duminică, 8 ianuarie 2012

Visare Reala

“― Ticălos ce eşti, răspundea Daniel. Ştii bine că ai vrut să fiu aici, că tu m-ai făcut să vin. Nu mai mâncam, nu mai dormeam, nu mai făceam nimic altceva decât să umblu de colo până colo cu gândul la tine. Tu ai aranjat totul.
Armand zâmbea. Uneori chiar râdea. Armand avea un râs frumos, bogat, care exprima întotdeauna gratitudine şi umor. Când râdea, arăta şi suna ca un muritor de rând.
― Calmează-te, Daniel. Îţi bate îngrozitor inima. Mi se face frică.
Îi apărea o cută pe frunte, iar vocea îi devenea mai gravă, de milă.
― Spune-mi ce ţi-ar face plăcere, Daniel, şi-l vei avea. De ce tot fugi de-acasă?
― Minţi, ticălosule. Recunoaşte mai bine că voiai să revin. O să mă chinuieşti la nesfârşit, nu-i aşa, apoi ai să te uiţi la mine cum mor şi o să ţi se pară interesant. E adevărat ce spunea Louis. Asta vrei de la sclavii tăi muritori, să-i vezi cum mor, nu contează nici atâtica pentru tine. O să te uiţi la cum mă schimb la faţă când o să-mi trag sufletul.
― Recunosc limbajul lui Louis, spunea cu răbdare Armand. Te rog nu-mi mai cita din cartea aceea. Mai degrabă aş vrea să mor eu decât să te văd pe tine murind, Daniel.
― Atunci, dă-mi-o, pe toţi dracii! Dă-mi odată nemurirea! E-atât de aproape de mine, la fel ca braţele tale.
― Nu, Daniel, tot acesta e răspunsul, mai degrabă mor eu decât să fac asta.”

..................................................................... .


Si uite asa adoarme Georgiana in fata ecranului, in timp ce citea “Regina Damnatilor”. Si il viseaza pe acel vampir cu trup de adolescent si cu chip de inger. Stam amandoi pe pervazul geamului camerei mele. Era noapte… era cald. Vantul umbla usor prin parul ondulat si castaniu ce ajungea pana la umeri al lui Armand. Chipul lui care de obicei nu purta nici o expresie, avea acum un suras incredibil de dulce, ce oferea chipului o expresie tandra, iubitoare. Ma privea cu ochii lui mari si negrii, cu ochii aceia atat de hipnotizanti. Se apleca spre mine si atunci mi’a oferit sarutul lui… mangaierea buzelor sale reci si catifelate mi-a ramas intiparita in minte. The most beautiful kiss of my life!

In clipa urmatoare, ma aflam in pat, adormita pe jumatate, in partea de la perete a patului, cu fata spre perete, iar el, in spatele meu ma tinea strans in brate.
Cand m-am trezit dimineata inca ii mai simteam bratele cuprinzandu-ma. M-am intors si fara sa vreau am rostit “Amadeo…” (cel de’al doilea nume al sau), m-am intors si am adormit la loc. Stiam ca in noaptea urmatoare avea sa vina iar….stiam…


Afara daduse deja soarele.


Dar nu, dragilor. Nu e sfarsitul. Nu va fi niciodata sfarsitul. Caci stiu in adancul inimii mele ca el va veni iar… si iar… stiu. STIU.

Reacții:

4 comentarii:

Interesante pasajele din carte. Ei haide, orice sfarsit e un nou inceput!:) Nu poate fi nimic chiar asa de rau, no?

Dee.

avem un adanc al inimii..
prea profund.

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...