vineri, 15 iulie 2011

Ce ma sperie.

Vrei sa stii ce ma sperie? Realitatea. Daca nu voi ajunge niciodata acolo unde imi doresc? Ei bine, macar voi stii ca am luptat si am incercat. Dar daca nici macar asta nu ma consola? Sau, daca voi reusi?



Vrei sa stii ce ma sperie? Faptul ca fericirea nu este decat o camuflare a tristetii. Faptul ca nucleul unei fericiri este defapt tristetea. Si pana la urma, de unde’mi ies toate ideile astea tampite? Vezi, asta ma sperie! Ca ies multe, de nicaieri!


Ma sperie ca uneori imi vine in gand sa ma duc la bucatarie, sa iau cutitul, si sa’mi tai gatul. Sau imaginea mea, brusc, spanzurata de tavan. Sa se sinucida un narcisist! Asta’i tampenie! Dar eu nu sunt o simpla narcisista, sunt o narcisista cu probleme mintale. Defapt, a fi narcisist este deja o problema mintala, dar ma refer la multe alte lucruri… ma invart in jurul cozii nestiind unde vreau sa ajung cu discutia asta! A, da! Stiu! Vreau sa ajung pe o epava a sufletului meu, unde sa fie liniste. Un milimetru patrat al creierului meu care sa nu gandeasca. Un milimetru patrat al inimii mele care sa nu iubeasca. Stai! Chiar eu sunt o epava. O epava care’si lasa ancora in oceanul agoniei… de ce?


Ma sperie gandul ca viata este arta de a desena fara radiera. Eu obisnuiesc sa desenez. Ma linisteste. Dar nu asi putea suporta gandul ca asi putea desena fara radiera! Nu! Nu fara ea! Ar fi prea multe defecte.. prea mult dezastru. Lucrarea mea ar fi o catastrofa! Dar viata nu e ca si cand ai desena o foaie alba. Viata e mult mai mult. Nu’ti trebuie foaie, creion si radiera. Iti trebuie minte, ordine si tact ca sa poti avea o viata cum ti’o doresti. Si totusi…


Ma sperie gandul ca m’asi putea rani singura. Sunt un copil cu o minte decazuta in neant. Copil?? Nu cred ca am fost vreodata copil, defapt, nici nu imi amintesc cum eram cand eram copil. Adolescenta m’a prins cu vlaga, extazul si energia unei babe de 80 de ani. Ma trezesc dimineata, iar la ora 5-6 dupa amiaza obosesc, nestiind de ce, iar pe la 9-10 imi vine somnul, dar nu pot dormi. Ziua urmatoare la fel.
Nu am cui sa’i spun tampeniile acestea. Tampenii care ma apasa, si nimeni nu le intelege. Tampenii ce zac in sufletul unui copil de 15 ani.. stai. Nu cred ca am fost vreodata copil, defapt, nici nu imi amintesc cum eram cand eram copil. Adolescenta m’a prins cu…of! O iau de la capat! Cum spuneam, tampenii care zac in sufletul meu si nu am cui sa i le spun. Tampenii ce conteaza!


Ce ma sperie? Ma sperie ca sunt atat de perfectionista! Defapt nu asta ma sperie, ci faptul ca sunt atat de perfectionista, incat imi doresc idealuri, pe care nu voi putea avea niciodata. De exemplu: idealul de iubit, prietenii ideali. Prietenii ideali, viata ideala da, poate. Dar barbatul ideal… nu il voi cunoaste nicicand, decat in jurnalele imaginarii mele.






DIN MEMORIILE UNEI NEBUNE...

Reacții:

8 comentarii:

Deci...prea adevarat,prea frumos,prea genial.♥

Scrii foarte frumos chiar imi place la nebunie.Tineo tot asa!

subiectul e foarte frumos, continutul "putin" prea dramatic ,dar ai facut cititorul curios ,in rest e frumos:D

multumesc tuturor pentru commenturi :d. love ya!

deci citesc...si ma vad pe mn:|:|

+ca eu mai am cv...am demoni in mine care vot sa iasa afara pentru a crea numai rau,demoni cu care ma lupt zi de zi si cu foarte mare greutate reusesc sa'i inving.

te rog sa-mi lasi o adresa unde pot citi mai mult(sau un email la yoo_ionutzz08@yahoo.com)

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...