daca stiti despre ce vorbesc.

Scrierea in sine mi-a adus aminte de Salem’s Lot de Stephen King… datorita groazei care se intiparea pe chipurile personajelor la gandul ca – noaptea va veni iar!

Dar si putin de “Portretul lui dorian grey” (desi nu am citit inca aceasta carte) datorita prezentei tabloului, in care era intiparit chipul Christinei.

Imediat vad si filmul :x Sper sa fie foarte frumos, desi filmele de multe ori ma dezamagesc.

miercuri, 20 iunie 2012

Poem

[...]

-Si printesa?
Intreba fata cu parul abanosului
Din pura curiozitate pentru aceasta.
-Ce?
Contele-i raspunde buimacit.
-Este mereu o printesa…
Convinsa ca un asemenea castel
A fost demult, odata, altfel,
Locuit de o frumusete rara.
-Ah! Printesa! Ea s-a aruncat de la fereastra,
Cu patru secole in urma noastra,
Opunandu-se ideii de a fi luata de turci.
Astfel ca printul s-a intors si-a gasit-o moarta,
Iar preotii au declarat-o pentru totdeauna blestemata…
Astfel ca printul a inceput sa loveasca cu sabia-i in cruci.
Intorcandu-se impotriva Domnului,
Imbratisand Intunericul Satanic, nemurirea.
Si astfel si-a asteptat iubita sa vie,
Sperand ca timpul va invinge, amintirea…
-Iar printesa…. Spune fata cu parul abanosului
Lacrimi reci pe obraji siroindu-i.
Printul Intunericului la ea se duce, ii mangaie tristetea
Si lacrimile in diamante se preschimba,
Tinute in mana de monstru.
Fata incepe sa surada scotand la iveala chipului finetea.
-Iar printesa esti tu… continua printul.
-Da-mi, te implor, nemurirea! Se plage printesa.
Si din piept licoarea-i soarbe cu nesat
Dulcele sange din piept ce-i cade sa-l suga.
Iar printul invaluit de agonie,
O indeparteaza cu blandete de la pieptul sau,
Si-o priveste-n ochi cu-o grea a vocii afonie.
-Draga mea, oricat te-as vrea,
Nu-ti pot oferi nemurirea, nu te pot blestema.
Langa mine, pentru eternitate te doresc
Dar nu pot, caci prea mult te iubesc.
-Dar dragul meu, tu nu-ntelegi!
O iubire ca a noastra, nu poti sa o negi!
Am invins timpul si spatiul,
Am invins pe Dumnezeu si pe Satana!
Am invins moartea si nemurirea.
O iubire absoluta, depasind orice obstacol!
Intervenit in drumul nostru, oracol.
-Atunci bea, copila mea iubita.
Soarbe-mi sangele ce nemurirea o sa-ti aduca!
Si iubeste-ma vesnic, caci oh!
Am atata nevoie de iubirea ta!

Dar barbati vin, inarmati sa-l distruga pe print.
Si un glonte se prabuseste in pieptul sau, dezarmandu-l.
Iar printesa incepe a plange cu lacrimi de sange.
Ea se transforma incetul cu incetul
In ceea ce si el era.

Dar se-ntalnesc din nou, la castelul mult iubit,
La ei acasa, se aflau din nou, in sfarsit!
Intr-o iarna grea si geroasa,
Cand fulgii in aerul obraznic danseaza.
Dar dragostea mult nu dureaza.
Caci un cutit ii taie gatul printului
Si lasa sangele negru sa-i cada pe zapada alba.
Dar Jonathan le sugereaza celorlalti sa plece
Caci treaba lor acolo se terminasera demult.
Iar printesa pe print il duce inauntru.
-Unde-i Dumnezeu acuma? intreaba printul disperat.
Cand, varsand sange omenesc, de satana l-am aparat?
El, mi-a judecat bunatatea, El, m-a blestemat!
Iar un sarut printesa printului ii da.
Si o lumina pura strabate incaperea, desi-i noapte.
Au vazut cum sufletul dracului e salvat
Si cum rana de pe cruce se desparte.
Iar acolo, atunci toti au inteles:
Cata salvare dragostea poate raului aduce.
Sabia se invarte-n pieptul printului
Iar capul ii este mai apoi retezat.
Dar, fiti atenti! Nu s-a terminat!
Caci dragostea lor abea incepe,
Acum, ca sufletul printului este salvat.
Se vor intalni iar si iar, in viitor.
Cand nepotii nepotilor nostrii voi domni
Pe acest pamant umed de sange varsat.


luni, 18 iunie 2012

Fantomele ne stiu toate secretele!



Ei da! Chiar n-aveam de gand s-o citesc, dar a luat-o colega mea Diana de la chiosc impreuna cu revista bravo, intr-o dimineata, si i-am confiscat-o si eu putin.

O carte care merita traita! Da, citita si traita la maximum.

Pai sa vedeti, este vorba de tipa asta singuratica, Cass, Cassie sau Cassandra cum vreti sa-i ziceti, care vede fantome. In ultimul timp, mai exact in ultimii 4 ani, de cand le poate vedea, fantomele i-au devenit cei mai buni prieteni. Una dintre aceste fantome este Paige, sora ei care a murit inecata in urma cu.. 4 ani. Dar desigur mai sunt si cele doua fantome care ii batuie scoala, si o pun la curent cu toate nazbatiile colegilor ei idioti.

Intr-o zi, vicepresentintele consiliului de elevi, blondul Tim, o baga si pe ea in seama. Ii descopera secretul si, spre surprinderea ei, o convinge sa-l ajute sa ia legatura cu fantoma mamei lui.

Intr-un sfarsit, Cass se razbuna pe Danielle, fosta ei cea mai buna prietena care ii facuse viata un cosmar, dar fara sa simta totusi gustul dulce al razbunarii, mama lui Tim isi gaseste scaparea si pleaca intr-un loc mai bun, si dupa ce Cassie il scapa pe Tim de o depresie, acestia raman impreuna.

Ma rog, pe cat posibil. Finalul m-a cam dezamagit, a fost putin plictisitor, dar totusi unul fericit, asa cum ii place Dianei :*

Acum mai trebuie sa o conving si pe ea sa o citeasca si mi-am terminat misiunea :d

Putin cam.. comuna sa zicem, dar mi-a placut.

In curand recenzia la Panza de paianjen de Sandra Brown! :> fiti pe faza! :>

Siiiiiiii: melodia cartii :D



Voi ce ati mai citit, dragilor!? :*

sâmbătă, 9 iunie 2012

Abstract







Fiecare om este o pană cu care
Viața scrie altora povești
Tapate-n inimi de cristal.
Cioburi cioplite-n lemn
De sticlă mată absorbită
De ochii tăi lacomi si goi
De un albastru purpuriu vînat de apa mării.
Pereții precum cristalul translucid
Săpat in frunzele copacilor bătrâni…
Vise abstracte furate de uitare.
Sânge si iubiri imposibile.
Moarte si personaje scoase din carti aiurite.
Sclipirea ochilor tăi
Precum safirul, reflectându-se in
Aerul plumburiu.


miercuri, 6 iunie 2012

Davil - Franta si Capcaunul 1

Am mers cu masina pana in Montesaicht, un sat mic si uitat de lume, departe de orice fel de tehnologie. Un sat cu oameni.. la prima vedere salbatici. Am ajuns inspre dimineata. Afara cerul era innorat, si se astepta furtuna. Majoritatea copacilor erau lipsiti de Frunze, ca la sfarsit de toamna, desi era iunie. O priveliste de’a dreptul sinistra. Am ajuns in fata unui conac, pe o culme inalta. De jur imprejur numai copaci, in spatele conacului se afla o padure deasa. in fata conacului se aflau doi servitor in frunte cu un om in varsta, dar pe picioarele sale, foarte bine aranjat, cu o tenta cocheta. Am coborat din masina si am respirat aerul curat si rece. Tuomas s-a repezit la el, cu mainile larg deschise si cu un zambet pe buze.

