Inmormantare.

EA e pierduta prin amintiri.
Nu.. ea ESTE o amintire.
De curand ingropata in adancul sufletului meu.
Ea este negativista, stie sa aduca
Intuneric vietilor din jurul ei.
Ea este cotropitoare de inimi.
Ea nu viseaza, ea doar doarme.
Ea se misa greu, e ca un vierme.
E obosita mereu si fara chef de viata,
Nu stie ce-i iubirea, traieste fara sa traiasca.
Si asa e ea – o epava pe fundul societatii.
Mancata de licheni, de praf si apa.
Traieste fara sa iubeasca.
Se plange mereu de cele mai marunte lucruri,
Nu stie sa aprecieze, ci doar sa ignore.
Ea – e nefericita de-a pururi.
Zambetele ei sunt false, destramate in lacrimi.
Ascunde in suflet dureri, superficiale patimi.
Ea e un mister demult deslusit,
E o enigma pe care am reusit s-o inteleg.
Si totusi uneori nu pot sa pricep.
Toata raceala ei…
Si iubirea pe care-o poarta unor oameni
Pe care abea i-a cunoscut.
Si poate ca eu sunt aia ciudata,
Monstruozitatea oribila din fata monitorului,
Eu, acuzatoarea, visatoarea si inocenta de mine.
Tot ce fac e sa iubesc si sa-mi fac planuri,
Ea zice ca-i gresit.
Tot ce fac e sa cred ca imposibilul poate fi posibil
Ea zice ca-i gresit.
Eu doar sunt fericita.
Dar pentru ea totu-i gresit.
Si vocea ei se sparge’n tipete.
Urla ca dracu – ca se pricepe.
Se plange de altii, dar nu se uita la ea.
Si plange intr-una, e orbita de tristete.
Frumusetea vietii nu o poate vedea.
Plina de negativism se impiedica pe tocuri,
Cade, injura si scuipa foc.
Plina de nervi se plange de dureri,
De mirosuri si alte bazaconii,
Neimportante nebunii,
Sparte’n ciment mortuar.
Si duca-se spre cimitir,
Caci acolo ii e locul.
In cimitirul inimii mele,
Am dat sa arda focul…

SFARSIT.