This is default featured slide 1 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 2 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Despre Singuratate

Singuratatea.. rea sau buna?

In singuratate te gandesti mai mult la tine… ai timp mai mult pentru tine. Atunci cand esti singur ai timp sa reflectezi, si sa’ti pui o anume eticheta fata de ceilalti.

In fata singuratatii, alcoolul face alianta cu decaderea (de cristian neaga)

Nu de singuratate ma tem. Mi’e frica de ce asi putea face (sau gandi) singur in singuratate. Singuratatea in 2 in schimb e remarcabila, sublime, geniala. [:x] petru baetan

joi, 28 aprilie 2011

Adio, prietene!

Azi, tocmai mi’a zis x ca y are tumoare pe creier. Bineinteles ca n’am crezut. Ba chiar am ras. Zambetul acela superficial de genul: ‘’fugi d’aci, e doar bullshit’’ a durat vreo 5-10 min pe fatza mea. Plus ca, mereu se fac asemenea glume. Mi’am spus: ‘’da, dar ei nu obisnuiesc sa faca glume de astea’’ dar cand ma gandesc…sunt o multime de persoane care au facut lucruri pe care asi fi jurat ca nu le’ar face. In fine, cand am vazut ca gluma se ingroasa, nu mi’a mai venit a rade.
Deodata, aceasta veste (pe care nici nu o cred, sau o cred, cred ca e jumi’juma) a fulgerat prin mine ca o naluca. El, el era mereu vesel, atat de vesel, incat te molipseai de veselia si bunastarea lui. Era un om care indiferent de ce aveai de gand sa faci, te incuraja, (nu radea de tine cum ar fi facut toti ceilalti) si era al dracu’ de optimist! Iar eu, eu pur si simplu nu numai ca ii incurc pe ceilalti, dar ii molipsesc cu pesimismul meu si ii uimesc cu starea mea mereu melancolica si indiferenta. De ce el, si nu eu? El, care era atat de bun, e oarecum pe moarte, iar eu, care in viatza mea n’am facut pe cineva sa zambeasca, stau bine mersi, sanatoasa, si la mile distantza de o oarecare operatie.


Moartea, ei n’ai ce’i face. E atat de blanda, totodata atat de dura. Vine numai cand nu vrei sa vina, cand ai in fata ta intreaga viata. Cand vrei insa, nu vine. Sta departe. Acuma stai si te gandesti: ‘’Cine dracu’ ar vrea sa moara?’’ Multi, credeti’ma, multi nu’si mai gasesc rostul pe aceasta lume.


Aceasta pagina de jurnal a fost facuta acum vreo 2 saptamani, cand am aflat ce am aflat.

Iar aceasta, e facuta azi cu gandul la ziua de ieri.

Azi…mi’a murit un prieten. Si ma ingrozeste gandul ca maine va fi altul, iar poimaine poate chiar eu. Nu simteam nimic, pana cand am intrat si l’am vazut… palid, stand in sicriu ca o stanca. Si totusi, pt o secunda chiar mi se parea ca zambea. Am impietrit, fizic vorbind, caci in suflet simteam o apasare stranie, care nu’mi lasa nici un centimetru patrat de aer. Nu sunt obisnuita sa’l vad decat vesel, vioi, spunand glume cu un ton sarcastic.


Fete si femei care plang continuu..siroaie de lacrimi. Iar preotul impreuna cu dascalul canta rugandu’se pt a’i fi iertate pacatele. Dar ce pacate? A fost un inger… respir adanc incercand sa nu las nici o lacrima sa’mi curga. E un aer funebru. Imi treceau mii de ganduri prin minte. Asi fi vrut sa’l ating… sa il simt. Dar cu ce rost? Era doar un corp fara suflet, nu ma poate simti, sau auzi. Dar stiu ca de sus ne priveste, si ne asculta pe fiecare in parte. Si nu pot sa nu ma intreb, de ce el?


