joi, 21 iulie 2011

Orasul meu II

Continui sa mergi… vezi o casa. Derapanata, pare sa fi fost un muzeu cu mult timp in urma. Si inca este.. un muzeu in care pastrez amintirile oamenilor ce i’am iubit.. sau inca ii iubesc. Pe pereti sunt desene. Portrete ale acelor oameni ce mi’au lasat urme adanci in inima.

Urci sus in pod. Acolo mi’am pastrat sentimentele. Nici nu deschid usa de la pod, decat cand vreau sa mai pun cate ceva. Caci daca las mult deschisa usa, sentimentele vor reveni, si este ultimul lucru pe care mi l’asi putea dori.


Cobori inapoi jos. In ultima camera, este ceva jos, ceva ascuns sub un covor patat cu lacrimi. Este o usa. O deschizi, si pare ca sunt niste scari, care duc la un fel de subsol. Acolo vezi cateva tablouri, portrete vechi, uitate de timp si spatiu, cativa demoni legati in lanturi, ravnind la libertatea de a face rau.

In capat, gasesti o usa. Incerci a o deschide, dar e incuiat. Langa ea, este un leu, din piatra, ce sta cu gura cascata. Observi ca din gura lui sclipeste ceva. Iluminezi totul cu lanterna, si observe ca e o cheie. Cheia cu care se deschide usa respectiva. O descui, si mergi.. mergi. Pana dai de capat. Infundatura. Te uiti in sus, si observi ca este o usa. gasesti niste lazi pe care te sui, si impingi cu putere. Ai deschis’o.

Te sui sus, si te vezi intr’o camera. O camera, plina cu aur. Te uiti in jur si te minunezi, cat galben, cati bani, cat aur, cate bijuterii! Intr’un colt al camerei, vezi totusi o oglinda, care nu pare sa aiba nicio valoare financiara. Te uiti in ea, si ma vezi pe mine, de’a lungul vietii mele, dar nu asa cum am fost, ci asa cum mi’am dorit sa fiu. Un fel de ‘’eu imaginar’’.

Vrei sa pleci, zaresti o usa intredeschisa. Ce sa vezi! Ai ajuns intr’un parculet. Un parculet de copii, sinistru, cu scranciobe ce se leagana singure, cu un topogan ruginit, parasit. Cu o groapa de nisip, in care acum au crescut buruieni, cu balansoare ce se pierd din ce in ce mai mult in vant, cu niste banci pustii. Iti vine extrem de greu sa crezi ca acest parc a fost vreodata colorat si plin de copii. Ei bine.. a fost… demult.


TO BE CONTINUED...

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...