luni, 10 octombrie 2011

Lectii de viata

Draga Robert,

Nici nu stiu cu ce sa incep. Tu cand ai plecat ai lasat in urma ta lacrimi, suspine, dureri infinite si dor… am stat, si dintr-o prostie mi-a venit in cap intrebarea: “Daca ar fi sa mor eu, oare i-ar fi cuiva dor de mine?” hm, pai, sa vedem. Mama, tata, frati/surori. Cam atat… baiatul pe care il plac nici nu stie ca exist (mai bine asa!), cel pe care il iubesc (nici nu cred ca il mai iubesc…sau da? Nu stiu) are prea multe damblale (satula sa astept sa-si aminteasca de mine), prietena mea nici nu cred ca are o parere prea frumoasa despre mine, ceilalti…mai rau.


De ce? Probabil din cauza a cum gandesc. Stii foarte bine ca nu i-am inteles pe oameni. Mereu cu lacrimi in ochi si dureri pe suflet. Din ce cauze? Pai, sa vedem, bani nu sunt, dar in schimb sunt boli. Parintilor nu le pasa, si viitor, multi tineri nu au (asa gandesc ei). Ce, frate? Tu, ai avut multe probleme… bogat n-ai fost, boli ai avut, in rest probleme in familie, cu prietenii, la scoala (la fel ca toti aproape de varsta lui sau mai mici). Dar tu… tu erai mereu, dar MEREU cu zambetul pe buze. Cum? Cum reuseai, chiar mereu? Altii care nu au motive chiar asa mari de suparare plang pe la colturi, cand tu, ramaneai in picioare (si cu zambetul pe buze!) la fiecare zid de care te loveai. Atat de intelept…


Si, te intreb acum, ce are lumea asta atat de proasta? “Tu vezi numai partea roz, numai partea frumoasa din viata… clar nu stii nimic.” Hm.. da, ma pot lauda ca am parinti normali, prieteni, si o situatie financiara modesta, dar care imi permite sa ajung departe. Are cineva ceva impotriva? Sa zica acum sau sa taca pe veci!


Acum, cititorule, TU de ce n-ai dat la facultate? Acum ar fi putut avea un servici in afara, poate si o nevasta, dar iti mai permiteai si copii, si bani pt a-ti realize visurile. N-ai avut bani? Nu cred. “E prea greu…” of… m-am saturat de aceste vorbe! “E prea greu, nu pot, n-am cum, nu stiu.” E atat de usor sa ai vise si sa nu le realizezi… e atat de usor sa scapi de povara realizarilor unor vise. Dar te-ai gandit vreodata ce va fi dupa? Te-ai gandit vreodata cati bani vei avea si cat de important vei fi pt unii oameni? Mda…


Acum, dragul meu, Robert… ce vorbe intelepte imi vin acum in minte, aruncate de tine! “Omul, cand incepe a te cunoaste, isi pierde din ce in ce mai mult respect, cand defapt ar trebui sa fie invers…” adevarat! Si… imi pare rau ca te-am contrazis atunci. Aveai atata dreptate!


“Cand cunosti un om din prima, nu-i cunosti decat latura de la suprafata, caci in interior e cu totul altceva…” mmda. Alt cacat adevarat si intelept care tot nu-mi convine.


Acum, Robert, sa revenim la mine. Nu cred ca cineva vreodata a reusit sa ma cunoasca pe deplin. Poate ca nici tu… dar la tine e cu totul altceva, tu timp n-ai avut. Multe persoane nu isi rezerva rabdarea de a ma cunoaste pe deplin. Altele nici nu vor… cand dau de complicatii la mine fug… iar eu voi ramane mereu acea enigma pe care n-a putut nimeni niciodata sa o descifreze. De ce nu sunt toti oamenii ca tine? Pur si simplu… de ce?


Se zice ca, in viata, si doar daca esti norocos, nu intalnesti decat o iubire… eu probabil inca n-am intalnit-o, dar am visat-o adesea. Orasele mari. Dapp, nu stiu unde voi locui peste 10 ani, spre exemplu. Dar asi putea jura ca voi locui intr-un oras magnific. Magnific de mare :x.


Tu stateai in Bucuresti, cum era? Mare, nu? :)) imi aduc aminte cum imi povesteai ca te saturai de mers cu metroul. Pff.. sa-ti pierzi serile singura plimbandu-te prin oras, mergand la un film singura… plimbandu-te pe alei pline cu baruri si cafenele de care sa te indragostesti la nesfarsit. Multimi de oameni trecand rapid pe langa tine, nedandu-ti importanta. Si ramai sa te uiti dupa ei.. gandindu-te “Oare la ce se gandea, oare ce pbme avea, oare … oare?” abea astept... 8->


Of, Robert… oamenii astia. Te fac sa te indragostesti de ei. Mintea si sufletul uman sunt 2 lucruri mult prea avansate, si mult prea “enigme” ca sa zic asa… pt a nu te indragosti de ele. Ca majoritatea romanilor n-au in cap decat “Baga-mi-asi si scote-mi-asi” asta e partea a2-a…


Sa stai pe o banca in parc vorbind cu un domn mai in varsta sau cu o doamna mai in varsta… [cum iti placea tie sa ii numesti babe si mosnegi din cauza ca mereu ocupau locurile din autobuz :d] si sa ii asculti pur si simplu… sa le asculti supararile, fericirile, gandurile, parerile… povestile lor. Toata lumea are cate o poveste mai mult sau mai putin fericita… a mea? Tac. N-are rost oricum.

Si acum, un videoclip care sa va motiveze, daca virgula cuvintele de sus n-au reusit.




Reacții:

3 comentarii:

cand am vazut prima data videoclipul asta, am zambit cum n-am facut-o nici de Craciun..

Si mie mi-ar placea sa locuiesc intr-un oras imeeens 8-> sa ma plimb si sa ma pierd in multimeee..

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...