Un aer atat de macabru incat imi imaginam diavoli in incapere dansand un vals monoton. Vedeam prin atatea lacrimi un delir monoton ce nu’l intelegeam. De ce plang toti oamenii? Caci eu, incep sa zambesc numai la gandul ca acum e acolo sus, unde Chopin ii canta zi de zi, si unde e lumina mereu. Acum fumeaza curcubee incolore dand afara nouri gri care plang deasupra noastra…


Si totusi, il simt langa mine. Stand pe pat, si vorbindu’mi despre blogul meu. Vorbeste, si'mi spune ce sa schimb la el, si ce sa las. Si inca aud telefonul cum suna… si vocea lui in receptor. A fost unul dintre putinii care m’au inteles pe deplin. Unul dintre putinii oameni, de la care intr’adevar am invatzat ceva. SA’MI TRAIESC VIATA!


Ai fost un exemplu pentru toti, Robert! Nu te vom uita niciodata!



luni, 25 aprilie 2011

Barbatii

Uneori mi’as dori sa fiu barbat in loc de femeie. Lor le e atat de usor sa uite sau chiar sa nu le pese. Ii detest, mi’e scarba de ei, dar mai simt o anume invidie…shi o oarecare stima. Ei trec prin viata fara sa le pese de nimic. Si cu toate astea pot fi fericiti.

Stima… stima pt k sunt niste nenorociti, carora nu le pasa decat de ei. Cat mi’as dori si eu sa fiu asa! Stima, pt k ei nu sufera niciodata. Nu’mi doresc sa iubesc, dar nici daca nu iubesc pe cineva nu e bine… poate ca, imi place sa sufar. Sau poate ca imi doresc pe cineva sa fie non’stop langa mine, sa ma inteleaga, iar prietenii nu imi sunt de ajuns. Dar care prieteni?
NIMENI nu ma intelege…
NIMENI nu simte ca mine. Si mi’e atat de greu… de ce mi’e atat de greu sa gasesc o relatie in care sa ma simt EU? Si de ce atunci cand o gasesc, dispare ca si cand nu s’ar fi intamplat niciodata? De ce mi’e atat de greu sa gasesc oamenii potriviti?

Dar sa reiau. Femeile parca sunt blestemate. De barbati nu mai e deloc nevoie. Cand vrei sa faci sex, ai vibratorul, iar cand vrei sa faci copii, mergi la ginecolog si te insamantzeaza prin numeroase feluri. Pe cand barbatii nu pot fara noi. Femeia duce totul in spate, e o mare de sentimente si dezamagiri profunde ce o scalda in ochii mei ca pe o sfanta. Unui barbat i se pare greu sa ii cedeze pana si un loc in autobuz. Si le numeste pe toate curve, deoarece in clasa a 6’a n’a vrut nu stiu care sa se combine cu respectivul tip. Femeia duce totul in spate, si cu toate astea nu e apreciata nici cat un sfert din cat ar trebui.

Cu toate ca idolatrizez sexul feminin, ma intreb de ce nu sunt barbat! De ce nu pot pur si simplu sa arunc la gunoi tot din sufletul meu si sa inaintez in viata cu viteza, pentru a ajunge mai repede la capat, fara macar o zgarietura pe sufletul meu. Dar asa? Mi’e zdrobit, calcat in picioare de oameni care nu ma cunosc, si nu ma vor cunoaste niciodata.

vineri, 22 aprilie 2011

De ce?

Este absolut imposibil sa raspunzi la intrebarea asta. De ce lumea o prefera pe ea si nu pe mine? ce are ea si eu nu am?Nu inteleg! Cand incerc sa fiu si eu fericita, totul este impotriva mea.

Are tot ce mi'as putea dori. O invidiez la culme pt unele chestii pe care le are. Si cu toate astea, daca cineva ar auzi ca sunt invidioasa tocmai pe ea, ar rade de mine, nu m'ar intelege, pur si simplu! Ce tot are ea? Ce are atat de special? Poate pt ca incearca sa fie fericita (pt ca, credeti'ma, nu este!) Dar eu nu incerc? Eu nu ma chinui? Dde cele mai multe ori NU POT! Pur si simplu nu pot! Nu'mi reuseste sa zambesc si sa iubesc.