-Ce bine imi pare sa te vad, Gregor!
-Placerea este de partea mea, poftiti, poftiti in casa.

Inainte de a intra, am intors privirea spre stanga, unde am zarit ceva pe dupa un copac. Nu mi-am dat bine ce. Nu stiam ce vazusem, dar mi se paruse al naibii de ciudat. Davil m-a tras de maneca sa intru inauntru.
-S-a intamplat ceva?! Imi sopteste Davil.
-Nu.. nimic. Mint eu.

Am intrat intr-o incapere imensa, cu podea din marmura stralucinda, cu un candelabru imens ce cobora din tavanul foarte inalt, si cu o masa lunga in mijloc, din lemn masiv. Dupa masa aceea atat de lunga, o scara foarte larga, ducea la primul etaj. In stanga si’n dreapta incaperii, se aflau spatii de trecere in alte camere.
-Inainte de toate, vreau sa va urez bun venit in umila mea casa, Tuomas, tie, si prietenilor tai…
-Umila ta casa, oh, ce modest esti, Gregor, spuse Tuomas.

In glasurile lor batea o tenta familiala. Se vedea ca se cunosteau foarte bine. In timp ce vorbeau, Gregor a dat mana cu Davil, si m-a salutat pe mine, sarutandu-mi dosul palmei drepte, in timp ce’mi arunca o privire plina de subintelesuri. Era un om ca de vreo 50 de ani, desi ochii spuneau mai multe de atat. Era robust, destul de inalt si cum am mai spus, foarte cochet. Ca scos din filmele alea bune ale anilor ’40.
-Va rog, luati loc la masa.

Abea cand a spus acestea, mi-am dat seama cat de lihnita eram. Am luat loc intr-un capat al mesei, dandu-mi seama ca am lasat majoritatea lucrurilor mele in hotelul de la Paris. Oricum nu aveam de gand sa stau prea mult aici. Cei doi servitori au adus cina: un minunat suculent fraged pui la cuptor cu cartofi. Paharele de vin rosu se terminasera unul dupa altul, dar nu ma simteam nici pe departe ametita. Dupa care, la desert, am primit un mini tort de ciocolata pe care imi venea sa-l mananc cu mainile. Dar am renuntat imediat la aceasta intentie, dandu-mi seama de primitivitatea de care as fi dat dovada.


Apoi am mers in stanga incaperii, unde se afla o trecere spre alta camera. Era o biblioteca vasta. Multe rafturi de carti inalte, sprijinite de peretii tapetati. In mijlocul incaperii se afla o masuta rotunda, in jurul careia erau niste fotolii foarte confortabile, vechi de cand lumea. Peste tot mirosea a cafea si a praf. Miros de vechi. Pe podea odihnea un covor cusut de mana, oriental. M-am trantit (la figurat vorbind, desigur..) pe unul din fotolii. Tuomas vorbea neincetat cu Gregor, si tumultul acela de vorbe, acele 2 voci cu intonatie perfecta, ma linistea oarecum. Lestat, de pe un alt fotoliu, imi aruncase una din privirile lui blande, dand capul pe o parte. E clar: se plictisise groaznic. Abea mi’am dat seama ce bine era imbracat: paltaloni stramti de catifea neagra, cizme cu putina platforma, din piele neagra, lungi pana aproape de genunchi. O camasa bufanta, apretata, alba, peste care purta o vesta din piele neagra. Chipul ii era mai bronzat ca de obicei. Ochii lui albastrii erau izvor de sentimente contradictorii.. si totusi liniste. Astfel ca nu mi-am dat seama cand sau cum am adormit.


Dar m-am trezit a doua zi intr-un pat mare, somptuos, imbracata intr-o camasa de noapte din matase alba. Dormisem adanc, dar totusi somnul imi fusese strabatut de vise ciudate. Ciudate dar calme si atat… de placute. Am visat cum o tonalitate sumbra iesea din sunetele clapelor unui pian… pahare de cristal ciocnite usor unul de altul, si o voce de femeie, subtire si infricosatoare dar totodata sexi, feminina si … perfecta. Intuneric. Doar umbrele unor persoane miscandu-se lenes, pe un perete … cu tenta crem.
Ma uit la orologiul atat de vechi si ciudat din peretele din fata mea, observand ca este ora 13… am dormit asa de putin. Dar ma simteam odihnita si proaspata, gata pentru o noua zi. Prin ferestrele mari, gotice, intrau razele unui soare foarte slab. M-am imbracat si am iesit pe coridor. Liniste de mormant. Intuneric vag. M-am indreptat in directia de unde venea putina lumina. Am intalnit scarile acelea mari… am coborat in salon. Nu era nimeni. Nicaieri. Nici macar servitorii. Ca o casa-fantoma. Si totusi o supa bine incalzita de pasare se odihnea pe masa, in locul unde am stat si aseara. M-am pus pe mancat in liniste, simtind totusi un gol in stomac. Ma simteam cuprinsa de peretii aceia mari. Simteam cum, casa, voia sa ma devore. Nu ma simteam bine.. prea multa liniste, prea putina lumina si… era ceva sinistru cu acea casa, desi ar fi putut fi atat de primitoare si calda. Am iesit afara, nestiind ce sa fac cu tacamurile, le-am lasat la locul lor, goale, pe masa.
Afara un soare slab lumina totul in jur: frig. Aer rece, de tara. Nu vedeam pe nimeni. Am mers in spatele casei. Multi copaci. Am inaintat prin padure. La un momentdat am dat sa ma asez pe o buturuga… am scos cartea pe care mi’o cumparasem din Paris, citind de unde am ramas. E atat de comico-romantic cum Big, fostul iubit al lui Carry, a venit tocmai in Paris, din New York, special ca sa’si caute iubita... actualul iubit a lui Carry, unu’ pe nume Alekzandr Patrovsky, era un adevarat tambalau. Adica nu era chiar tambalau…era pictor, canta la pian iubea arta mai presus de orice. Dar nu era atent cu ea… nu indeajuns. Un fosnet de frunze se auzise chiar din fata mea. Am ridicat ochii instantaneu, din carte. Am vazut ceva verde pe dupa un copac, care inca se mai misca usor… Frica m-a cuprins in intregime, m-am intors si am luat-o la goana fara sa stiu macar de ce anume fug. Dar fugeam… impiedicandu-ma de o piatra, inevitabilul s’a intamplat: am cazut si pur si simplu am lesinat.

M-am trezit inr-un fel de pestera. Capul imi zvacnea de durere. De dinauntru am zarit creatura aceea ce ma tarase pana aici: Era ceva mare, chiar urias, cu pielea verde. Statea cu spatele, pe o buturuga de copac si el, clatind niste mere foarte mari, frumoase, rosii, de’a dreptul copioase. Copacii dimprejurul lui erau verzi, foarte mari, cu roade minunate, ca scosi dintr-un basm. M-am ridicat si am mers inspre el.. imi era frica dar curiozitatea mereu castiga, nu?!

