sâmbătă, 28 aprilie 2012

Marc Levy - 7 zile pt o eternitate

Mdeeeci.... nu am nici cea mai mica inspiratie pentru poezii, ma aflu intr-o criza... pana la scris. Si nici de recenzii nu prea am cheeef... dar hai sa nu va dezamagesc! >:D< :* 7 zile pt o eternitate: Caut aceasta carte de vreun an de zile... si intamplator am gasit-o recent, pe net. E o carte super buna. In timp ce citeam aceasta carte, dadeam paginile inapoi ca sa citesc din nou. Oooh 8-> atat de mult mi-a placut!

Am sa fiu scurta si la obiect:
Intre D-zeu si Satana se da o lupta. D-zeu vrea sa lase planeta Pamant in mainile murtorilor, dar Satanaa nu e de acord. Satui de rivalitatea dintre ei, au decis o ultima lupta. D'zeu o trimite pe Zofia intr-o misiune de 7 zile. Pe Lucas, Satana il trimite intr-o misiune de 7 zile. Ei doi, banuiau ce se va intampla... dar au omis un singur lucru: faptul ca cei doi s-ar putea cunoaste, si indragosti unul de altul.

Deci D'zeu credea ca Satana l-a pus pe Lucas sa o traga pe Zofia de partea diavolului.... Satana credea ca D'zeu a pus-o pe Zofia sa-l atraga pe Lucas de partea Lui D'zeu... mdah :))

Cand Zofia si Lucas sunt impreuna, natura se dezlantuie: furtuni, ploi, tunete si filgere!! E atat de romantic! 8->

Siiii... Cireasa de pe tort! Lucas citea o carte, "scrisa" de scriitorul sau preferat. Era cartea lui preferata, fara sa stie, era Biblia... :))

Nu va spun ce se intampla mai departe.... cu toate ca.. ah! Ma mananca intr-un stil limba!!! :((

Va mai spun totusi ca.... ultimele 30 de pagini le-am parcurs plangaaaand! Plangeam, de fericire / de tristete. Plangeam ca mai am numai cateva pagini din carte, esti nebun?! Plangeam si radeam in acelasi timp.

Stilul lui Marc Levy se aseamana, dupa parerea mea, cu cel al lui Paulo Coleho. Doar ca.. putin mai interesant.. mai bine :d.

Sa va pun aici un mic fragmentel:

Lucas se întoarse, păşind cu faţa spre ea. Înainta de-a-ndăratelea, precedând paşii Zofiei, care se distra, călcând cu meticulozitate pe urmele paşilor lui.
— Nu ştiu cum să spun chestiile astea, continuă el, cu o expresie copilărească pe chip.
— Atunci, nu spuneţi nimic.
Vântul îi suflă Zofiei părul peste faţă. Ea şi-l dădu spre spate. O şuviţă subţire i se încurcase printre genele lungi.
— Am voie? zise el, întinzând mâna.
— E nostim! Dintr-o dată, păreţi intimidat.
— Nu mi-am dat seama.
— Atunci, nu care cumva să vă opriţi… vă stă aşa de bine!
Lucas se apropie de Zofia, iar expresia chipurilor lor se schimbă. Ea îşi dădu seama că, în coşul pieptului, avea ceva ce nu exista: o infimă palpitaţie pe care o simţea până în tâmplă. Degetele lui Lucas tremurau uşor, întârziind făgăduiala unei mângâieri delicate, cu care atinse obrazul Zofiei.
— Gata, zise el, eliberându-i ochii.
Un fulger sfâşie cerul întunecat; se auzi tunetul şi o ploaie grea se năpusti asupra lor.
— Aş vrea să vă mai văd, spuse Lucas.
— Şi eu. Poate niţel mai pe uscat, dar şi eu vreau, răspunse Zofia.


[...]


— Cum vă mai pot vedea? întrebă Lucas.
— Din ce univers veniţi?
El şovăi:
— De prin infern!


[...]


— Mi-e frică, Zofia…
— Şi mie. Lasă-mă să te duc în lumea mea. Îţi voi călăuzi fiecare pas, îţi voi întâmpina zilele, îţi voi inventa nopţile, voi rămâne lângă tine. Voi şterge destinul ce ţi-a fost hărăzit, îţi voi lecui toate rănile. În zilele de furie turbată, îţi voi lega mâinile la spate, ca să nu-ţi faci rău; îmi voi lipi gura de gura ta, ca să-ţi înăbuş ţipetele, şi nimic nu va mai fi vreodată la fel. Şi, dacă eşti singur, vom fi unul singur în doi.
Lucas o luă în braţe, îi atinse obrazul şi îi mângâie auzul cu timbrul grav al glasului său.
— Dacă ai şti pe câte căi am încercat să ajung la tine! Eram neştiutor, Zofia, m-am înşelat de atâtea ori; şi, de fiecare dată, am luat-o de la capăt cu mai multă bucurie, cu mai multă mândrie. Voiam ca timpul nostru să se oprească în loc, pentru ca să-l pot trăi, pentru ca să te pot descoperi şi iubi aşa cum meriţi, dar acest timp ne leagă fără să ne aparţină. Eu sunt dintr-o altă societate, unde tot înseamnă nimeni, unde tot înseamnă singur. Eu sunt răul, tu eşti binele, eu sunt opusul tău, dar cred că te iubesc; de aceea, cere-mi tot ce vrei.
— Încrederea ta.


Eh, nah ca v-am pus mai multe fragmentele! :)) Va ajunge! :))

Reacții:

6 comentarii:

Pare interesantă cartea. Trebuie să citesc ceva scris de Marc Levy! :D

De cand ma tot chinui ca o sa postezi recenzia asta! Doamne, ce mult mi-a placut! <3
Geniale citatele alese.

Dee.

Cartea e genială <3 Mie nu mi-ar fi venit ideea asta în vecii vecilor (amin).

upiii! Ce ma bucur ca ti-a placut cartea!:x

Criss

De miercuri incep sa o caut!
Am vazut acum ceva vreme o recenzie. Suna genial ideea asta !

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...