Dar tot ce pot sa fac este sa uit... Ce altceva pot face?

Uneori cred ca mi'e sortit sa fiu NEfericita. Asa cred.

E vina mea? E vina mea ca totul este impotriva mea? E vina mea ca nu gasesc pe nimeni potrivit? E vina mea ca nu ma regasesc decat in melodiile celor de la ''Steleverzi''? E vina mea? E vina mea ca mi'e sortit sa cunosc lume care sa aiba tot ce mi'as putea eu dori? Si nu am? E vina mea ca NU POT FI FERICITA?

Eu nu pot sa scriu un final fericit...


Ok, deci, lume! ca sa ne intelegem! Aceasta este o postare scrisa CU si LA draci. Uneori mai gandesc asa si scriu pt a'mi reveni. Dar acum, cand ma simt OK, ma uit la ea si zic: ''Cum am putut fi invidioasa?'' Cu aceasta dilema cred ca se confrunta orice fata la un moment dat. Dar dude, am invatzat ca mai trebuie sa te uiti la ceea ce ai, nu la ceea ce nu ai, dar iti doresti. Si ca sa fie mai clar: MA IUBESC SI SUNT FERICITA AVANDU'MA NUMAI PE MINE! :)

Peace!

miercuri, 20 aprilie 2011

Arta de a nu scrie

Simt ca sunt impiedicata de ganduri de care vreau sa scap. Sunt atat de inecata in melancolii profunde care se desprind din singuratatea mea de toate zilele. Sunt total irationala. Nu stiu pentru ce traiesc, poate doar pentru mine. Incerc sa ma catzar pe luna care atat ravneste la o atingere a soarelui.

Vreau sa scriu, dar creierul parca imi este zdrobit de ganduri ca de niste pereti din beton. Nu stiu practic ce sa scriu, nu pot sa ma concentrez, stiu doar ca trebuie sa scriu. Simt nevoia sa scriu! Dar ce sa scriu? Cu cat scriu mai multi mi dau seama cum sunt cei din jurul meu, sau chiar eu.

Caietele stau acolo pe acea noptiera care s’a saturat de ele. Asteapta sa pun mana pe pix. Mi’e ciuda sa stiu ca le voi mai dezamagi odata. Ce sa le spun? Ca nu am idei? Mai bine nu mai veneam acasa.

‘’Azi nu scriu nimic. Un vin, si’o tigara, si amiezuri de zile se duc ca o simptoma fugara.’’ Bacovia :x simbolistul meu preferat. Cred ca Grig (Mihail Drumes, scriitotul meu preferat, il poreclez Grig, deoarece Grigore Dima a fost personajul meu preferat, din romanul meu preferat scris de prozatorul meu preferat! :d) s’ar rasuci in mormant daca ar sti ce veste am sa le dau caietelor mele. Azi n’am inspiratzie, dar am pix si, din pacate n’am ce face cu el.

Nu’mi era de ajuns viatza, acum trebuie sa support dezamagirea pe care am provocat’o lucrurilor care le iubesc cel mai mult pe lume. Pixul si caietul. Eventual pc’ul si programul de scris. Cred ca sunt satula, ne vedem maine dimineata la o cafea. :x

marți, 19 aprilie 2011

Inca te astept!

Chiar daca stiu ca n’ai sa vii!

Inca te visez
Chiar daca stiu ca e’n zadar
Inca imi amintesc cu drag de tine
Chiar daca stiu ca nimic nu poate, durerea sa’mi aline.
Inca te gasesc aici,
In inima mea
Chiar daca ai plecat demult, tu zici.