A dat sa se uite inspre mine. Oh, dar chiar ca era urias! Avea o fata comica. Complet chel, cu niste urechi foarte ciudate si ochii tot verzi la fel ca pielea lui. Ne uitam tinta unul la altul. Nu stiam daca trebuia sa’mi fie frica… era un capcaun, auzisem atat de multe povesti cu capcauni la viata mea incat stiam totul despre aceste creature. Speram totusi sa nu fie adevarat faptul ca mananca oameni… Afara era un soare de’a dreptul orbitor, si mi’am adus aminte: capcaunii fura soarele de pe cer… Oare o sa ma manance? Ar trebui sau nu sa fug?! Unde ma aflu..? imi tot spuneam.

S’a aplecat putin.. a rupt un trandafir inca din radacina… un trandafir frumos, mare, galben-rosiatic, de’a dreptul… minunat. Mi l’a intins mie. Atat de innocent era gestul acesta venit de la o creatura gigantica, incat mi s-a parut amuzant si un zambet micut mi se intinse pe buze. Am luat trandafirul, nestiind ce sa zic. A continuat sa spele merele, intr-o cratita mare, plina cu apa de izvor. Trandafirul era sclipitor in bataia soarelui, din el emanand un parfum minunat.

Partea urmatoare in curand. Nu va fi bine pentru bietul capcaun dragalas :(


luni, 4 iunie 2012

Damnat



Si scriu opere lirice bazate
Pe descrieri amanuntite
A inocentei tale demonice.
Si ma imaginez invelindu-ma
In bratele tale puternice…

...

Vino de-mi canta la fereastra
Sa-ti pot fi a ta vesnic mireasa.
Sa-ti miros chipul dulceag,
Sa ma joc cu al tau suflet,
Vesnic pribeag.

...

Traiesc prin fantezii create
De imaginatie razvratita realitatii.
Si scriu cartea vietii mele invelita
In imaginatie de staniol verde
Plouat cu lacrimi de dragoni inghetati.

...

miercuri, 30 mai 2012

Miercurea fara cuvinte - Harry Potter!!

Nu tu chef de pictat, nu tu chef de poezii sau creatii... :| o fi scoala de vina sau cititul? X_x

Si pentru ca am inceput sa citesc Harry Potter si piatra filozofala, va prezint cateva imagini:



duminică, 20 mai 2012

Orasul


Tocurile scancesc sub presiunea picioarelor mele, mangaing astfaltul rece al noptii reci de vara. Intunericul plapand s-a lasat demult peste oras, si luminile acestuia alcatuiesc o imagine abstracta. Masinile gonesc pe langa mine pe strada, orasul suna a claxoane, muzica si vorbe… oamenii vorbesc la telefon sau cu prietenii pe strada. Iar eu imi vad mai departe de drum, bucurandu-ma de privelistea luminilor zgarienorilor din fata mea. Orasul canta sub mine, ma face sa-l simt in adancul sufletului. Si radiez de fericire, desi muzica e trista. Sleep, sugar… Nu.. fara somn. Doar plimbare pe potecile orasului meu ideal. Orasul inca treaz la o ora inaintata din noapte. Pe cer stelele stralucesc din spatele norilor de argint. ' O voce-mi canta.. o aud in mine, e vocea orasului meu ideal. Vocea lui e blanda si fermecatoare… Si e asa profund zgomotul noptilor albe intr-un oras imens. Undeva pe la etajul 70 un tata ii canta ficei lui ca sa adoarma.. Sleep, sugar… umbrele felinarelor stralucesc in noapte… Tocurile scancesc sub presiune apicioarelor mele, mangaind astfaltul rece al noptii reci de vara. Intunericul plapand s-a lasat peste oras, invaluindu-l…

miercuri, 16 mai 2012

Miercurea fara cuvinte - Paris

Acum, cine nu-si doreste sa vada Parisul?! :x








sâmbătă, 12 mai 2012

Amadeo

Intr-o noapte de aprilie ai venit la mine, vis ferice de iubire, ca o umbra a dulcilor mele dorinti.

Cu ochii-ti negri, ca doua perle rare, ma priveai prin a farmecului noapte. Cordelute purpurii iti erau buzele catifelate si parul de culoarea abanosului iti stralucea-n intunericul pur al noptii vagi.

Pielea iti era alba ca o marmura pretioasa si in ochi ti se ivea o lumina de argint.

Vrut-am sa-ti spun ca te-am asteptat o viata dar un nod in gat ma oprea. Tu, adolescentul vesnic, tu, vampirul devotat ce te-ai ascuns de mine atata timp, venit-ai in sfarsit!

Mi-ai intins mana ta nemuritoare si ti-am observant unghiile albe, colturoase, ca de sticla mata.

Sufletu-ti era izvor pecetluit de sentimente apasatoare de iubire ce voiau sa explodeze-n van.

Si astfel m-ai dus in al vampirilor Eden…






joi, 10 mai 2012

Primele 100 de cuvinte - Elixirele Diavolului

Este ideea lui Rosia_Lady care apropo are un blog super dragut. Tot ce trebuie sa faci este sa postezi in fiecare luna primele 100 de cuvinte din cartea pe care o citesti.

Elixirele Diavolului - Hoffmann

CAPITOLUL I
Anii copilăriei şi viaţa monahală

Niciodată nu mi a vorbit mama despre felul de viaţă al tatălui meu. Dar dacă îmi reamintesc tot ceea ce, încă din fragedă copilărie, mi a povestit des¬pre el, atunci sunt încredinÅ£at că era un bărbat dotat cu o adâncă înÅ£elep¬ciune în cunoaÅŸterea vie¬Å£ii. Tocmai din aceste povestiri ÅŸi alte amănunte în legătură cu viaÅ£a ei de mai înainte, pe care abia mai târziu aveam să le pricep, ÅŸtiu că părinÅ£ii mei, dintr un trai confortabil de oameni cât se poate de bogaÅ£i, decăzuseră în cea mai neagră ÅŸi amară sărăcie, că tatăl meu, ispitit de Cel Rău, a comis o mare nelegiuire ÅŸi că apoi, după mulÅ£i ani, când graÅ£ia divină i a luminat calea, a înÅ£eles să ÅŸi ispăşească vina printr un pelerinaj la Teiul Sfânt, în foarte îndepărtata ÅŸi fericită Prusie.



miercuri, 9 mai 2012

Concurs fulger!

Ok, va ofer cartea "7 zile pentru o eternitate" de Marc Levy, varianta e-book, in limba romana. Primii 3 care vor raspunde la urmatoarea intrebare vor primi cartea:

Cine a scris aceasta carte?!

Iar cine raspunde primul, primeste un volum de povestiri de Lovecraft cadou... moah, ce darnica sunt astazi! :))


Succes!

sâmbătă, 5 mai 2012

De ce rock?!

E un post cam lung, dar as putea scrie carti intregi si tot nu mi-ar ajunge sa descriu ceea ce muzica rock ma face sa simt! In plus, nu ma indoiesc, veti citi asta. Ori din cauza ca va intereseaza de ce ascult "prostia asta" ori din cauza ca imi sunteti cititori fideli... Ori pur si simplu iubiti muzica rock exact pe atat cat o iubesc eu.



