luni, 3 octombrie 2011

Cand un vis se destrama, alte vise se cladesc, poarta oportunitatilor fiind mereu deschisa.

Viata imi deschide noi oportunitati… mereu a fost poarta oportunitatilor deschisa pentru mine, dar oare de ce nu am vazut-o? Si acum ca o vad, de ce nu pasesc inauntru? Poate pentru ca mi-e frica…

Ok, sa va explic. De putin timp incoace, am inceput sa pictez, obisnuiam de foarte mult timp sa desenez in creion, dar m-am cam plictisit. Asa ca am inceput sa ma joc cu acuarelele…uram sa fac asta inainte. Nu-mi iesea niciodata! Dar, am zis sa-mi cumpar si eu un penson si niste acuarele la 5 lei ca n-am nimic de pierdut… uau! Mai stiti desenul acela cu un ochi ce se uita la niste flacari? Pe acela l-am desenat prima oara… am continuat cu niste desene ce am sa vi le arat chiar in aceasta postare.

Cum ziceam, mama, ma tot bate la cap sa ma duc la un liceu de arte. Aici, in Roman, (tind sa spun ca orasul e foarte mic) nu este asa ceva. A fost, inainte, si atunci nici nu se numeau arte, caci invatai cum sa bati un cui intr-o scandura, iar aceasta nu se numeste arta.

Mama imi tot zice sa ma duc in Bacau, sau in Iasi, sa stau la un camin (in Bacau pot sta si la rude, dar nu imi convine mie) si pur si simplu sa fac scoala acolo, si sa ma fac oarecum cunoscuta pentru talentul meu. Nu vreau sa fiu negativista acum, dar, n’am luat in viata mea lectii de desen. In orele de desen de la scoala generala imi faceam temele la alte obiecte. Eu cand desenez, o fac dupa cum ma taie pe mine capul, nu dupa legile nescrise ale acestei arte. Caci si atunci iti trebuie sa stii care si ce culori sa combini pt a iesi o alta, din ce unghi sa privesti desenul pt a’ti iesi mai usor, care si cum, si tot felul de trucuri utile pentru a desena foarte simplu. Ei bine, eu nu le stiu… cum am mai spus, desenez dupa cum ma taie pe mine capul.

Aici, in Roman, cand cineva imi vede lucrarile spune “Uau, ce tare…bla bla bla” acolo, insa, la un liceu cu specialitatea aceasta, nu asi fi decat una dintre sutele de elevi ce probabil au mai mult talent ca mine, si nu numai atat, dar mai sunt si instruiti.

Mereu ma plang… eu nu obisnuiesc sa fac sport, urasc asta. Dar imi place sa ma plimb. Cred ca daca asi trai in bucuresti, asi putea sa merg de la un capat al orasului pana in celalalt, pe jos, intr-o singura zi fara ca macar sa ma doara picioarele. Dar nu, stau intr-un oras extrem de mic, si sunt satula de el, il cunosc ca pe podul palmei mele. In Iasi, sau Bacau te plimbi de n-ai aere.

Mereu am visat sa plec naibii de aici. Mereu am visat la viata cea noua pe care o voi avea. Acum am oportunitatea de a merge intr-un oras necunoscut (nu cunosc nici Bacaul, nici Iasiul) unde nu cunosc aproape pe nimeni si unde o voi lua de la zero. Dar ce ma opreste? Frica? Mi-e frica de necunoscut… de necunoscut sa-mi fie mie frica? Apai ce ma voi face in viata, daca mi-e frica sa merg sa fac liceul in alt oras? Ca daca nu-mi va placea, ma voi transfera inapoi aici. Mereu e cale de intoarcere, dar nu mereu e cale de dus..
Si de ce imi va fi dor? De camera mea, universal meu. Cainele, si colegii de la scoala cu care ma distrez de minune :x. Altceva de ce sa-mi fie dor? De tata? Care mereu in reproseaza cate ceva? De prietenii falsi, care la nevoie te cauta, dar in rest uita sa mai dea un telefon? De oamenii care mereu te-au DESCURAJAT?

Pizzerii noi, oameni noi, liceu, profesori noi. Strazi noi, un oras nou prin care ma voi rataci cu siguranta macar o singura data. Noroc de taxiurile ce te duc mereu la strada pe care o comanzi. Prieteni noi, o noua iubire… cafenele si baruri de care sa ma indragostesc iar si iar. Colege de camera... :X







Reacții:

2 comentarii:

Eu zic sa incerci:) sa pleci de acolo si sa-ti faci o noua viata, merita! Crede-ma ca daca as avea aceeasi sansa, n-as sta pe ganduri!>:D< Esti talentata>:D<

Te pup si bafta~

Semanam, sa stii. Eu stau in Buhusi, in Bacau. Si e tot un oras mic, unde posibilitatile sunt reduse, aproape inexistente. Daca intr-adevar visul tau e sa devii artista, fa tot ce poti si pleaca. Eu am vrut sa dau la arte vizulae intr-un timp, dar nu am vrut sa fac naveta, si alte chestii, asa ca am renuntat la visul meu. Nu fa asta, pentru ca talent ai, si imaginatie. Dar fara munca nu ajungi nicaieri.
Si inca ceva, imi place foarte mult blogul, ne mai citim:)

Trimiteți un comentariu

Pentru sufletul meu...