duminică, 5 februarie 2012

Teroare...

Mi-e frica… atat de frica sa nu innebunesc. Cu fiecare rand citit, uit complet de realitate, e ca un drog. E ca un viciu de care nu ma pot lasa. Suna stupid… auzi… “cititul dauneaza”! Prostie. Si totusi…Mi-e frica… da, mi-e teama… de ce? De viata. Dar e absurd! Sa-mi fie frica de viata.. eu iubesc viata. Dar nu si pe cea pe care o am... e oare posibil sa iubesti si sa-ti fie frica de acelasi lucru in acelasi timp? Subconstientul meu lucreaza 24 din 24 lucru care ma innebuneste! Vreau sa uit, vreau… si pot, si reusesc, citind. Dar cu fiecare rand citit imi dau seama ca ma afund in nebunie… imi dau seama ca uit de realitatea absurda in care ma scald. Si mi-e teama de viata, de viata! Mi-e teama sa traiesc. Caci oriunde asi fi, cu oricine, si oricand mi se pot intampla grozavii… dar asta e paranoia. Si totusi… si cartea pe care am abandonat-o cu 10 minute in urma, ca sa scriu ce scriu acum, imi face cu ochiul, ma pune sa o ridic de pe cerceaful patului, si s-o termin (Vladimir Tescanu – Palimpsest – v-o recomand.) dar ce coperta odioasa! Ce personaje fara stralucire, ce hidosenie! Chipul prefacut al cartii.  Ma ucid pe mine insumi, cu tacerea. Da… ma ucid… dar nu vreau sa ma ucid. Si totusi ceva imi ucide luciditatea inauntrul meu. Subconstientul meu innebuneste, si cu el innebunesc si eu. Ce rime mai fac… poeta de doi bani ce sunt! Oare asta sa se fi intamplat si in mintea lui Chopin, in urma cu mai bine de un secol si jumatate? Ce e si mai ciudat… Eminescu si Chopin, amandoi usor nebuni…Si uite unde ajung cu subiectele… Acum sunt putin mai … ei bine, nu ma aflu in nici o criza de nebunie. Dar o sa revin… cu prostiile mele, din nou… in curand…

DAR:

"Accept viaţa din politeţe: veşnica revoltă este de prost gust, ca şi sublimul sinuciderii. La douăzeci de ani tunăm şi fulgerăm împotriva cerului şi a murdăriei pe care o acoperă, apoi obosim. Atitudinea tragică nu-i stă bine decât unei prelungite şi ridicole pubertăţi, dar trebuie să treci prin nenumărate încercări ca să ajungi la histrionismul detaşării." Emil Cioran.


Reacții:

3 comentarii:

Sincera sa fiu, m-au cam inspaimantat aceste versuri pe parcurs ce le citeam... Ai tu un talent aparte, de a ma face sa simt totul ca si cum eu as fi scris postarea. Felicitari!:)

Dee.

Imi place cum scrii, ai o dinamitate aparte, viata si emotie in scris, a.i. am citit tot, desi existau sanse ca un biet strain sa fie intimidat de multele randuri. Imi amintesti de Drumes prin interogatiile retorice, intrebarile disperate...! Off ai atata viata in tine! Eu acum ma scufund incet in nepasare, mi-e somn din ce in ce mai des. Sa fie varsta de vina :)) ?
Te-am adaugat la blogroll :) si astept urmatoarele post-uri!!

Multumesc... :"> cat despre Drumes, e unul din scriitorii mei preferati! :D dar nu m-am gandit niciodata la o asemanare dintre scrisul meu si al lui. :D

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...