De ce rock? Lumea ma intreaba mereu. Pai hai fratilor, sa va zic.
Muzica rock este angelica. Este precum o carte: o lume total diferita in care te afunzi cu sunetele de chitara electrica si tobe nebunesti. Muzica rock este o parte din mine.

Iubesc muzica rock asa cum nu mai iubesc nimic pe lumea asta. In afara de mine. Dar eu nu as fi eu fara rock deci… da.

Ascult rock de cand aveam 7 ani, si pana sa-mi gasesc grupuri de rockeri, a trebuit sa-mi fac prieteni printre manelisti. (da, stiu, saracuta de mine, cat am suferit!!).

Ascult toate genurile de rock. De la classicul rock, la black metal. Grudge, alternative, folk’metal, folk rock si tot ce mai vrei. Cred ca lumea nu ar fi aceeasi fara acesti ingeri care ne fac viata atat de splendida si minunata, cu ajutorul instrumentelor si a “screamo”urilor. Pentru ca da, cantaretii de rock pentru mine sunt ingeri.

Cei ce zic ca muzica rock vine de la satan sunt doar niste oameni inculti… de care mi-e mila. Exista si trupe de rock sataniste, adevarat, dar de asemenea sunt melodii rock care pot fi considerate rugaciuni. In fine. Dumnezeu a inventat muzica rock.. prin oameni.

Dar sa revenim. Lumea rock e lumea de care vreau sa apartin. Deoarece e o lume nebuna, fara prejudecati. O lume cu o istorie lunga, plina de legende si de personalitati care mai de care mai ciudate si interesante. Plina de mituri, de povesti si realitati fantastice. Iar muzica.. oh, Dumnezeule!! Muzica! Muzica este angelica, iti curge prin urechi si-ti ajunge la suflet. Sunetele rapide, nebune, dar foarte bine puse la punct te urca pe cele mai inalte culmi ale placerii omenesti. Lucru din cauza caruia este si detestata de catre biserica. Pentru ca ofera plecere… iar tot ce ofera placere este considerat lucru care te duce-n iad, corect? ;) pentru ca asa spun catolicii.




Exista foarte multi oameni care sustin ca asculta muzica rock doar pentru a se integra intr-un anume grup… dar cand asculta rock se gandesc doar ca versurile nu au nici o noima si chitara aceea electrica ii zgarie pe creieri… urasc oamenii de genul acesta. Sunt impostori… prefacuti, si merita iadul! ;) pentru ca ori iubesti ceea ce asculti, ori nu asculti deloc. PENTRU CA MUZICA ROCK E O ARTA!

O arta descoperita mult prea tarziu, o arta dementiala, fabuloasa, angelica, demonica si nu in ultimul rand, agresiva si totusi linistita. Instrumentele se contopesc perfect, puse una peste alta, sunetele ies parca din nori rupti din rai si alcatuiesc alaturi de vocea solistului … imi gasesc greu cuvintele deoarece lucrurile la care ma gandesc nu sunt omenesti… sunt o parte rupta din rai si cazuta pe pamant… sunt lucruri greu de exprimat, gandurile mele zboara la placeri supraomenesti si fantezii angelice. Pentru ca muzica rock este greu de exprimat in cuvinte… Dar ca definitie, este o parte din raiul Dumnezeiesc.

Tot ce mai lipseste este un Michelangelo care sa poata picta sunetele muzicii rock… si lumea ar putea sa dispara.. caci nu mi-ar mai pasa de nimic.

Muzica rock nu se asculta.. se simte in adancul sufletului.

In plus, sunt foarte multe trupe de rock care au reusit la propriu sa schimbe lumea. Una din ele este Scorpions, trupa mea preferata inca de cand aveam 9 ani. Dar nu stau acum sa va vorbesc despre, pentru ca as avea foarte multe de zis. Anyway, un manelar imputit (scuzati limbajul… ) nu ar putea niciodata realiza ceea ce a realizat acest gen de muzica… NICIODATA!

Muzica rock iti pune imaginatia in miscare, si creierul in functiune. Ce este mai minunat decat bere rece, un loc intunecos si sumbru, si Slipknot dat la maxim?! Ce poate fi mai sublim decat head-bang’ul (adica sa dai din cap ca descreieratu’ pana ce-ti cade capul de pe umeri)?!

Muzica rock… ma face sa simt atatea lucruri.. Cine a fost alaturi de mine cand inima mi-a fost zdrobita, daca nu One Less Reason? Si cine, atunci cand am chef de nebunii, ma incanta cu sunetele sale? Oh.. Disturbed, I love you! Cine ma linisteste atunci cand am draci, daca nu Rammstein?!

Pentru ca e o lume fara cacanari si analfabeti (putine exceptii printre ascultatori) prefer sa fac parte din aceasta lume minunata si nebuna a rock’ului.

Nu vom fi niciodata singuri…. Muzica rock va fi alaturi de noi mereu, gadilindu-ne urechiusele cu sunetele sale magnifice, la bine si la rau, pana cand… moartea ne va desparti?! Wtf? Nea… mai bine zis.. pentru eternitate. Pentru ca sufletul omului si muzica rock sunt 2 lucruri care nu mor niciodata. Abea astept sa iau muzica rock cu mine in rai… stai.. uitasem! :)) RAIUL INSEAMNA ROCK!

Societatea cand vorbeste despre oamenii care asculta rock, ii numesc “rockeri pletosi si nespalati”. Dar… vere, “rockerii aia pletosi si nespalati” cum ii numesti tu, stiu sa se comporte si au un stil aparte.. unul al lor, unui subtil si delicat. Nu spun asta doar pentru ca imi plac rockerii, sau pt ca ascult rock de cand aveam 7 ani (repet!). Spun asta din cauza ca pana acum nu am vazut rockeri care sa fluiere fetele pe strada in cel mai mahalagios (sper ca am spus bine) hal, asa cum fac “ ingerasii” cu tricouri roz bonbon care scuipa pe strada, injura in gura mare in public si tanjesc dupa pupat in fund… “ingerasii” care cred ca daca tipa dupa tine “hei gagica” in cel mai lasciv mod cu putinta, tipi care cred ca ai sa te intorci si sa ce? Sa-i iei acasa? Eh.. si cum spuneam.

Intr-o tara plina de cocalari si pitipoance, intr-o lume mult prea plina de prostie, televiziune de cacat si manele, Lumea Rock este o evadare spre noi insine.

“Rockerii sunt cele mai pure intruchipari ale nebuniei” Anne Rice.

Aceasta poezie am mai pus-o pe blog intr-un post, dar o pun din nou. Deoarece este un tribut adus muzicii rock.

TRIBUT ADUS MUZICII ROCK

Acordurile de chitara-mi par simfonii pierdute-n neant
Iar tobele rasuna zgomotos formand sunete vagi,
Trupul mi se infasoara-ntr-o vibratie placuta,
Iar trupul incepe sa se miste dupa cum sunetele-mi dicteaza,
Nebunesc.

Muzica-si face cuib in mintea si-n trupul meu,
Si incep a da din cap, firele parului mi se joaca
Cu al aerului suspans si al sonetelor miscari nebune,
Si urletele-mi ies din gatlej evaporandu-se-n aer fericit.
Nebunie.

Pe durata melodiei iti iei lumea-n cap si zbori.
Bei, tipi, urli, iti contopesti vocea cu cea a solistului,
Va-mpreunati intr-o senzatie ireala, metalica.
Si chitara electrica va coboara in abisurile placerilor sufletesti.
Destrabalare.