Dar tu? Il mai astepti pe acel Fat-Frumos sa vina? Sau, o intrebare si mai buna: EXISTA acel Fat-Frumos?

duminică, 17 aprilie 2011

Sinceritatea

Este sinceritatea o calitate? Daca da, de ce toti oamenii care sunt sinceri o dau mai mereu in bara?

Ador sinceritatea, si pretzuiesc oamenii sinceri. Dar eu, mereu cand am fost sincera cu cineva am avut de suferit. Mereu cand am facut o boacana si am recunoscut’o, celalalt nu s’a gandit decat la faptul ca am facut acel lucru, dar nu se gandea la faptul ca am recunoscut, sau ca am preferat sa afle de la mine si nu de la altii. In schimb, atunci cand am mintit a fost totul bine si frumos petru mine, cat si pentru celalalt.

Omul, nu trebuie sa afle nimic. Atunci cand il minti, si nu ii spui ceva, nu e bine. Ca de ce nu i’ai spus? Ca de ce ai lasat sa afle de la altii? Dar nici adevarul nu e bun. Ca de ce ai facut aia? Atunci cand adevarul ne este spus in fatza de catre persoana vinovata, suntem prea orbi sa ne gandim la sinceritatea persoanei, si pur si simplu luam foc! Oare mintea si psihicul omului sunt chiar atat de ‘’inapoiate’’?

Oare omul nu este decat un copil care nu se gandeste decat cat rau i s’a facut, si nu la sinceritatea celeilalte persoane?

Toti vrem ca toti sa fie onesti si sinceri cu noi. Dar niciunul din noi nu stie sa pretzuiasca cu adevarat aceste 2 lucruri.

Concluzie: 1) sinceritatea a devenit pentru om un adevarat defect,
2) oamenii gandesc asa: -eu pot sa te mint, dar vreau ca tu sa fii sincer cu mine.

:)

sâmbătă, 16 aprilie 2011

De'a v'ati ascunselea cu ura.

Ma trezesc, dupa un lesin, si simt o ameteala continua. Sunt pe jos, pe strada, sub lumina unui felinar batran care ar fi vrut sa ma intrebe ce caut aici noaptea. Insa tace…

Ma ridic, si incerc sa strig, sa tip, insa totul pare ca’ntr’un film mut, si incolor… In spatele meu, o casa, o vila ce mi se parea precum o matahala apocaliptica. Ceva imi spunea sa fug, sa ma indepartez, dar o fortza mai mare decat mine m’a chemat inauntru. Deschid poarta, din fier, si intru in curte, unde pe jos erau flori, calcate in picioare, si o banca veche din lemn putrezit de vreme. Incerc prin intunericul vag sa merg pe cararea care ducea spre casa ce ma atragea ca un magnet.

Usa s’a deschis fara sa fac vreun efort, iar un vant puternic incepu sa bata. Cand am intrat, mi’am dat seama ca in acea casa nu locuia nimeni. Peste tot mobila invelita in cerceafuri albe, si in praf. In dreapta era o peredea trasa la o parte, si o fereastra murdara, prin care nu putea intra decat lumina lunii. Peretii se uitau razand malefic la mine, scarile se uitau ca la un musafir demult asteptat.

Deodata de sus aud muzica. Muzica, si pasi pe scari. Ma imbratiseaza deodata un aer sinistru. Urc scarile imbatranite de timp, si vad niste coridoare lungi. Pe dreapta, se vedea pe sub o usa o lumina. Mi’am zis: ‘’de aici trebuie sa vina muzica.’’ Cu pasi mici ajung in dreptul usii. Bat la usa, dar nici un raspuns. Hotarasc sa intru.

Un pat cu asternut alb ravasit. Muzica la un patefon vechi si ruginit. Soba era facuta, se auzea cum ardeau lemne iar incaperea era calda si primitoare. Langa fereastra un birou cu caiete deschise si un pix se odihneau. Am vrut sa vad ce e cu ele. Caietele povesteau despre o vrajitoare cu o infatisare malefica, in ale carei maini nu iti doreai sa fii. Se spune ca, odata ce ii vezi chipul cu ochi insetati de tine, nu mai apuci ziua de maine sa o vezi asa cum erai obisnuit.

Am lasat caietele in pace deoarece imi dadeau sentimente neplacute. Apoi am mers. Si am mers. Pana cand am ajuns la capatul coridorului. Am auzit pasi. Alti pasi in afara de ai mei. M’am intors sa vad care e treaba. La capatul celalalt de coridor, o femeie inalta, supla, cu un palton lung, legat pe talie cu o curea. Sta cu capul in jos, nu’I pot vedea chipul. Dar pot vedea ca n’are picioare. Dar totusi, se indreapta spre mine. Am inceput sa fug. Sa alerg. Pana am ajuns intr’o camera. M’am oprit si mi’am dat seama de ceva. EA e! EA, cea despre care se vorbea in acele caiete. Vrajitoarea peste care nu vrei sa dai! Vrajitoarea despre care se spune ca e atat de rea! Ea m’a ademenit aici! Ce sa fac? Gata stiu! Ma ascund. Ma ascund de ea! E singura solutie!

Se auzeau pasi de dupa usa. Stateam si ascultam. era acolo. Chiar dupa usa. ma cauta. Piciorul imi alunecase, lovind din greseala masuta din stanga mea. M’am dat la o parte, dupa usa. EA, auzind zgomotul, a deschis usa. Fara sa ma vada, deoarece eram dupa usa. Vazand ca nu sunt, a plecat, trantind usa in urma ei. Imi strigam in sinea mea: ‘’bravo! Cronos e de partea ta! Trage de el cat poti!’’

Lumina lunii batea din geam exact pe un mic covoras din incapere. M’am dus sa ma uit, cand am descoperit ca defapt sub acel covoras era o usita. Nu stiam unde duce, dar macar sa trag de timp. Am deschis acea usita si am vazut niste scari. Am coborat, cand colo ce sa vezi? Am ajuns inapoi in sufragerie, incaperea in care am intrat prima oara, cu mobila invelita in cerceafuri albe. Foarte bine! Pot in sfarsit sa scap, sa plec. Dar cand sa ies pe usa, ea era exact in dreptul usii. M’am panicat iar, am inceput sa fug pe scari ca o disperata, in cautarea unei urme de speranta. De data asta am luat’o la stanga pe coridor. In capatul ei era o usa. neavand incotro, am intrat. Un pian imens intr’o parte a camerei, un pat plin de pete de sange, pe jos oase. Dar tot nu scapam de ea, venea dupa mine cu pasi grabiti. A incercat sa forteze usa sa intre, n’am lasat’o. am mai vazut o usa in fata mea. M’am intrebat ce e, mi’am zis ca poate gasesc o iesire din acest labirint care nu’mi da pace. Cand defapt, spre marele meu ghinion, era doar un balcon. Inainte: moarte. Inapoi: iar moarte. Nu aveam incotro. Usa de la camera s’a deschis, ea a intrat, iar pianul incepu sa cante ‘’sonet’’, cantecul meu preferat, si de altfel, ultimul care aveam sa’l mai aud vreodata. M’am vazut la capatul drumului, la mijlocul prapastiei.

Asta e. vine spre mine sa ma prinda in mrejele ei satanice. Cerul se uita la mine cu mila, si incepe sa planga. Ma intrebam: ‘’unde e D’zeu acuma?’’ ajunge in fatza mea si spune: ‘’simti sit u ce frig ce aici afara?’’ si pt prima data ridica capul, ii vad chipul, alba ca varul, ochii rosii, ca ai diavolului. Ma atinge cu degetele ei de schelet, ma ia sub umbra sa. Sunt moarta acum, si incep sa’l vad pe omul pe care l’am urat mereu! Dar ura vine inapoi, de data asta si mai puternica. Acum o simt, ii simt puterea, o simt in mine! Asi face orice sa scap de ea, dar din pacate e prea tarziu. Asta e EA, URA! Te seaca de fericire iubire si speranta. Te lasa doar cu amaraciune, te omoara.

Ieri in parc, stateam o banca, la lumina soarelui, care mi se parea atat de rece. Un baiat a venit si s’a asezat langa mine.

El: -De ce nu iti traiesti viata?
Eu: -Nu sunt vie, am murit.
Auzind acest lucru, vrand sa faca o gluma mi’a spus:
El: -Si ca sa te intreb asa, ce ai facut in ultimele 5 minute ale vietii tale?
Intorcandu’mi capul spre el, privindu’l cu ochi reci, I’am zis:
Eu: -Am jucat v’ati ascunselea cu ura.




miercuri, 13 aprilie 2011

Tu pentru ce te'ai nascut?

Cand se termina viata? Viata se termina cand ti’ai realizat toate planurile, cand te vezi pe tine cine ai vrut de la inceput sa devii. Viata se termina cand ti’ai dus la bun sfarsit planurile si nu mai ai altele.

Eu, care inainte spuneam: ‘’Traieste’ti viata la maxim! Simte’o!’’, acuma, sunt de alta parere. Inainte speram sa termin liceul pentru ca apoi sa dau la o facultate numai pentru a fi departe de casa si familie. Si, ma gandeam sa ma sinucid pe la vreo 30 de ani, deoarece credeam ca atunci se termina viatza.

De curand am citit o carte care m’a facut sa gandesc total altfel. Si m’a facut sa ma gandesc mai bine, pentru a’mi da seama ca viatza e intr’adevar scurta. Termini liceul la 20 de ani, faci o facultate (si cateodata una nu este de ajuns) iar apoi iti mai ia vreo catziva ani sa te obishnuieshti cu munca. Ai un timp destul de scurt sa faci ceea ce ti’ai propus, deoarece la 60 de ani iesi la pensie.

Comic, nu? Spuneti acuma ca sunt nebuna, caci viatza e foarte lunga… ei bine, v’am spus doar ce gandesc, dar nu stiu cum sa va fac sa credeti acelasi lucru.

In fine, cum spuneam… ce fac oamenii care nu au niciun vis? Ce fac oamenii care nu vor nimic de la viata?

Ei pentru ce s’au nascut?

marți, 12 aprilie 2011

Sa te chis in freza! :|

Nu v’ati saturat? Dumnezeule, aud aceasta propozitie continuu, si nici macar nu cred ca e corecta exprimarea. Plus ca e de o vulgaritate excesiva. Adica si eu injur, dar macar eu nu o fac pe ‘’tzaraneasca’’.

Si cine’n mortzii masii (ma scuzatzi, dar sunt scoasa din pepeni) mai sunt si aia de la ‘’IN PUII MEI’’? si ce fel de emisiune fac? Este chiar asa de educatzionala, incat sa invatzatzi pe derost fiecare fraza? Oameni buni, astea se numesc cumva GLUME?? Pentru ca nu e de ras. Din cauza acestor emisiuni inteligentza si intelectualitatea in Romania a inceput sa scada intr’un mod dramatic! Zau asa! Nu ca m’asi ineca in inteligentza si cultura generala, dar asi fi bucuroasa ca oamenii care ma inconjoara sa se innece in intelectualitate. In schimb, tot ce aud este ‘’sa te chish in freza’’. Shi mai sunt oameni care rad cand aud… bai fratzilor! Sincer, ce e asa de amuzant la tot rahatul acesta de emisiune (nu ca ar fi singurul)?

Nu ma uit la ‘’in puii mei’’ dar stiu episoadele pe derost. Le aud continuu pe strada. La ce ajuta sa te uiti la porcaria aia de emisiune? Ca sa inveti pe derost niste rahaturi si sa iti faci prieteni repede imitand acele personaje? Chiar vrei astfel de prieteni?