Nebunie, spasm demonic. Uitand de realitatea marsava,
Devii tu insusi pe acordurile muzicii rock,
Iar Beethoven Mozart si Chopin isi canta nebuniile toti odata,
Si Dumnezeu coboara pe Pamant.
Angelic.

Urlete de durere crasneste pianul lui Chopin,
Vioara lui Vivaldi se spanzura cu note nebunesti,
Beethoven iti canta neputinta compunand o noua simfonie
Eugen Doga urla disperare printre notele scrise rapid,
Spasm morbid.

Eu insumi devin o nota muzicala cantata cu pasiune
Ascultand linistea zgomotului devin eu insumi iar
Totu-mi pare in jur de prost gust, un fals amar.
Dar cui ii pasa cand ai arta in urechi si innebunesti de fericire,
De armonie in delir.

Sufletu-ti tremura de orgasme multiple pe care
Armonia zgomotoasa a muzicii rock o trezeste in tine.
Esti sclavul propriei tale fericiri infinit de colosala.
Si sunetele te joaca pe harpele ingerilor damnati.
Bezna totala.

Dar fericirea se evapora in sufletul tau si redevii
O piesa de sah pe care altii o joaca pe table de ciocolata,
Dar stii totusi ca nebunia fericinda revine cu o noua melodie,
Si cazi iar in euforia a ceea ce tie-ti place sa numesti
Rai demonic.


Si acum va las cu o melodie frumoasa,





joi, 3 mai 2012

Premiu!!!

Inainte de asta, vreau sa va rog sa dati un like paginii mele de pe facebook, e in dreapta: Rainbow in hell.

Cu ocazia celor 100 followers... (stiu ca nu sunt chiar 100, aveam 99 dar am ajuns la 98 :)) ) am decis sa va rasfat cu un premiu! Pictura e facuta de mine, poza e putin editata:


Si premiul merge laaa....

Rose
Fetele de la Love for books
Adry
C.L.M.
Anna
Klauss
Radu

Bucurati-va de premiu :d Va invit sa dati mai departe premiul, la cei care consideranti ca-l merita! :*

Ps: Cine-a luat (inca) un 10 azi? :>:>:>:> Scz dar chiar nu m-am putut abtine, sunt asa de mandra! :))

Si o melodie... Ce?! Credeati ca ati scapat? :))



Ah.. Franta...! 8->

duminică, 29 aprilie 2012

Timpul

1.
Trebuie sa citesc, sa scriu si sa pictez. Adica sa fac mereu aceleasi lucruri pe care le fac intotdeauna… ce-mi place la ele e ca, mereu sunt diferite. Alte personaje, intamplari, alte acuarele si culori. E o non-monotonie, ca sa zic asa.

Si totusi, uneori mi-e frica sa nu-mi pierd timpul aiurea… inutil. De cateva zile am o durere la tample.. monstruoasa. I-a trecut lui Adry si am eu acuma :)) glm :d cum ziceam… am terminat Cuore, si ma apuc imediat de Eugenie Grandet. E asemanatoare cu Enigma Otiliei, iar mie mi-a placut la nebunie Enigma Otiliei :x Am inspiratie pentru pictura, si chef.

Oare…. Ce inseamna pentru VOI, lucrurile inutile?

2.
Uitati-va putin la acest videoclip:




E o adevarata masinarie a timpului, nu-i asa?! E minunat, o pelicula foarte veche, filmata probabil cu 100 de ani in urma. Priviti masinile, trasurile, oamenii, tramvaiele de atunci! Eu, o data ce-mi lipesc ochii de ecran, nu mi-i mai pot lua! Ma uit si ma uit… chiar ai senzatia ca mergi cu tramvaiul si ca te uiti pe geam non stop la strada…. Asa aratau probabil marile strazi ale oraselor… cu 100 de ani in urma. Nu e oare… splendid??!


Oare timpul chiar este inamicul nostru?!

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Marc Levy - 7 zile pt o eternitate

Mdeeeci.... nu am nici cea mai mica inspiratie pentru poezii, ma aflu intr-o criza... pana la scris. Si nici de recenzii nu prea am cheeef... dar hai sa nu va dezamagesc! >:D< :* 7 zile pt o eternitate: Caut aceasta carte de vreun an de zile... si intamplator am gasit-o recent, pe net. E o carte super buna. In timp ce citeam aceasta carte, dadeam paginile inapoi ca sa citesc din nou. Oooh 8-> atat de mult mi-a placut!

Am sa fiu scurta si la obiect:
Intre D-zeu si Satana se da o lupta. D-zeu vrea sa lase planeta Pamant in mainile murtorilor, dar Satanaa nu e de acord. Satui de rivalitatea dintre ei, au decis o ultima lupta. D'zeu o trimite pe Zofia intr-o misiune de 7 zile. Pe Lucas, Satana il trimite intr-o misiune de 7 zile. Ei doi, banuiau ce se va intampla... dar au omis un singur lucru: faptul ca cei doi s-ar putea cunoaste, si indragosti unul de altul.

Deci D'zeu credea ca Satana l-a pus pe Lucas sa o traga pe Zofia de partea diavolului.... Satana credea ca D'zeu a pus-o pe Zofia sa-l atraga pe Lucas de partea Lui D'zeu... mdah :))

Cand Zofia si Lucas sunt impreuna, natura se dezlantuie: furtuni, ploi, tunete si filgere!! E atat de romantic! 8->

Siiii... Cireasa de pe tort! Lucas citea o carte, "scrisa" de scriitorul sau preferat. Era cartea lui preferata, fara sa stie, era Biblia... :))

Nu va spun ce se intampla mai departe.... cu toate ca.. ah! Ma mananca intr-un stil limba!!! :((

Va mai spun totusi ca.... ultimele 30 de pagini le-am parcurs plangaaaand! Plangeam, de fericire / de tristete. Plangeam ca mai am numai cateva pagini din carte, esti nebun?! Plangeam si radeam in acelasi timp.

Stilul lui Marc Levy se aseamana, dupa parerea mea, cu cel al lui Paulo Coleho. Doar ca.. putin mai interesant.. mai bine :d.

Sa va pun aici un mic fragmentel:

Lucas se întoarse, păşind cu faţa spre ea. Înainta de-a-ndăratelea, precedând paşii Zofiei, care se distra, călcând cu meticulozitate pe urmele paşilor lui.
— Nu ÅŸtiu cum să spun chestiile astea, continuă el, cu o expresie copilărească pe chip.
— Atunci, nu spuneÅ£i nimic.
Vântul îi suflă Zofiei părul peste faţă. Ea şi-l dădu spre spate. O şuviţă subţire i se încurcase printre genele lungi.
— Am voie? zise el, întinzând mâna.
— E nostim! Dintr-o dată, păreÅ£i intimidat.
— Nu mi-am dat seama.
— Atunci, nu care cumva să vă opriÅ£i… vă stă aÅŸa de bine!
Lucas se apropie de Zofia, iar expresia chipurilor lor se schimbă. Ea îşi dădu seama că, în coşul pieptului, avea ceva ce nu exista: o infimă palpitaţie pe care o simţea până în tâmplă. Degetele lui Lucas tremurau uşor, întârziind făgăduiala unei mângâieri delicate, cu care atinse obrazul Zofiei.
— Gata, zise el, eliberându-i ochii.
Un fulger sfâşie cerul întunecat; se auzi tunetul şi o ploaie grea se năpusti asupra lor.
— AÅŸ vrea să vă mai văd, spuse Lucas.
— Åži eu. Poate niÅ£el mai pe uscat, dar ÅŸi eu vreau, răspunse Zofia.


[...]


— Cum vă mai pot vedea? întrebă Lucas.
— Din ce univers veniÅ£i?
El şovăi:
— De prin infern!


[...]


— Mi-e frică, Zofia…
— Åži mie. Lasă-mă să te duc în lumea mea. ÃŽÅ£i voi călăuzi fiecare pas, îţi voi întâmpina zilele, îţi voi inventa nopÅ£ile, voi rămâne lângă tine. Voi ÅŸterge destinul ce Å£i-a fost hărăzit, îţi voi lecui toate rănile. ÃŽn zilele de furie turbată, îţi voi lega mâinile la spate, ca să nu-Å£i faci rău; îmi voi lipi gura de gura ta, ca să-Å£i înăbuÅŸ Å£ipetele, ÅŸi nimic nu va mai fi vreodată la fel. Åži, dacă eÅŸti singur, vom fi unul singur în doi.
Lucas o luă în braţe, îi atinse obrazul şi îi mângâie auzul cu timbrul grav al glasului său.
— Dacă ai ÅŸti pe câte căi am încercat să ajung la tine! Eram neÅŸtiutor, Zofia, m-am înÅŸelat de atâtea ori; ÅŸi, de fiecare dată, am luat-o de la capăt cu mai multă bucurie, cu mai multă mândrie. Voiam ca timpul nostru să se oprească în loc, pentru ca să-l pot trăi, pentru ca să te pot descoperi ÅŸi iubi aÅŸa cum meriÅ£i, dar acest timp ne leagă fără să ne aparÅ£ină. Eu sunt dintr-o altă societate, unde tot înseamnă nimeni, unde tot înseamnă singur. Eu sunt răul, tu eÅŸti binele, eu sunt opusul tău, dar cred că te iubesc; de aceea, cere-mi tot ce vrei.
— ÃŽncrederea ta.


Eh, nah ca v-am pus mai multe fragmentele! :)) Va ajunge! :))

joi, 26 aprilie 2012

Picturi.

Si.... decat sa postez recenzia la "7 zile pt o eternitate" :)) am zis sa va arat niste picturi pe care le-am facut de curand. Pentru cei ce aveti facebook, puteti sa intrati si sa dati un like, ca nu ma supar ;;)

Primavara:




Femeia ca o bijuterie:



Un peisaj de iarna, facut de mana cu mult lipici, foarfece si hartie.



Aici am incercat sa fac o pictura asemanatoare cu... nu conteaza. Anyway, imi place ce a iesit :d dar voua? :d

marți, 24 aprilie 2012

Alone.

Siii... ca sa nu va plictisesc cu o recenzie la Colleen McCullough - Obsesie indecenta.... va spun doar cateva cuvinte:



Pana de curand credeam ca ai nevoie de cineva, pentru a putea vedea frumusetea vietii.
Dar acum imi dau seama de realitate: nu e asa!
Mesaj: Puteti sa va duceti toti naibii, cu negativismul vostru cu tot!
Viata este minunata, cand NU este cineva care sa fure din frumusetea si optimismul ei!
Nu am nevoie de nimeni. Ma am pe mine si e mai mult decat as putea cere :X. Sunt cel mai bun prieten al meu, si ma multumesc cu asta :D







luni, 23 aprilie 2012

De Paste.

Picaturile reci de ploaie desprinse din cer
Daruiesc lumii o calda iubire rece.
Si astfaltul noroios e plin de cer.
Afara e cald – si ploua.
Aerul miroase a ploaie – si ploua.
Jurnalul mi-e plin de sentimente
Ce se contrazic unele pe altele mereu.
O iubire mi-a sfasiat sufletul,
L-a taiat in bucatele
Si parca lumea e mai frumoasa
De cand nu mai e.
Dar s-a pierdut prin picaturi de ploi
Suflate cu nervozitate de blandetea cerului etern.
Afara e cald si bate un vanticel uscat de ploaia uda.
Buzele-mi sunt uscate de aer, vreau sarutatea ploii.
Si felinare pustii stralucesc in noapte.
Si picaturi de ploaie stralucesc
La umbra felinarelor in noapte.
Nimeni pe strazi, nimeni in sufletul meu.
Nimeni pe strada contopindu-se cu ploaia.
Nimeni.
Ploaie.
Vant cald.
Amorteala.

vineri, 20 aprilie 2012

Inmormantare.

EA e pierduta prin amintiri.
Nu.. ea ESTE o amintire.
De curand ingropata in adancul sufletului meu.
Ea este negativista, stie sa aduca
Intuneric vietilor din jurul ei.
Ea este cotropitoare de inimi.
Ea nu viseaza, ea doar doarme.
Ea se misa greu, e ca un vierme.
E obosita mereu si fara chef de viata,
Nu stie ce-i iubirea, traieste fara sa traiasca.
Si asa e ea – o epava pe fundul societatii.
Mancata de licheni, de praf si apa.
Traieste fara sa iubeasca.
Se plange mereu de cele mai marunte lucruri,
Nu stie sa aprecieze, ci doar sa ignore.
Ea – e nefericita de-a pururi.
Zambetele ei sunt false, destramate in lacrimi.
Ascunde in suflet dureri, superficiale patimi.
Ea e un mister demult deslusit,
E o enigma pe care am reusit s-o inteleg.
Si totusi uneori nu pot sa pricep.
Toata raceala ei…
Si iubirea pe care-o poarta unor oameni
Pe care abea i-a cunoscut.
Si poate ca eu sunt aia ciudata,
Monstruozitatea oribila din fata monitorului,
Eu, acuzatoarea, visatoarea si inocenta de mine.
Tot ce fac e sa iubesc si sa-mi fac planuri,
Ea zice ca-i gresit.
Tot ce fac e sa cred ca imposibilul poate fi posibil
Ea zice ca-i gresit.
Eu doar sunt fericita.
Dar pentru ea totu-i gresit.
Si vocea ei se sparge’n tipete.
Urla ca dracu – ca se pricepe.
Se plange de altii, dar nu se uita la ea.
Si plange intr-una, e orbita de tristete.
Frumusetea vietii nu o poate vedea.
Plina de negativism se impiedica pe tocuri,
Cade, injura si scuipa foc.
Plina de nervi se plange de dureri,
De mirosuri si alte bazaconii,
Neimportante nebunii,
Sparte’n ciment mortuar.
Si duca-se spre cimitir,
Caci acolo ii e locul.
In cimitirul inimii mele,
Am dat sa arda focul…

SFARSIT.


marți, 17 aprilie 2012

Contradictii

Tu.
Printre suvite scurte de par negru,
Printre genele unor ochi albastrii,
Printre buze palide
Si un ten ca de marmura,
Te vad pe tine.
Cu cerul albastru al zilei
Capturat in proprii’ti ochi,
Si cu cerul negru al unei nopti instelate
Capturat in paru-ti rebel.
Asa esti tu.
Un personaj al unei planse pictate.
Fiinta de hartie.
Zi si noapte,
Ura si iubire,
Alb negru.
Un constrast perfect al lumii.
Tu, inger satanic.
Asternuturi de Young ,
Si aer de tine.


sâmbătă, 14 aprilie 2012

Paste fericit!