P.S. : daca vreti sa va uitatzi la ceva comic si sa radetzi, uitatzi’va la Deko Café ;). Cautatzi pe net. Shi sper sa va scoatetzi din cap propozitia atat de faimoasa ‘’sa va…’’.

Si ce este cu tipul ala atat de ‘’haios’’ de pe Targul Ocna? Adica dude, gata, s’a dat de gol ca n’are nici 4 clase si gata? Ca vad ca il cheama la Acces direct, la Pro tv si alte zeci de radiouri si emisiuni.

Mass media este o porcarie care nu stie ce sa mai scoata. Ce’mi pasa mie de divortzul lui Pepe si Oana, sau de copilul lui Iri si Monica? Oamenii aceea chiar nu pot fi lasatzi in pace? Ba mai mult! EU? Chiar nu pot fi lasata in pace? Nu pot sa ma duc sa deschid tv’ul, ca vad fetzele panicatzilor alora!

Hai ca v’am chinuit destul, ;) promit ca vin cu ceva nou!

duminică, 10 aprilie 2011

Despre Fericire

Fericirea… ce e fericirea? Chiar exista, sau este doar o masca a sufletului nostru care apare cand suntem in preajma anumitor persoane? Ce se intampla defapt in sufletul nostru? DE CE vrem sa fim fericiti? Sau CUM putem fi fericiti?

Eu, sunt fericita cand sunt doar eu cu mine. Cand sunt singura. Afara? Incerc sa ma simt bine, sa rad, sa zambesc si sa radiez de fericire. Dar tot din jurul meu imi provoaca scarab shi sila. Mereu atunci cand incerc sa fiu fericita parca totul este impotriva mea. Vremea, pamantul, cerul, Dumnezeu. Oamenii? Majoritatea sunt niste lighioane care n’ar fi trebuit sa se nasca. De ei nu’mi pasa…

''Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi iţi vezi de treabă, o veţi găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală'', spune William Bennet. Nu zic nu, dar dude, cine nu cauta fericirea? Eu! Eu nu o caut. Pentru ca stiu ca n’o sa vina. Si cu toate astea, nu ma simt fericita. Nu m’am simtzit decat rareori, si doar cu ajutorul unor persoane.

Oare fericirea tine de unele persoane din anturaj? Sau tine de noi? Si daca tine de noi, de ce nu suntem fericiti?

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Dezastru in bucatarie, dezastru si in viata amoroasa?

Astazi, pentru a mia oara, m-am panicat rau de tot in bucatarie. Sunt un dezastru. Genetic nu, Slava Domnului, dar in bucatarie da. Exista o zicala: ''cine e bun in bucatarie, este si la dragoste''. Si, din pacate pentru mine, este adevarat. Vrand sa fac ceea ce obisnuiesc mereu sa fac in bucatarie, am zis sa adaug ceva nou. Niste sfaturi pe care le'am vazut prin cartile de bucate, si pe care le'am auzit de la matushile mele. Vrand sa adaug ceva nou retzetei, in ceaunul fermecat a inceput sa se manifeste o reactzie chimica ciudata. Atunci m-am panicat, dar am reusit s'o repar. Cand sa fie gata, mi-am dat seama ca ceva nu era in regula. Prea multe paste, prea putina carne. Dar, culmea culmilor, mi'am dat seama abea dupa ce le'am amestecat. Si, am mai adaugat carne. Vrand sa amestec, prosopul cu care tineam de ceaun s'a apropiat foarte tare de foc si… boom! Alt dezastru! La care m'am panicat si mai tarre. Luase foc. Atunci am oprit totul si am spus: ''nu voi mai intra niciodata in bucatarie''! Si astfel, dezastrul meu nuclear din bucatarie, ca si viata mea amoroasa e groaznic. Oare chiar totul este menit sa se strice cand incerci ceva nou? Oare chiar asa este si in viatza reala? Nu stiu, si sincer? Frefer sa nu aflu... Deci... cine vrea paste a la Iubesc Alcoolul? :d