Un paste fericit a doresc tuturor! >:D<

Fie ca Domnul sa parunda chiar si in cele mai mici si stramtorate inimi! :x

joi, 12 aprilie 2012

Leapsa muzicala!

Vreau sa le multumesc fetelor de la "Noi 2 si un blog" pentru aceasta leapsa.

-Ce melodie va descrie cel mai bine starea de spirit pe care o aveti acum?



-Ce melodie ascultati cand va simtiti prost?

Ceva cat mai metal!!



-Ce melodie va aduce la viata?



-Ce melodie v-a transmis cel mai puternic mesaj?



Scorpions: Cea mai puternica trupa de rock din toate timpurile! In octombrie 1989 a iesit hitul "Wind of change" supranumit si "Imnul caderii comunismului", iar in noiembrie a cazut Zidul Berlinului! (cautati pe wikipedia pentru informatii)


-Care e cea mai veche melodie de care vă aduceţi aminte că aţi ascultat-o când eraţi mici ?

Aveam numai 7 ani! =)) Si ascultam Nirvana \m/




-Ce melodie aţi recomanda unui tânăr ce află că e pe moarte?




-Ce melodie aţi recomanda prietenei/ prietenului care are inima frântă ?

Ceva PERFECT ca sa-i dedice fostului iubitel :x



-Ce melodie aţi vrea să vă fie cântată într-o seară sub balcon ?





-Care e cea mai funny melodie pe care au auzit-o vreodata?



Si.. cam atat! :d
Cine vrea se serveste singur :*

luni, 9 aprilie 2012

Anne Rice - Diavolul Memnoch

Este una dintre acele carti… care-ti lasa in gura in gust amar. Una dintre acele carti pe care le traiesti intens: fiecare zambet, fiecare lacrima, fiecare urlet, fiecare personaj in parte. Una dintre acele carti… de care iti amintesti cu drag si pe care nu le uiti niciodata. Una dintre cartile scrise de Anne Rice, a 5’a carte din seria “Cronicile vampirilor”.

Probabil sa ma credeti nebuna, dar de ceva timp citesc aceasta serie de carti… din noiembrie, mai exact. Si a fost dragoste la primele cuvinte! Am facut cunostinta cu fiecare personaj in parte, am gustat cate putin din toate. Si m-am atasat atat de tare de aceste personaje, incat… incat… am inceput sa plang cand am citit ca Armand moare… se lasa prada razelor de soare, chiar aici, in cartea “Diavolul Memnoch”. Armand este unul dintre personajele mele preferate si cand am vazut cat de cruda poate fi Anne Rice…. Armand, vesnicul adolescent, Sfantul Diavolului, cu chipul sau de o blandete rara, cu sufletu’i sfasiat de drame… ARMAND!!!! Am terminat Diavolul Memnoch asa cum am terminat si Interviu cu un vampire. Ultimele 10 (20, chiar) pagini le-am citit plangand, cu lacrimi siroindu-mi pe fata … si sufletu-mi zbatandu-se spasmotic.

O carte… care m-a facut sa inteleg de unde atata credinta pentru D’zeu, o carte care a ridicat intrebari… dar a si raspuns la ele. O carte care m’a facut sa-l urasc pe D’zeu, dar si sa il iubesc si sa cred in El. O mina de aur pentru sufletele muritorilor, Anne Rice este geniala in intregul sens al cuvantului!

Si Lestat… ah… Lestat! Vampirul care a supt sangele Mantuitorului, care s-a zbatut in bratele Diavolului si care .. care… care s-a dovedit a fi o unealta in mainile Lor. In mainile Diavolului si al lui D-zeu. Cu un scop… scop pe care, cartea ne lasa sa ni-l imaginam. Ingerul meu drag, Lestat de Lioncourt, eroul meu perfect!

Stiti, fiecare carte, pentru mine, are cate o melodie. Si cartile au sunete, trebuie doar sa le gasim. [De exemplu la Christine de Stephen King – Black Raven – Ghost Ship ] Si chiar cand credeam ca aceasta carte va ramane fara “sunetul ei” iata ca, pe ultima suta de metri, am gasit ceva sa se potriveasca… Voi pune melodia mai jos.

Este o carte pe care o recomand cu placere, caldura, si cu un gust dulce-acrisor. E genul de carte… e ca o relatie. Pana sa incepi alta, iti trebuie timp. Timp sa… oh! Timp sa ce? Timp sa iti ungi golurile sufletului, goluri lasate de carte, goluri care dor si totodata… te mangaie.

O carte magnifica!


sâmbătă, 7 aprilie 2012

Charlaine Harris - Vampirii sudului - Morti pana la apus!

Si DIN NOU – CARTEA BATE FILMU’!!!

Este o carte ce mi-a placut la nebunie, si pe care am citit-o in 3-4 zile, cautand mereu sa stiu ce sa mai intamplat! Si cu ocazia aceasta, vreau sa imi cer scuze fata de Nikoleta, deoarece am varsat putina caféa pe pagina 130 X_x! Vazusem putin din serialul True Blood, serial care s-a facut dupa seria Vampirii Sudului. L-am abandonat, deoarece mi s-a parut de prost gust! Si deasemenea, nu ma asteptam la prea multe din partea cartilor. Dar m-am inselat amarnic, deoarece am descoperit in aceasta carte o lume complet diferita de cea din serial! Mi-am format propriile imagini despre personaje si locuri [mai bine zis Imaginatia bate filmul! :)) ].

Sookie Stackhouse este o chelnerita telepata [gresit spus telepata… a citi gandurile oamenilor nu inseamna telepatie, telepatia este ceva asemanator, dar care se petrece la nivelul inconstientului nostru…. Etc etc] de 25 de ani, care, dupa mult timp de asteptari, a cunoscut in sfarsit un vampir, caruia i-a salvat viata… [cititi cartea]. Si.. da! Ati ghicit! Se indragostesc! Vi se poate parea un adevarat cliseu, o fata care se indragosteste de un vampir… BORIIING! Dar n-aveti dreptate! Caci dragostea dintre ei este atat de intensa, de pasionala si … intensa! :))

In oraselul acela atat de mic si linistit, se intampla ceva destul de cutremurator: Doua fete de varsta lui Sookie, Dawn si Maudette, sunt ucise de un criminal. Dawn si Maudette obisnuiau sa iasa cu vampiri, sa se lase muscate de ei, si amandoua au murit sugrumate. Criminalul ar fi putut fi orice: fratele lui Sookie, care s-a filmat in timp ce facea sex cu acestea si care din clipa in clipa putea fi luat cu asalt de politie, putea fi Bill vampirul, iubitul lui Sookie. Urmatoarea victima ar fi trebuit sa fie Sookie, dar criminalul a dat accidental peste bunica ei.

Va scapa oare Sookie cu viata din “vizorul” criminalului? Si cine poate fi criminalul? Poate fi oricine! Un roman plin de actiune, cu un umor delicat, cu scene de sex si deasemenea scene in care putem sa gasim frica, groaza. Un roman care m-a captivat, si pe care il recomand tuturor!

Abea astept sa citesc urmatoarele carti din serie!

joi, 5 aprilie 2012

Ingerul Intunericului

O chitara electrica-mi canta nerabdarea,
Si ceasul pare ca amuteste-n loc,
Iar luna pe cer te asteapta si ea,
Razand cu hohote de al meu prost noroc.

Si uite ingerul intunericului cum zboara prin noapte,
Cu doua sute la ora pe un Harley-Davidson splendid.
Aducand celorlalti iubita moarte,
Cu frumusetea unui inger morbid.


Promit sa revin cu o recenzie la "Morti pana la apus" :D
Pana atunci insa va las cu muzica buna :x

E o zi speciala astazi, ca sa va amintesc! Pe 5 aprilie, Kurt Cobain s-a stins din viata. (Pe 5 a murit, pe 8 a fost descoperit mort)




PS: cand v-ati "evaporat" cu totii? :-?

sâmbătă, 31 martie 2012

nimicuri.

Ne aflam intr-o padure din Transilvania. E noapte, vantul sulfa nebunatic, norii anunta furtuna, iar cei 4 cai negri ai trasurii, cu masti de aluminiu impopotonate cu pene de pelican pe fata, alearga isterical printre batranii copacii posomorati. Eu manez caii, ma aflu pe bancuta din exterior a trasurii, dar iti pot auzi cu usurinta urletele din interiorul trasurii negre, captusite cu dantela neagra pe exterior si interior, acoperita pana la locul “soferului”. Tu credeai, dragul meu… ca a fi detestat inseamna o anume forma de simpatie. Dar lasa…. Te voi invata ce inseamna sa fii cu adevarat detestat.

Luna plina, regina noptii, poposeste in vesnicul ei tron de pe cer. Stralucitoare, ca intotdeauna. Ei ii voi dedica acest sacrificiu. Ea, regina cerului, este imbratisata de norii negri, care danseaza constant. Stelele sunt clapele unei orgi care rasuna o melodie funebra, sinistra, exact ca pentru seara aceasta.

Si iata ca ajungem la castel. Ah! Casa dulce casa! Castelul este imens, neo-gotic, construit in secolul 15 special pentru un alchimist nebun, pe cea mai inalta stanca a muntelui, mereu la vegherea lunii! Vocile lupilor se aud atat de minunat… lupii formeaza cantece grozave, in ritm cu orga nebuna a stelelor… Caii opresc chiar la intrare, in fata scarilor din piatra, negre la lumina lunii. Cobor, deschid portiera sit e scot afara. Esti legat la maini si la picioare. La gura nu m-am obosit sa te leg, imi place cum urlii de frica, de groaza. Te iau ca un sac in spinare. Te zbati puternic, dar nu degeaba am facut sala. Caii se indeparteaza cu trasura, chemati parca de ceva neomenesc. Din gura ta ies injuraturi sparte-n lacrimi de cristal, iar eu rad cu pofta la fiecare dintre ele, ca o nebuna.

Te car in spate pana la poarta gigantica din lemn a castelului gotic. Nu-mi ramane decat sa te tarasc pana in cel de-al 6’lea turn al castelului. La o simpla ridicare a mainii drepte, cele doua usi gigantice din lemn se deschid, si dinauntru rasare o lumina galbuie, de la cele 66 de lumanari aprinse in cinstea Lunii. Ma uit la ceas, este 10 seara. Bine, inca mai am timp, pana la 12 fix, sa fac putina curatenie si sa te pregatesc pentru ceremonie.  Luna va fi pregatita sa te ia la ea. Asadar, te tarasc dupa mine metri in sir, zeci / sute de scari din piatra. Te izbesc de cateva ori si-ti fac niscaiva vanatai. Ajungem. In sfarsit. O micuta incapere, de jur imprejur cu geamuri uriase, gotice. Te asez pe un scaun, te leg si mai strans de franghii. In centrul incaperii de piatra, se afla un orologiu ce arata pozitia lunii. Inca doua linii pana la centru.

Cand va fi acul la lunia centrala, luna va prinde viata, eu imi voi duce pana la capat razbunarea. Dar pana atunci, trebuie sa matur de cate 7 ori in cate 7 directii diferite, pentru ca sacrificiul sa nu aiba probleme.

Si aici suntem, iubitul meu drag. Acul indica pozitia centrala a lunii pline, orga canta nebuna un mars funebru in ritm cu haitele de lupi din padure. Demonii au venit sa fie martori…

Te leg cu mainile de nist catuse din fier, ce cad din tavan. Picioarele ti le prind de catusele legate cu un lant de podeaua din fier, imediat dupa ce te dezbrac. La gura nu te leg, imi place sa te aud urland de spaima si durere. Si deodata vad cum lama cutitului de jucarie iti sfasie carnea curata, improscandu-mi pe fata cateva picaturi din sangele tau sarat, fara gust sau caracter. Iti fac o pentagrama, o stea cu 5 colturi, intoarsa, pe intreg abdomenul. Caci asta este simbolul nostru. Haosul. Un adevarat haos! Tipi de durere… durere? Crezi ca doare? A durut la inceput.

Din liniile facute pe abdomenul tau curge sange, siroaie. Dar nu au fost de ajuns pentru tine, asa ca nici pentru mine nu e deajuns. Scot un bici si incep sa-ti lovesc spatele, pe gura iti ies urlete. Oh.. da..!! urlete ca astea vreau! Urlete adevarate! Ti-a ajuns? 29…32 de lovituri… ma doare mana dreapta ingrozitor.

Nu am multe chestii pregatite pentru tine in seara asta. Dar vreau sa ma joc putin cu scaunul cu socuri electrice. Prin capul tau trec cateva fulgerari si uiti. Dar iti revii.

“Nu-ti fie frica… uite… iti dau drumul. Hai sa ne jucam, bine? Iti dau drumul, si fugi prin castel, ca sa te ascunzi de mine. Daca nu te gasesc pana la 5 dimineata, nu te mai caut, iti dau cuvantul meu ca vei fi liber sa pleci. Dar daca te gasesc… iti voi spinteca fruntea cu o bormasina… Vezi cat de balnda pot fi?”

Si fugi cat te tin picioarele, in urma auzi numai rasul meu isteric. Ah! Cat imi place! Zgomotul pasilor tai se aude in urma. “Cine nu-i gata il iau cu lopata!” Bormasina o iau dupa mine, nu se stie niciodata, si plec in cautarea ta. Pasii tai mangaie podelele din piatra ale castelului. Imi place. Liniste de mormant peste tot, intuneric peste tot. “Unde esti… iubire.. unde esti?” Sala de oglinzi. Ai ales aceasta incapere chiar fara sa stii. Stai ghemuit dupa o oglinda, dar iti vad reflexia in oglinda din fata ta. Iar eu incep sa rad isteric, radicand in aer bormasina, ca pe un trofeu. Imi vezi reflexia in oglinda. Te ridici si fugi din nou. Iesi din sala oglinzilor, treci prin sala principata si urci scari multe multe, din piatra. Ajungi la o camera ingusta, cu un geam imens. Ah! Evadare! Deschizi fereastra si observe ca pana jos sunt 30 de m cel putin. Si nu numai atat, dar te asteapta o haita de lupi infometata. Nu ai ce sa faci… nu mai ai unde sa fugi. Te ghemuiesti jos, sub fereastra, in momentul in care eu apar in usa, cu bormasina in mana, privindu-te. Incep sa rad. Bormasina porneste. Tu esti satul. Si ultima imagine pe care o iei pentru iad e imaginea mea, cu bormasina porninda, mergand usor spre tine… stii ce te asteapta.

“Si asa te-am inchis intr-o poveste, transformandu-te in bucati de cuvinte mancate de ura, pe o inima de hartie.”


Am scris aceasta povestioara pe melodia:



Dar merge si: